Editura Univers a publicat anul acesta doua volume de proza ale lui Shichiro Fukazawa: "Balada de la Narayama" si "Scherzo-ul vrajitoarei" (ambele in traducerea lui Emil Eugen Pop, 2006). Autorul nipon a facut parte in 1960 din ecuatia unei crime. Desigur, nu in postura de vinovat, nici macar unul moral! "Povestea unui vis de gratie", textul sau aparut in revista "Chuokoron", atrage asasinarea de catre un grup extremist a redactorului-sef al publicatiei si urmarirea (cu acelasi scop) a autorului. Cum putea o scriere literara sa provoace vendeta politica?
Mai ales autor de parabole, scriitorul nipon uzeaza, in proza mentionata de un pretext literar de mult consacrat: visul. Dar la Fukazawa scenariul e atroce. Intr-o noapte, "viseaza" ca revolutia se abate asupra guvernului si a familiei imperiale. Urmand legile oniricului, nu imagineaza o insurectie cat de cat coerenta, ci o miscare anarhista patimasa, cu o evolutie absurda, dar atat de utila intentiilor autorului! Multimile invadeaza palatul imperial, "conducatorii supremi" sunt decapitati, iar langa corpurile lor naratorul gaseste doua poeme de adio, ridicole in detasarea lor neadecvata momentului. Emil Eugen Pop, traducatorul lui Shichiro Fukazawa, are dreptate cand, in randurile de pe coperta a IV-a, gaseste o stranie asemanare intre revolutia din carte si cea pe care romanii o stiu de acum 16 ani. Cititorii "Povestii unui vis de gratie" au, intr-adevar, o trista senzatie de deja-vu. Elementul maxim de subversiune se simte, insa, in subtext, unde naratorul da de inteles ca "visul" ar putea deveni realitate. Ceasul sau de mana, cumparat drept chilipir, nu functioneaza niciodata noaptea, cat posesorul doarme; numai ca in timpul "revolutiei onirice" nu se mai opreste, ca de obicei. Aluzia e transparenta. Pentru foarte multi dintre contemporanii lui Fukazawa, "Povestea unui vis de gratie" a insemnat crima de lezmaiestate.
Alaturi de "Povestea...", in volumul "Balada de la Narayama" e inclus si romanul omonim, probabil cea mai apreciata scriere a autorului. Ecranizata de doua ori, proza are la baza o legenda a regiunii unde s-a nascut Fukazawa. Felul in care a exploatat-o scriitorul japonez face din ea un text complex, pe care autorul insusi a tinut sa-l explice. Orin, locuitoarea unui sat unde foametea e o prezenta aproape fizica, trebuie sa se supuna unui ritual inuman. La varsta de 70 de ani (si ea are aproape 70), toti batranii locului sunt urcati si abandonati pe muntele Nara, un Olimp japonez, pentru ca, prin disparitia lor, rezervele de hrana sa le ramana celor tineri. Personajul principal, ocolit de vreo boala, va muri in acelasi fel, ultimul sau an de viata dand subiectul romanului. Autorul va explica, intr-o proza ulterioara, "Moartea lui Hakucho" (inclusa de editura in aceeasi carte), intentiile care au determinat alegerea protagonistei: "Pe Orin (...) am conceput-o astfel incat sa cuprinda in sine atat pe Hristos, cat si pe Buddha" (p. 79, 80).
Un ciclu de "Polci" si trei proze autonome formeaza restul volumului. Temele si natura lor sunt diverse: satira la adresa vietii japoneze formalizate ("Polca nipponica"), odiseea sterila a unui om de stiinta ("Polca academica"), o imagine a vietii de cuplu, atunci cand cei doi isi sunt complet straini ("Muntii Apenini Selenari").
Interesant e ca in cel de-al doilea volum, "Scherzo-ul vrajitoarei", personajul principal din proza care da titlul cartii se constituie in reversul protagonistei "Baladei de la Narayama". Longeviva Otsuma, batrana intreprinzatoare dintr-un sat sarac, concentreaza in jurul ei povestea unui Harpagon feminin, scrisa "demult, demult, in timp de razboi, pe cand incercam sa scriu un roman satiric" (p. 16). In "Valea Fuefuki" (celalalt text al volumului), scriitorul renunta la stratagema visului si "pune in scena" revolta unor marginali impotriva autoritatii oprimante.
In atmosfera saturata de obedienta a Japoniei anilor '50-'60, Shichiro Fukazawa a fost un scriitor "insurgent", cum avea sa fie un Salman Rushdie.