Duminica vom vedea daca Schumi este un favorit al Fortunei

Michael Schumacher, la final. Pentru fanii germanului Gand Prix-ul Braziliei, ultima cursa a anului va fi trista, indiferent de rezultatul obtinut de idolul lor, indiferent daca Shumi va castiga sau nu titlul. Motivul: circuitul brazilian va fi ultimul in care germanul va concura in F1. Chiar daca multiplul campion mondial si-ar dori sa-si incheie cariera cu un nou titlu, acest lucru este aproape imposibil. Exista o singura varianta: Schumi sa castige cursa, iar Alonso sa nu intre in puncte. Insa un asemenea deznodamant tine mai degraba de un scenariu hollywoodian decat de o cursa reala. Chiar si germanul a declarat ca ii este greu sa creada ca s-ar putea intampla asa ceva. Ba chiar mai mult, multiplul campion mondial a mai adaugat ca nu-si doreste sa castige coroana de campion in felul acesta. Desi multi regreta decizia pilotului de la Ferrari de a se retrage, exista si voci care se bucura. Se spune ca F1 fara Michael va fi mai spectaculoasa, mai plina de neprevazut, intrucat victoriile germanului din ultimul deceniu au dus la scaderea popularitatii circuitului. Asa cum spunea intr-un interviu fostul campion Damon Hill, ""Michael este un pilot extraordinar insa, din cauza superioritatii sale, oamenii au incetat sa mai urmareasca F1"".

De partea cealalta Fernando Alonso asteapta increzator obtinerea celui de-al doilea titlu din cariera. Dupa ce s-a impus in marele premiu al Japoniei, este adevarat, profitand si de abandonul lui Michael Schumacher, pilotul echipei Renault este aproape campion. Spaniolul mai are nevoie de un singur punct in ultima cursa a sezonului, MP al Braziliei, pentru a deveni oficial campion. Iar din anul urmator vom vedea cine va fi principalul adversar al campionului in lipsa lui Michael Schumacher. Sa inceapa o noua era: cea a spaniolului Fernando Alonso, omul care a reusit sa-i fure coroana germanului? Ramane de vazut.

CLASAMENT F1