Gheorghe Constantin, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anuntat ieri ca a hotarat retinerea de la delegari a lui Marian Salomir la meciurile Ligii I, desi acesta a primit nota 7,2 din partea observatorului meciului Politehnica Timisoara-F
Gheorghe Constantin, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a anuntat ieri ca a hotarat retinerea de la delegari a lui Marian Salomir la meciurile Ligii I, desi acesta a primit nota 7,2 din partea observatorului meciului Politehnica Timisoara-FC National, scor 1-1. Marian Iancu, patronul banatenilor, a amenintat la finalul intalnirii respective ca va retrage echipa din campionat daca Salomir nu va fi exclus din arbitraj. "Salomir a primit nota 7,2 din partea observatorului jocului rerspectiv, Octavian Streng. Numai ca am luat decizia de a-l retine de la delegari pana la viitoarea sedinta a CCA pentru ca in raportul de observatii la criteriul interpretarea legilor jocului a fost notat cu 6", a declarat Gheorghe Constantin. Raportul observatorilor contine 5 criterii - personalitate, conditie fizica, interpretarea legilor jocului, atitudine tactica si relatia cu arbitrii asistenti, precum si controlul disciplinar - de care trebuie sa se tina cont la notarea arbitrilor. In cazul in care media generala este sub 7, arbitrul este oprit automat de la delegari, aceeasi decizie luandu-se si in cazul in care primeste o nota mai mica de 6 la criteriile interpretarea legilor jocului sau controlul disciplinar. "Am luat decizia de a-l opri de la delegari pe Marian Salomir, chiar daca a primit nota 6 la criteriul interpretarea legilor jocului, pentru ca este o nota la limita regulamentului si am considerat ca trebuie sa decidem o eventuala suspendare a sa intr-o sedinta a CCA. Si, oricum, media notelor sale era mult mai mica decat a celorlalti arbitri", a precizat Constantin. Acesta a tinut sa le raspunda lui Mircea Sandu si Dumitru Dragomir, care au criticat dur prestatia lui Salomir la Timisoara. "Eu sunt pus in situatia de a lua o hotarare inteleapta, in ciuda criticilor sefilor mei, a presei sau a conducatorilor de club. Greseli de arbitraj cred ca sunt peste tot in lume, insa nu stiu daca sunt atat de comentate", a spus Gheorghe Constantin.
Iancu a lasat-o mai moale
Marian Iancu a comentat ieri pentru Mediafax decizia CCA, parand mult mai putin vehement fata de sambata. "Am luat act de decizia CCA, ceea ce inseamna ca Timisoara a fost prejudiciata cu trei puncte in acel meci. Noi nu avem alte cai de a ne face dreptate, dar cerem celor care il vor delega de acum incolo pe Salomir sa-si asume raspunderea actelor sale. Sa raspunda in solidar cu acesta. Ceea ce a facut Salomir cu Timisoara in ultimii doi ani sau cu Rapidul in ultimul meci pe care l-a disputat cu Steaua intrece orice imaginatie si ma determina sa raman la parerea mea ca este un caz patologic", a declarat Iancu. Gheorghe Constantin a mai spus ca Silviu Bogdan, arbitrul meciului Rapid-Gloria Bistrita, scor 4-0, din aceeasi etapa, a primit din partea observatorului Ion Muresan nota generala 6, fiind de asemenea oprit de la delegari pana la urmatoarea sedinta a CCA. In continuare, Constantin este impotriva delegarii arbitrilor straini la meciurile din Liga I, ultima cerere in acest sens venind din partea lui Dorinel Munteanu, antrenorul lui FC Arges. "Nici vorba de arbitri straini. Toti cer acelasi lucru, nu-i opresc eu", a comentat Gheorghe Constantin. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.