Guvernul nu a adoptat nici ieri pachetul de legi privind siguranta nationala. Vinovatul, aratat public cu degetul de catre reprezentantul Executivului, nimeni altul decat ministrul Justitiei.

La aproape doua luni dupa ce au fost dezbatute intr-o prima lectura de catre cabinetul Tariceanu si prezentate ulterior intr-o conferinta de presa de catre seful SGG, Radu Stroe, si consilierul premierului, Marius Oprea, pachetul de legi privind siguranta nationala s-a aflat ieri din nou pe masa Executivului. Desi, conform uzantelor, in sedinta de ieri ar fi trebuit si adoptate, legile sigurantei au iesit din sedinta in aceeasi forma in care au intrat, adica nediscutate. ""Guvernul a fost nevoit sa amane azi proiectul de lege privind siguranta nationala, deoarece Ministerul Justitiei nu a trimis in timp util observatiile sale privind aceste texte si nu a existat timpul pentru ca aceste observatii sa fie analizate si preluate de echipa de experti care a redactat aceste proiecte"", a motivat purtatorul de cuvant al Executivului neadoptarea legilor respective.
""NEMULTUMIT"". De altfel, la sedinta de guvern de ieri, Monica Macovei nici nu a fost prezenta, ea participand la Berlin la o intrunire pe teme de justitie, locul sau la Palatul Victoria fiind ocupat de un secretar de stat, Codescu, care a prezentat totusi observatiile ministerului pe care il reprezenta. Lipsa avizului de la Justitie a fost criticata ca atare de premierul Tariceanu in absenta detinatorului de drept al portofoliului: ""Primul-ministru
si-a exprimat nemultumirea fata de aceasta situatie si mai ales fata de faptul ca din acest motiv trebuie ca Guvernul sa recurga la o noua amanare a acestui proiect"", a transmis Oana Marinescu atitudinea adoptata de Tariceanu. Si totusi, a precizat Marinescu, in urma ""dezbaterilor"" din sedinta, s-a constatat ca Ministerul Justitiei transmisese ""aseara, tarziu"", prin fax, observatiile sale. Numai ca nu a mai existat o intalnire intre reprezentantii ministerului si echipa care se ocupa de redactarea textelor in veaderea armonizarii punctelor de vedere. Punctul de vedere exprimat de Tariceanu a fost intarit, conform Oanei Marinescu, si de SGG, care ""a atras atentia"" Ministerului Justitiei sa transmita avizul pentru proiectele de lege, ""chiar daca transmite acest aviz cu observatii, aceasta fiind procedura legala"".
DECISIVa€¦ Pentru a demonstra cat de hotarat e Guvernul pentru a adopta aceste legi, Tariceanu a solicitat ca expertii din ministerele implicate sa se intalneasca in cursul zilei de ieri, dar si azi, pentru a se pune de acord. Totusi, Tariceanu si-a rezervat un rol mai activ: daca pana vineri nu se armonizeaza toate observatiile cu textele legii, va convoca o intalnire pe care o va conduce, pentru a se elabora o forma finala care ar urma sa fie discutata in sedinta de saptamana viitoare.

""La Serviciile Secrete nu este ca la Cultura""

PARLAMENT. Traian Basescu a vorbit despre controlul serviciilor