Pentru romani, moartea lui Virgil Ierunca echivaleaza cu prabusirea unui turn al ultimei sperante. Zeci de ani, biciul muscator al ironiei sale culturale a temperat naturala inclinatie spre destrabalare morala a intelectualului roman, in special a scriitorilor. Unii vor spune, cu imperfecta indreptatire: cu toate acestea, misiunea lui a fost in zadar. Scriitorul roman este perceput si acum, dupa disparitia comunismului cu picioare de lut, ca o sluga murdara, stupida si rea, incapabila sa se ridice la statutul demnitatii pe care-o implica harul scriitoricesc. Acum, cand slabiciunile memoriei se latesc, multora le vine usor sa invoce principiul circumstantelor atenuante, dar sa incercam macar si pentru cateva clipe sa ne imaginam cum ar fi aratat cultura romana in anii beznei comuniste fara indepartata raza de lumina aprinsa de Virgil Ierunca in sufletele noastre. Un colectiv de savanti occidentali a depistat ca, la nastere, ochii cartitei functioneaza, totusi, normal, iar orbirea este dobandita in urma unui proces de adaptare la conditiile existente. In adancurile beznei comuniste, rechizitoriul lui Virgil Ierunca era o stavila impotriva orbirii, caci, pentru a supravietui, scriitorul roman se adaptase minciunii, mediocritatii, lipsei de libertate. Putinii care au rezistat au avut in Virgil Ierunca un aparator, un permanent argument ca, poate, lupta nu e total absurda si fara sorti de izbanda.
Cand, dupa rasturnarea dictaturii, li s-a dat romanilor lumina, s-a vazut ca pe multi lumina i-a durut, caci dumnezeul lor le-a spus: sa se faca intuneric! Din pacate, romanii ar fi avut atunci nevoie de Virgil Ierunca mai mult ca inainte. Dar vocea lui s-a pierdut in vacarmul perpetuu al falselor emancipari ingaduite cu prea larga indulgenta de clica noilor ciocoi, caci pentru a fi acceptate de prostime, hienele conduse de Ion Iliescu nu numai ca au incurajat lenea si desfraul, drogul si escrocheria, ci le-au institutionalizat. Iar vocea care tuna intelepciune catre popor era a lui Silviu Brucan.
Imbogatirile rapide au sucit mintea unei populatii imorale, care vedea in hotie singurul mijloc de a nu ramane in urma, iar intelectualul, in lipsa scrupulelor, sansa de a iesi curat din tenebre. Putine s-au schimbat in bine, pentru ca nimeni nu a urmarit o alta schimbare decat cea a marimii contului bancar (in detrimentul celor mai putin iuti ori imorali). Ce a lipsit atunci Romaniei a fost o voce ca a lui Virgil Ierunca. Cei care ar fi putut nu aveau caracter, iar cei care aveau n-au putut. Au fost corupti ori li s-a pus pumnul in gura.
"Daca ar avea aliati, Paul Goma ar fi de temut"
Pe vremea dictaturii, virusul intrat in dusmanul poporului era tratat de medicii Securitatii cu doua terapii: asasinarea ori racolarea. Sub democratie, mijloacele au fost adaptate. Asasinarea a fost inlocuita cu taierea cablului de la microfon, iar locul racolarii a fost luat de facilitarea imbogatirii peste rand. Covarsitoarea majoritate a cazurilor in care intelectualul roman ridica vocea la clica guvernamentala nu se adeverea decat o rampa de lansare spre o demnitate inca nedobandita. Problemele societatii dispareau ca prin farmec in clipa in care un critic acerb primea invitatie la masa. Cand echipa se rotea democratic si criticul amortit era invitat sa lase altora locul, relele reapareau ca la un semn.
In noile conditii, un singur individ ar fi putut zdruncina stabilimentul cu taria cu care o facuse Virgil Ierunca pe vremuri: Paul Goma. Dar Paul Goma prezinta, in conditiile actuale, doua dezavantaje: traieste departe de tara, iar scrierile sale nu sunt publicate decat sporadic si periferic. Caracterul sau incoruptibil pana la auto-distrugere si intransigenta care atinge uneori pragul injustitiei l-au facut, in comparatie cu molusca intelectuala a locului, sa fie perceput ca o izolata aberatie. Pe deasupra, Paul Goma nu tine cont de nici un fel de strategie. Un strateg cauta sa isi faca aliati, pe cand el, fara a urmari asta, nu reuseste sa-si faca decat dusmani. Daca ar avea aliati, Paul Goma ar fi de temut. Dusmanii sai sunt organizati pe baza a doua criterii: al imposturii demascate si al ticalosiei inregimentate in oastea securistilor.
Recent, cativa prieteni (dintre putinii care i-au mai ramas fideli) au intocmit un apel prin care se cere repunerea in drepturile de care a fost privat de calaii comunisti in urma cu mai bine de un sfert de secol. Paul Goma a fost persecutat de autoritatile romane, batut, umilit, infometat, izolat, extirpat din Uniunea Scriitorilor, descetatenit si trimis in surghiun in strainatate, ca acolo sa fie in continuare izolat, batjocorit si nedreptatit de alti romani, liberi de data asta.
Atata timp cat vocea lui Paul Goma ar putea reprezenta singura speranta a celor ce doresc sa iasa din minciuna, a prelungi starea artificiala de divort impotriva naturii dintre Paul Goma si romani este perpetuarea aceluiasi tip de aberatie care a permis proliferarea buruienilor de gazeta proletcultista gen C.V. Tudor si Ion Cristoiu, ori a intregii noastre clase politice. Arhimede avea nevoie de un punct de sprijin pentru a rasturna universul. Paul Goma ar putea fi singurul punct de sprijin in stare sa pericliteze echilibristica draceasca a alternantei pseudo-democrate a securistilor perpetuati de 17 ani la guvernare.
Apelul, insa, a trecut aproape neobservat. Semn al indiferentei generale ori al succesului celor care au decis amutirea marelui luptator. Ziarele si posturile de televiziune nu s-au ingramadit sa-l preia. In nesimtirea lor dirijata, e mai important un scandal sexual in cadrul etniei rome ori ultima tampenie emanata de un vadim analfabet precum Gigi Becali. Orice director de constiinta care tace este un tradator. Orice geambas de informatii isi asuma o responsabilitate. Orice capetenie politica este vinovata. Caci, respingandu-l pe Paul Goma, in bratele cui suntem impinsi? Sa ne amintim ca in 1996, cand candidaturii sale la Presedintie i-a fost preferata cea a lui Emil Constantinescu, rusinea suprema a sperantelor noastre democrate...
Repunerea in drepturi ar repara injustitia istoriei
In duplicitatea lor operativa, si politicienii murdari, si membrii marcanti ai intelighentiei noastre tocite, si reprezentantii presei in lesa ii asteapta disparitia, pentru ca imensul gol lasat in urma-i nu va fi umplut de nimeni. Ei stiu asta. Pentru ca Paul Goma este, in felul lui, unic. Il vom plange cu lacrimi nu intru totul false si ne vom deplange soarta, nu doar pentru a cersi. Cei care au fraiele deciziei in mana se joaca nu cu soarta unui om care si-a inchinat intregul efort al existentei sale pline de suferinta binelui colectiv (un efort care nu i-a adus decat durere, umilinta, izolare), ci a intregului popor.
Reparand nedreptatile la care a fost supus Paul Goma de-a lungul anilor, Traian Basescu ar da dovada de intelepciune. Ion Iliescu a facut cadou natiunii vocea hodorogita a veninosului broscoi brucanian, in corul caruia au sarit vadimi in trese si cristoi cu carnet. Traian Basescu l-ar reda romanilor pe Paul Goma. Prin disparitia lui Virgil Ierunca, au cazut obloanele peste ultimul licar al demnitatii romane. Repunerea in drepturile sale inalienabile si repatrierea lui Paul Goma ar repara aceasta injustitie a istoriei. Nu a lui, ci a noastra: de a fi de-a pururi blestemati sa avem conducatori care sa nu ne arate decat calea salvatoare a dezastrului.
Liviu CANGEOPOL
13 octombrie 2006
(n.r. - intertitlurile apartin redactiei)
Un opozant expulzat de Securitate
Liviu Cangeopol, fost opozant al regimului comunist in Iasi, este stabilit in SUA din 1989. Liviu Cangeopol se situeaza in mica galerie a realilor disidenti ai Romaniei ocupate de comunism, alaturi de scriitorii Dan Petrescu si Paul Goma. Unul dintre cei mai renumiti ziaristi si scriitori romani din exil, publicand articole extrem de caustice la adresa conducerii Romaniei post-decembriste, Liviu Cangeopol continua sa fie un autor aproape interzis in marile cotidiane romanesti. In ultimii ani, el a studiat contabilitatea si lucreaza in domeniu, dar colaboreaza la doua publicatii americane - New York Magazin si Romanian Times. Alaturi de Dan Petrescu, Liviu Cangeopol este semnatarul cartii "Ce-ar mai fi de spus". Cartea a ajuns la Paris inregistrata pe benzi magnetice. "Fii multumit, Domnule Ceausescu: vei ramane in istorie!", a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol a aparut la 5 aprilie 1988 in Libération, interviu difuzat o zi mai tarziu la Europa Libera. Doua saptamani mai tarziu el a fost retinut de Securitate. (D.E.)