17 Octombrie 2006
Dupa "Asteptarea Regelui Pescar" (1996), Dan Miron lanseaza un nou roman: "Scandurica" (Editura Polirom, 2006), volum in care opteaza, la prima vedere, pentru formula realismului anodin.
Dramele de pe palierul blocului (care coloreaza de obicei
Dupa "Asteptarea Regelui Pescar" (1996), Dan Miron lanseaza un nou roman: "Scandurica" (Editura Polirom, 2006), volum in care opteaza, la prima vedere, pentru formula realismului anodin.
Dramele de pe palierul blocului (care coloreaza de obicei rubricile ziarelor si ingroasa audienta stirilor de la ora 5) aduna in jurul lor tot felul de martori ai cartierului (aici rolul de martor e jucat de o vecina cu nume pitoresc, madam Bujin). In vacanta de Craciun, Scandurica - o adolescenta pasionata de filozofie, pe care o urmarim pe tot parcursul romanului, din perspective diferite - si Suzi, mama acesteia, chelnerita la un bar din oras, sunt anchetate si internate la un sanatoriu de boli nervoase, ca protagoniste ale unei crime (petrecute, dupa cum ne lasa autorul sa intelegem, ca efect al unei asteptari frustrante). Cel asasinat este Costel, tatal eroinei, plecat in Germania si reintors dupa mai bine de 20 de ani. In tot acest timp, Suzi nu se recasatoreste, sperand ca sotul se va intoarce si se vor indrepta cu totii spre o viata mai buna, in Occident. "Evanghelia din Germania" deruleaza, insa, sfarsitul tragic al "celulei societatii", despre care am pomenit.
Aspectul melodramatic al intamplarii - copiata dupa alte asasinate "de la coltul blocului", intalnite in cartierele societatii de tranzitie - este dublat de un strat al implicatiilor profunde. Cartea se inscrie intr-un "trend" cat se poate de benefic in peisajul cultural actual. Haloul straniu al crimelor "uzuale" produce, implicit, un efect dostoievskian. In "A fost sau n-a fost", filmul regizat de Corneliu Porumboiu si premiat la Cannes, care ruleaza acum in cinematografe, reflectia melancolica asupra orasului in care nu se intampla niciodata nimic are un efect similar. Dramele derizorii capata si o tonalitate grava, indaratul registrului tragi-comic. Procedeul nu e original, dar asaza trenul rasului "exorcizant" pe o alta linie.
In prima parte a romanului, in relatarile liceeenilor Sorin, Cristiana si Floriana (poreclita "Sexolita", "nimfeta" nabokoviana care descopera placerile "sexului pe bani"), regasim atmosfera din romanul lui Ovidiu Verdes "Muzici si faze" si imaginea prafuita a liceelor de duzina. In afara unui profesor de filozofie care-si poarta aerul de "zombie" printre monstrii robotizati ai sistemului (reprezentati, aproape simbolic, prin "diriga Smochina", razbunatoare si severa), nimeni nu mai face vreun efort sa-i inteleaga pe liceenii din "Scandurica". Tinerii incearca, la orele de filozofie, imblanzirea culturii mari, reducerea ei la o scara mai mica, reformularea miturilor (al Mioritei, al Mesterului Manole).
Fragmentarismul viziunii, pluriperspectivismul lasa loc, in "Epilog", univocitatii retrospective, punctate de reflectii filozofice. Dupa ultimul monolog al Cristianei, plin de paradoxuri si de referiri biblice adaptate: "Acum, ca mama a murit, ai ramas doar tu. Te urasc mai mult decat am urat-o pe ea si te iubesc mai mult decat l-am iubit pe tata. Dar tu? De ce taci? Ma urasti? Ma iubesti? Tu esti caldut - nici rece, nici cald. Nici nu iubesti, nici nu urasti" (p. 275), Sorin lasa drum liber povestii: "Doar atunci cand viata se sfarseste, povestea poate sa inceapa" (p. 276).
Cartea lui Dan Miron pierde din cauza neglijentei stilului. Desi perspectivele celor patru personaje (liceenilor li se adauga si relatarea mamei Cristianei) sunt asemanatoare, ca program, marturiilor lui Fred Vasilescu sau ale Doamnei T. - prin "anticalofilie" -, aceasta trasatura devine suparatoare, de la un punct incolo, in romanul lui Dan Miron.

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.