Pe masura apropierii momentului festiv al aderarii, cand steguletele rosii ramase prin depozitele PCR vor fi vopsite in albastru de intreprinzatorii ADA, cresc frecventa si virulenta aprecierilor defaimatoare la adresa Romaniei, remarca cel mai recen
Pe masura apropierii momentului festiv al aderarii, cand steguletele rosii ramase prin depozitele PCR vor fi vopsite in albastru de intreprinzatorii ADA, cresc frecventa si virulenta aprecierilor defaimatoare la adresa Romaniei, remarca cel mai recent Raport al Centrului de Studii Prospective Strategikon, analizand integrarea europeana si imaginea Romaniei. Saptamana trecuta a fost strafulgerata pe spatiul european de gandurile presedintelui Traian Basescu privind desemnarea candidatului cu doua capete pentru functia de Comisar European din partea Romaniei, dar si de o "Nota" care a strabatut Parlamentul European, cu remarci extrem de critice si controversate la adresa Romaniei. Ce mi s-a parut interesant in "Nota" privind stadiul pregatirii Romaniei pentru accederea la Uniunea Europeana, difuzata la Strasbourg, este ca nu a fost uitat Colegiul CNSAS si operatiunea membrilor acestuia de tainuire a unor colaboratori conspirati ai Securitatii din randurile strans unite ale intelectualitatii. E bine ca avem cu ce ne mandri si in Parlamentul European: cu vocile necurate. Un alt motiv de veselie proletara va fi nominalizarea preferatilor pentru Comisia Europeana. Basescu ne-a spus ca el crede - si cand crede stie - ca "nu va functiona chestiunea cu o singura propunere". "Vor fi facute doua propuneri, una reprezentand PD-ul si alta, PNL-ul. Eu spun cred. Cand spun <<cred>>, inseamna ca stiu." Ca-ntotdeauna, smecheros, presedintele nu ne-a edificat insa ce se intampla cand afirma ca <<stie>> ceva: doar crede, de fapt?
Din pacate, din dezbaterea publica lipsesc multe privind noua epoca de aur a Romaniei europene, cu care ne vrajesc guvernantii. Pe langa repercusiunile negative care vor izbi populatia ca un tren de mare viteza in plina turma de oi, nici aspectele legate de rolul nostru in arhitectura politica europeana nu sunt lamurite. Desi era vorba ca alegerile pentru Parlamentul European sa fie primul test de democratie autentica, prin adoptarea votului uninominal, parlamentarii nostri s-au auto-amneziat brusc, grabindu-se deja sa verse unde si ce trebuie pentru a fi introdusi pe listele europene. Totodata, alegerile ar trebui sa aiba loc, daca s-ar putea, pe 1 ianuarie 2007, pentru a nu lasa scaunele goale la Strasbourg. Dar tocmai acele scaune incing fundul gastilor politice de la Bucuresti, care viermuiesc cu spume sperand sa declanseze si anticipatele odata cu europenele.
Atelierele profane de lucru inventeaza noi coterii bune de dus de nas "gaozarii" de la Strasbourg si Bruxelles, care se intreaba, pe buna dreptate: daca socialistii ar fi dominat Parlamentul European, ar mai face atatea tumbe dracii din PD si de pe platformele Cotrocenilor ca sa intre in Partidul Popular European?! Sau s-ar infige bine acolo unde inca le este caldut locul de cand purtau in dinti carnetele rosii ale FSN: in Internationala Socialista?! Sunt noii cavaleri ai apocalipsei PNL altceva? Europa este ingrijorata - chiar speriata! - pentru ca pe langa deja cunoscutele fete de comunisti fesenisti o sa bulversam institutiile europene si cu flagelul coruptiei, nestarpit in doi ani de guvernare oranj nici cat mizeria de sub unghia degetului inghiulat al vreunui golden-mahar de pahar.
Problema gastilor de serviciu ale imbuibatilor rotiti la putere este ca - slava Domnului! - SUA sunt cu ochii pe ele, in timp ce nici Europa, nici Romania nu vor sa se mai lase pacalite. Candidatii despre care crede ca stie Basescu se pare ca sunt doi lustrabili de toata frumusetea: Mihai Razvan Ungureanu, fost membru al CC al UTC, personaj care se lauda colegilor din Iasi in 1989, ridicand mana dreapta deasupra clasei ca aceasta este palma care a fost stransa de to-va-ra-sul Ni-co-lae Cea-u-ses-cu; si doi, etern societara "civila" Monica Macovei, procuror al regimului comunist in Sectorul 1 al Capitalei Republicii Socialiste Romania. Al treilea, varianta "surpriza", Vasile Puscas, cu toata competenta sa, este si el un fost activist al UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania). De altfel, aceasta este caracteristica principala a celor care se doresc laborantii din umbra ai politicii de Dambovita, fie ei de la putere sau din societatea civila institutionalizata: apartenenta la Sistem. Alina Mungiu-Pippidi, de exemplu, se lauda pe site-ul ei ca a fost redactor-sef la "revista studentilor disidenti" de pe vremea lui Ceausescu, "uitand" sa specifice ca Opinia Studenteasca era organul UASCR pentru Centrul Universitar Iasi, cu articole iesite din tonul general, dar numai cu avizul si acordul Securitatii.
Insa, de fapt, caracteristica strigatoare la cer a celor care monologheaza social cu autosuficienta si cu pretentii analitice asupra intregii societati - multi scribalai cu "Stefan Gheorghiu la activ" -este anti-crestinismul lor recunoscut si declarat. Conform CIA World Factbook, in Romania sunt 86,8% ortodocsi, 7,5% protestanti (inclusiv reformati si penticostali), 4,7 catolici si altii - in principal musulmani - 0,9% iar atei 0,1%.
Cum pot sforile unui sub-sub-grup de 0,1% sa miste papusile politice din Romania? Panza de paianjen in care se leagana toti acesti elefanti ai comunismului ii protejeaza si astazi. O va rupe Europa crestina si noua lume, care va fi religioasa sau nu va fi deloc?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.