Prin anii a€™70 era la moda un poet. Avea un nume care se fixa in memorie si un fel
de a fi foarte barbatesc, care te indemna sa-i cauti prietenia.

Inspira, daca se poate spune asa, loialitate, ceea ce in lumea literatilor se intampla mai rar. Brusc, ca si cum nici n-ar fi existat, numele sau n-a mai aparut in revistele unde publica in fiecare saptamana versuri si articole. Ciudat n-a fost atat faptul ca a disparut din viata literara, cat lipsa de reactie a confratilor. Daca-i intrebai pe cei care ii fusesera foarte apropiati: ""Mai, ce-i cu cutare?"", se mirau sincer: ""Chiar asa, ce-o fi cu el?!"". Nu mai tin minte cine si in ce imprejurari mi-a spus c-ar fi avut niste probleme mari cu capul si c-ar fi murit. Poate ca nici n-a fost vorba de el. Timpul amesteca lucrurile. Poate c-a fost vorba de altcineva, dar fiindca absenta sa m-a contrariat si mi-a pus subconstientul la treaba, am socotit ca asta trebuie sa fi fost: a patit un necaz, nu i-a mai mers capul si, cu toate ca nu era sigur c-a murit, pentru scris era ca si mort.

Zilele trecute l-am intalnit pe una din strazile unui cartier marginas, carand cu un carucior niste varza. Sotia, si ea, tara doua sacose pline cu legume, dar radeau si conversau ca un barbat si o femeie care se intelegeau in casnicie si se intorceau acasa multumiti de la cumparaturi.

Citeste si:

Unii oameni nu se schimba deloc. La saizeci de ani, era unul dintre ei. Tocmai de aceea l-am abordat cu prudenta. Cand o persoana seamana perfect cu cineva cu care te-ai cunoscut in urma cu treizeci de ani, trebuie sa te astepti si la o confuzie, la o simpla, desi incitanta, potrivire de chip. ""Sunteti poetul D.M.?"", l-am intrebat. ""Sunt
intr-adevar D.M., dar nu mai sunt poet de o groaza de vreme, de trei decenii, si acum merg, slava Domnului, pe al patrulea. Dumneata cine esti?"" Normal ar fi fost sa ma recunoasca. ""M-am dat deoparte - a precizat el, vazand ca ma incrunt - , mi-am propus sa uit cine am fost si cu cine am avut de-a face. Si am reusit. Habar n-am cine esti."" ""Cum, adica, te-ai dat deoparte? Ca n-ai mai publicat, inteleg. Dar ca n-ai mai scris nimic, nu te cred. Nu poti sa spui «am fost si nu mai sunt» tot asa cum nu poti sa spui «am fost tigan, dar nu mai sunt». ""Am avut o revelatie - m-a zis el. Am inteles intr-o noapte, cand nu puteam sa adorm de ambitii si griji, care e sensul vietii. Si m-am facut gropar."" ""Dumneata - a intervenit sotia, ca si cum barbatul ei trebuie aparat de indivizi ca mine, care ii tulburau existenta, exact cand se simtea mai bine - lupti, te zbati, te oftici, esti ros de invidie, vrei sa ajungi undeva, dar daca te intreb unde vrei sa ajungi, nu stii.""

Cei doi si-au luat caruciorul si sacosele si m-au lasat in mijlocul drumului, muncit pentru tot restul vietii de urmatoarea intrebare: De ce oamenii gasesc ca e normal ca un gropar sa vrea sa ajunga poet si anormal ca un poet sa vrea sa ajunga gropar.