Aproximativ 40% din soferii romani nu respecta normele europene privind perioada maxima de timp petrecuta la volan, iar 46% din camioanele conduse de romani nu ar trebui sa fie prezente pe sosele, potrivit cotidianului britanic The Sunday Mirror. Potrivit reglementarilor UE, soferii nu trebuie sa conduca mai mult de 90 de ore intr-o perioada de doua saptamani, si ar trebui sa ia o pauza de 45 de minute pentru fiecare interval de o ora si jumatate petrecut la volan. Sunday Mirror arata, citand date guvernamentele, ca 25% din soferii straini care au condus in Marea Britanie nu au respectat normele in anul 2005. Romania este urmata de Irlanda, unde 36% din soferi conduc o perioada prea indelungata, Turcia - 34% si Austria - 32%. Procentul britanicilor care petrec prea mult timp la volan este de 12,5%. Romania ocupa, de asemenea, primul loc in ierarhia privind numarul vehiculelor care nu ar trebui utilizate, 46% din camioane nereusind sa treaca testele, urmata de Portugalia - 45%, Cehia - 42% si Italia - 40%. Procentajul este de 24% in Marea Britanie. (C.P.)