Guvernului Romaniei i se solicita numirea a doi judecatori pentru Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. S-au inscris judecatori, procurori, avocati, cercetatori si juristi ai unor ONG-uri precum CRJ-ul lui Renate Weber. In plus de candidatul pen
Guvernului Romaniei i se solicita numirea a doi judecatori pentru Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. S-au inscris judecatori, procurori, avocati, cercetatori si juristi ai unor ONG-uri precum CRJ-ul lui Renate Weber. In plus de candidatul pentru postul de comisar european, Romaniei, ca viitor stat membru al Uniunii Europene, i se mai solicita de la Bruxelles si doi judecatori pentru CJCE si CPI (Curtea de Justitie a Comunitatii Europene si Curtea de Prima Instanta a acestei institutii). Cine vor fi cei doi judecatori romani care - de la 1 ianuarie 2007 - vor reprezenta Romania in cadrul CJCE si CPI-CJCE? Conform Tratatului de la Nisa, aplicabil deci si Romaniei, "ca regula generala, guvernul fiecarui stat membru isi propune cate un candidat, care este national al acestuia". Legislatia UE in acest domeniu stabileste ca "nu este impusa vreo procedura de consultare de catre guvern a altor institutii nationale a statului respectiv". Insa exista posibilitatea "ca alte state membre sa convinga uneori acel guvern sa propuna alt candidat". In consecinta, este evidenta neimplicarea presedintelui tarii respective in aceasta procedura de selectare si propunere a judecatorilor pentru CJCE si CPI. Ramane, asadar, ca Guvernul Tariceanu (de factura liberala) sa se ingrijeasca de ocuparea acestor posturi cu judecatori romani la CJCE, al caror mandat este de sase ani. Procedura de selectie cuprinde si un interviu dat in fata unor reprezentanti din MJ si MAE.
Lobby PNL vs. lobby PD
Inca din luna septembrie a.c., Ministerul Justitiei (MJ), ca institutie abilitata de Guvern, a primit din intreaga tara candidaturile acelor judecatori si juristi, care au crezut ca pot indeplini condiitiile cerute de CJCE si CPI. Au fost chiar publicate mici anunturi publicitare in anumite cotidiane centrale cu informatiile necesare depunerii dosarelor pentru selectia pe care o va face Guvernul (cu lobby PNL) prin intermediul MJ (cu lobby PD la acest portofoliu). S-au inscris, deocamdata, la selectia anuntata si organizata de MJ, 14 persoane (magistrati si juristi). De ce si juristi de profesie? Fiindca legislatia "nu distinge, putand fi calificati pentru o asemenea activitate oricare dintre persoanele de formatie juridica" (cum sunt judecatorii procurorii, avocatii cercetatorii stiintifici in domeniu, arbitrii din cadrul unor structuri organizate etc). Potrivit Tratatului de la Nisa (art.223), judecatorii CJCE si CPI trebuie sa fie alesi dintre persoanele a caror independenta este mai presus de orice indoiala si care poseda calificarile cerute pentru numirea in cele mai inalte functii jurisdictionale in tarile respective, ori care sunt juristi de o competenta recunoscuta. Prin urmare, conform legislatiei UE, coroborata cu cea din Romania, se pot inscrie pe lista MJ si persoane care sa nu fi indeplinit functii de judecatori in cadrul tribunalelor nationale. Astfel a fost si este posibila aparitia unor candidati cunoscuti ca juristi sau avocati in cadrul unor ONG-uri precum Centrul de Resurse Juridice, Fundatia (Soros) pentru o Societate Deschisa, APADOR-CH etc.
"O anumita politizare"
Va fi posibila imixtiunea politicului in actiunea de selectare si numire a celor doi judecatori romani la CJCE? Reputatul universitar Octavian Manolache, arata urmatoarele in lucrarea sa (avizata de UE, editata la C.H.Beck, in anul 2006, Bucuresti), intitulata "Tratat de Drept Comunitar": "Faptul propunerii judecatorilor de catre statele de origine si al alegerii de catre fiecare guvern national a permis o anumita politizare a recrutarii membrilor CJCE". Una peste alta, nimeni nu poate sti acum ce se petrece in anumite cabinete de la MJ sau de la Guvern. Certa este candidatura juristului Renate Weber de la CRJ, fost consilier al presedintelui Basescu, care a demisionat din functia de la Cotroceni fara a-si dezvalui motivatia reala. Weber, conform unor surse guvernamentale, ar avea mari sanse pentru ocuparea postului de la CJCE. Certa este si candidatura judecatorului Camelia Toader de la Sectia Civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Toader ar avea mari sanse, potrivit unor surse ministeriale, pentru ocuparea postului de la CPI. Se vehiculeaza si varianta candidaturii juristului iesean Dan Stoica, presedintele SOJUST (ONG care monitorizeaza mersul reformei, in colaborare cu MJ), ajuns secretar de stat in MJ. O alta candidatura vehiculata ca posibila este si cea a lui Ionut Codescu, fost director in MJ, ajuns secretar de stat (este fiul fostului sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Ioan Codescu). Date si mai precise se vor afla in cateva saptmani, cand MJ va prezenta Guvernului dosarele si rezultatele selectiei. De precizat ca in competenta Curtii de Prima Instanta intra actiunile introduse contra Comisiei Europene si actiunile contra unei institutii comunitare introduse de o persoana fizica sau juridica.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.