In numarul din 7 octombrie, "Dosarele ultrasecrete" ale ziarului Ziua publica articolul L-am urat pe Ceausescu semnat de Gabriel Andreescu. Primul dintr-o serie care va urma, ceea ce ii va oferi autorului si ocazia cea mai potrivita pentru a raspunde acuzatiilor ce am de formulat la adresa corectitudinii domniei sale. Il acuz pe sus numitul de minciuna, de minciunile pe care le-a rostit in fata unui tribunal in 1990 si pe care nici pana azi nu le-a retractat. Este vorba, daca nu ma insel prea tare, de un tribunal international "al muncii", cu sediul in Elvetia (la Geneva?), care s-a deplasat la fata locului, adica la Bucuresti, pentru a judeca acuzatiile formulate la adresa regimului comunist, recte ceausist, inainte de decembrie 1989. Pasamite, termenul de judecata fusese stabilit inainte de caderea "tiranului", asa ca ancheta judiciara si-a urmat cursul, poposind in Capitala pentru a-i audia pe martori. Din cate am inteles, lista de martori a fost stabilita de Ministerul Muncii al nostru, care, printre altii, a invitat si un reprezentant din partea unor ONG-uri mai reprezentative, la data aceea GDS si UVR, adica Grupul de Dialog Social si Uniunea Vatra Romaneasca. Din partea GDS-ului s-a prezentat Gabriel Andreescu, iar din partea "Vetrei Romanesti" subsemnatul. Am asistat din sala la audierea martorului GDS-ist, iar el, la randul sau, a avut voie sa urmareasca depozitia mea. Subiectul anchetei fiind acuzatiile privind persecutiile regimului pre-decembrist la adresa minoritatilor din Romania, cu precadere cea maghiara. Gabriel Andreescu a vorbit inaintea mea si a afirmat ca aceste acuzatii sunt intru totul indreptatite, ca faptele incriminate sunt reale, binecunoscute de toata lumea, de toti romanii.
Despre ce fapte era vorba? Din ce-mi mai aduc aminte, ar fi fost de incriminat legislatia invatamantului, care prevedea ca: 1. numarul minoritarilor care intrau la facultatile din Romania ceausista sa nu depaseasca 5% din totalul locurilor scoase la concurs ; 2. pentru absolventii unei facultati, legea mai stabilea ca cei cu origine maghiara nu pot fi repartizati in Transilvania, timp de trei ani, fiind obligati sa-si practice profesia in zone unde nu locuiesc minoritari maghiari... Prin asemenea masuri punandu-se in aplicare o politica de deznationalizare a minoritatilor, de descurajare a sentimentului identitatii etnice...
Cred ca au mai fost cateva acuzatii la fel de intemeiate, arhiva acelei anchete n-ar strica sa se publice macar acum. Zic macar, cu gandul la recentele proiecte maghiaro-udemeriste de enclavizare, proiecte care, intr-un fel sau altul au fost incurajate si de prestatia publica a unor ziaristi mai europenisti, pentru care drumul spre Europa chiar nu putea trece decat prin Budapesta! Unul dintre acestia era, in 1990, si Gabriel Andreescu.
Venindu-mi randul sa vorbesc, am atras atentia ca sunt in tema, ca am fost implicat atat in desfasurarea unor examene de admitere la care se prezentau si multi candidati dintre minoritari, cat si in derularea procedurii de repartizare a absolventilor. Lucrurile stateau mai curand pe dos, examenul de admitere creand o discriminare pozitiva pentru minoritari. Caci acel 5% din numarul de locuri scoase la concurs reprezenta procentul minim de minoritari, pus la dispozitia acestora indiferent de nivelul lor de pregatire. Teoretic, daca erau bine pregatiti, minoritarii puteau ocupa toate locurile scoase la concurs, in vreme ce romanii nu puteau ocupa decat 95% din locuri, restul fiind din oficiu rezervat candidatilor minoritari, indiferent de nivelul lor de pregatire. Bunaoara la sectia de limba germana de la Facultatea de limbi si literaturi straine, unde functionam ca lector, candidatii sasi intrau pe aceste locuri deoarece luau note mici la cea de-a doua limba, iar unii chiar la limba materna, germana, luau note mici, mai mici decat ale colegilor romani. In fiecare an, erau cativa candidati romani care, desi obtineau note mai mari, erau declarati respinsi, pentru ca sa poata fi admisi cei 5% dintre minoritari. Am citat in fata comisiei sosite din Elvetia cazul candidatilor maghiari la examenul de admitere de la Institutul de Arhitectura din Bucuresti, carora li se asigura posibilitatea de a da in limba maghiara nu numai examenul de matematica, dar chiar si proba de desen... Asta insemnand ca lucrarile lor erau corectate si notate de profesori de limba materna maghiara. Ca acestia umflau notele candidatilor co-nationali este de la sine inteles, drept care ceilalti profesori se multumeau sa se amuze si atat, pe seama obiectivitatii cu Cat priveste repartizarea absolventilor, regulamentul prevedea alcatuirea unei liste pe tara a celor in cauza, in ordinea mediilor. Posturile libere se afisau din timp, iar fiecare candidat cand ii venea randul alegea din ce posturi mai erau libere. Subsemnatul, cand mi-a venit randul in vara lui 1965, am ales Plopeni de Negru Voda. Nici vorba de vreo discriminare! Tin minte ca in 1986 au fost multe locuri pentru viitorii profesori de limba romana in judetele Harghita si Covasna. Multe din aceste posturi au fost ocupate de absolventi din Bucuresti. In vara trecuta, cand acestia s-au intalnit la facultate pentru a serba trecerea a 20 de ani de la absolvire, fostii lor profesori, in frunte cu cel pe care l-au indragit cel mai mult - l-am numit astfel pe Mircea Martin, au aflat cu stupoare cum s-a derulat in iarna lui 89-90 purificarea etnica a celor doua judete prin alungarea, literalmente alungarea profesorilor apartinand minoritatii romanesti. Cred ca am pomenit in fata anchetatorilor si de la acest aspect, care, fireste, nu mai avea legatura cu abuzurile din perioada ceausista. Drept care nu stiu ca numitul Gabriel Andreescu sa fi protestat vreodata si fata de aceste abuzuri. Poate ca ma insel, iar Gabriel Andreescu, atat de sever cu abuzurile celui pe care declara ca l-a urat, nu a lipsit de la datoria de a lua atitudine publica. Daca n-a facut-o, inteleg acum si de ce: pe Ion Iliescu, artizanul si garantul alungarii romanilor din Har-Cov, Gabriel Andreescu nu l-a urat. Deh, de gustibus non disputandum...
A mintit Gabriel Andreescu atunci, in 1990, cand l-a acuzat pe Ceausescu pe nedrept, sau nu stia ce spune? Cumva ura lui G.A. fata de Nicolae s-a nutrit si din asemenea informatii penibil de inexacte cu care a rumegat la imaginea dictatorului? Dupa parerea mea ura poate sa nasca literatura, chiar capodopere, dar nu are ce cauta in publicistica! Unde rigoarea informatiei prevaleaza.
O ultima intrebare: nu mai tin minte, marturia mea si a numitului G.A. s-a luat sub juramint?
P.S. In vara, vazand cat de mirat si de indignat asculta Mircea Martin relatarea superior senina a fostilor sai studenti, profesori de romana alungati de la catedra si din locuintele lor de colegii maghiari, m-am asteptat sa vad reactia publica, niciodata tardiva, a lui Mircea Martin, o voce atat de credibila printre tinerii filologi si nu numai. Fireste, mai astept, caci, cum spuneam, niciodata nu e prea tarziu.