Excluderea dlui Stolojan din PNL suscita o febra a comentariilor care revela o memorie cam deficitara la scara nationala. Se uita, de pilda, ca, departe de a fi fost plebiscitat ca lider al PNL, d-sa a ajuns acolo printr-un "puci de catifea" orchestrat de Valeriu Stoica in vara lui 2002: macar pentru simetrie se cuvenea ca un alt puci sa-l elimine. Uluitoarea rezilienta de care dispune imaginea folclorica a dlui Stolojan - economist de exceptie, lider de o neintrecuta legitimitate al PNL, figura emblematica a luptei pentru democratie si economie de piata libera in Romania - ramane impermeabila la orice intemperii politice. Zilele trecute, un cititor anonim al unui mare cotidian scria ca singura personalitate cu care il poate compara pe Stolojan este Seniorul Coposu: ambii verticali, ambii neinfranti.
Dupa ce m-a scos din minti, ideea de a-l compara pe Coposu, liderul incontestabil al Opozitiei anti-comuniste si anti-FSN, cu fostul secretar de partid al Ministerului de Finante, responsabil de Aportul Valutar Special si prim-ministru al FSN desemnat de insusi Ion Iliescu, m-a silit, prin imensa-i prostie si impietate, sa meditez - a cata oara? - la dimensiunea mitologica a personajului Stolojan.
Traseul acestui vajnic sustinator al dlui Iliescu devenit candidat prezidential PNL, apoi lider si din nou candidat al aceluiasi partid istoric ar fi adus acuzatii vehemente de traseism politic oricui altcuiva; dlui Stolojan nu ii aduce decat laude: cum e cu putinta? Aceeasi opinie publica care il injura si azi pe Emil Constantinescu pentru ca a anuntat cu sase luni inainte de alegeri ca nu vrea sa candideze il adora pe Theodor Stolojan care si-a abandonat in mijlocul campaniei electorale candidatura si partidul ca pe un geamantan in ploaie. De ce?
Singurul raspuns pe care l-am putut gasi pentru acest paradox viu al imaginarului politic post-decembrist este acela ca dl. Stolojan din sondajele de opinie nu este un personaj politic, ci o fictiune. Theodor Stolojan si-a dobandit popularitatea inca din timpul madatului sau de prim-ministru pe baza unor date personale care puteau parea imposibil de depasit: cu o figura rigida si ciudat de asimetrica, exprimandu-se abrupt, fragmentat si fara acces la concept, el putea sa para un caz disperat pentru orice operatie de marketing politic. Or, o campanie profesionista a izbutit sa-i puna in valoare exact aceste defecte, prefacandu-l intr-un avatar al personajelor pozitive din romanele "noului val" de la inceputul erei Ceausescu.
Daca examinam personajul Stolojan ca pe o fictiune literara, popularitatea de care se bucura devine brusc explicabila. Ea nu deriva in nici un chip - nici nu avea cum - din prestatia sa efectiva, ci din ascendenta lui in zona romanelor gen "Puterea si Adevarul", din inrudirea lui cu eroii lui Ivasiuc sau Dumitru Popescu din anii '70 ai secolului abia incheiat: inginerul talentat, competent si insetat de adevar, in lupta cu inertia dogmatica. Aparent apolitic, in fapt insa devotat trup si suflet Partidului, acesta e eroul pozitiv prin excelenta anti-retoric, caruia tocmai reavana sa stangacie sociala ii da o credibilitate exceptionala, tradand obsesia unui unic tel: indeplinirea planului cincinal in patru ani (si jumatate).
Popularitatea acestui construct literar, cu toate ambiguitatile lui, a capitalizat in favoarea personajului fictiv Stolojan toate datele care ar fi jucat in defavoarea unui personaj politic real. Indiferenta la faptul ca nici biografia anterioara a personajului, nici prestatia lui ca sef al unui executiv fara alt proiect decat acela de a mentine suprematia echipei Iliescu la putere, si nici contra-performantele sale de la Banca Mondiala nu sustin imaginea de tehnocrat novator proiectata de abruptele sale aparitii publice. Fermecata de muzica propriei sale tinereti pierdute, poate si de ambiguitatea unei utopice cai de mijloc, fara opozitii radicale si fara optiuni clare, descinsa direct din traditia istorica a celor doua luntrii, opinia publica majoritara nu inceteaza sa prefere personajul fictiv Stolojan personajului real, in carne si oase, amestecat in scandaluri de coruptie si complice al unei intrigari politice absolut incompatibile cu statutul sau de consilier prezidential. Purtand mesajul anti-retoric despre productivitate, progres tehnic si eficienta tacuta, fictiunea Stolojan reapare ciclic, ca un soi de "deus ex machina", dovedindu-se de departe best-sellerul imaginarului nostru politic post-decembrist.