Deputatii juristi au pus ieri cruce Legii de functionare a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), adoptand o serie de amendamente care nu fac decat sa goleasca de continut actul normativ. Cea mai importanta modificare se refera la subordonarea C
Deputatii juristi au pus ieri cruce Legii de functionare a Agentiei Nationale de Integritate (ANI), adoptand o serie de amendamente care nu fac decat sa goleasca de continut actul normativ. Cea mai importanta modificare se refera la subordonarea Consiliul National de Integritate - forul de conducere al Agentiei - Parlamentului si excluderea din componenta acestui Consiliu a reprezentantilor ONG-urilor si ai Guvernului. Deputatii au lasat in conducerea ANI doar reprezentantii fiecarui grup parlamentar si judecatori de la Inalta Curte de Justitie. Practic, ANI va avea doar un rol decorativ iar parlamentarii se vor controla pe ei insisi. In favoarea acestui amendament s-au pronuntat deputati din toate partidele parlamentare, cu exceptia PNL si PD. Juristii de la Camera au ignorat total semnalele venite dinspre Comisia Europeana iar udemeristii si conservatorii au incalcat toate intelegerile facute in Coalitie pe marginea acestui subiect. Liberalii si democratii au dus o lupta surda in comisia juridica, partenerii lor de guvernare - PC si UDMR ajutand neconditionat Opozitia sa macelareasca ANI.
Lege fara continut
La propunerea PSD, deputatii au mai eliminat o sectiune intreaga din lege privind controlul averilor. Nicolicea a sustinut ca nu va ramane un gol in lege si ca toate prevederile din Legea ANI se suprapun Legii 115. El a primit sustinerea tuturor reprezentantilor partidelor parlamentarte din Comisie, cu exceptia PD si PNL. Corneliu Stirbet (PNL) a spus ca se adopta o lege care nu mai are continut. Democratul Daniel Buda a spus ca Legea a ramas fara obiect. La randul sau, Augustin Zegrean a declarat ca Legea ANI va trece si prin Senat unde va fi "si mai macelarita" decat a fost in Camera Deputatilor. Enervati la culme, democratii si liberalii au ramas in sala de sedinte dar si-au pierdut total interesul fata de lege.
Averile preotilor scapa de verificare
Declaratiile de avere ale sefilor cultelor religioase nu vor mai fi verificate de Agentia Nationala de Integritate (ANI), potrivit modificarilor facute ieri de deputatii juristi la proiectul de lege privind infiintarea ANI. Reprezentantii opozitiei si puterii, cu exceptia PNL, s-au coalizat pentru prima oara in vederea eliminarii unui text al ministerului Justitiei care stipula ca "personalul din conducerea cultelor religioase si a unitatilor de cult recunoscute in Romania, asimiliat celui incadrat pe functii de demnitate publica" are obligatia de a-si declara averea. Singurii care s-au opus vehement eliminarii alineatului au fost liberalii. Astfel, doar trei deputati PNL au fost pentru textul Guvernului, unul s-a abtinut, iar Gheorghe Gabor de la PNL a votat si el alaturi de deputatii celorlalte partide. Secretarul de stat in Ministerul Justitiei Katalin Kibedi a sustinut ca persoanele din conducerea cultelor religioase trebuie sa-si declare averea, intrucat acestea primesc bani de la bugetul de stat si simplul fapt ca sunt preoti nu este un argument suficient pentru a fi excluse din categoria celor care au obligatia de a-si declara averea. "Cei care sustin eliminarea clerului din lege nu o fac pentru ca doresc imagine publica, ci pentru ca au pacate multe si se tem de afurisenie", a tunat deputatul PNL Ioan Timis impotriva colegilor de la PD, UDMR, PC, PSD si PRM. "Stiti cat este spaga pentru repartiziarea intr-o parohie?" a intrebat retoric si liberalul Petre Ungureanu, care subliniat necesitatea declararii averii clericilor. Totodata, Ioan Timis a explicat ca aceasta prevedere in lege nu are menirea de a leza preotii, ci de a controla persoane care operaza cu fonduri publice, situatii in care pot aparea fapte de coruptie.
PD, de partea sefilor de cult
Deputatul PD Daniel Buda a declarat ca sefii unitatilor de cult nu pot sa fie asimilati cu persoanele cu functii publice, iar PD nu va sustine ca preotii sa-si declare averile. Deputatul PSD Cristian Dumitrescu a spus ca nu exista nici o legatura intre salarizarea clerului si controlul averilor lor. "Nu este vorba de functionari din minister care pot sa influenteze contra unor sume de bani", a spus Dumitrescu. "Daca ne legam si de preoti, care sunt autonomi fata de stat, atunci de ce nu ne referim la toata lumea?!", a aratat deputatul PC Petru Calian. Reprezentantul UDMR Mate Levente Andras a adaugat ca preotii primesc un salariu de la stat si nu se justifica declararea averilor lor.Deputatul PSD Eugen Nicolicea s-a lansat intr-o declaratie populista, sustinand ca prin obligarea prelatilor la declararea averilor se sugereaza ca poate exista "mita catre divinitate".
PD si PNL in minoritate
"A fost un joc la doua capete facut de campionii democratiei - UDMR, PC si PSD. Legea va fi adoptata in termeni ar ei vor putea sa spuna alegatorilor si Uniunii Europene ca si-au indeplinit promisiunile de lupta impotriva coruptiei. PNL si PD au fost in minoritate astfel incat n-am putut decat sa asistam la o castrare a legii. Va spun care va fi rezultatul: in plen cel mult va continua dezgolirea de continut a Legii iar in Senat pun pariu ca va fi respinsa. Halal lupta impotriva coruptiei!", a comentat liberalul Petre Ungureanu.
Parlamentul controlat de Parlament
"Subordonarea ANI Parlamentului contravine practic principiului de independenta pe care am vrut sa il conferim institutiei. Nu e posibil ca o institutie care are rolul de a efectua acte de control asupra Parlamentului sa fie subordonata Parlamentului. Toate discutiile din Comisie, inclusiv amendamentele votate n-au facut decat sa dezgoleasca de continut intregul proiect de lege", ne-a declarat si democratul Daniel Buda.
Avertismentele lui Frattini si Rehn
In septembrie 2006, comisarul european pentru Justitie si Afaceri Interne Franco Frattini si comisarul european pentru extindere Olli Rehn si-au exprimat "dezamagirea" fata de modificarile aduse Legii Agentiei Nationale de Integritate care, au spus ei, constituie "motive considerabile de ingrijorare in privinta angajamentului tuturor actorilor politici din Romania de a combate in mod efectiv, sustinut si ireversibil coruptia la nivel inalt".Cei doi oficiali europeni le-au trimis atunci liderilor UDMR si PC, Marko Bela si Dan Voiculescu cate o scrisoare de mustrare. "Infiintarea unei Agentii de Integritate, cu competentele pe care le prevedea proiectul de lege propus de coalitia de guvernamant, ar fi putut avea un impact foarte pozitiv asupra prevenirii si combaterii coruptiei la nivel inalt, in conformitate cu angajamentele pe care Romania si le-a asumat la inchiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, in decembrie 2004", se afirma in scrisoarea adresata lui Marko Bela, al carui partid a fost unul dintre initiatorii modificarilor care i-au deranjat pe oficialii europeni. "In plus", continuau Frattini si Rehn, "proiectul de lege introdus in Senat asupra modificarii procedurii de desemnare a Procurorului General al Romaniei risca, de asemenea, sa introduca o instabilitate inutila in cadrul legal si institutional de combatere a coruptiei". (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.