Frustrarile unui dezrobit

In urma cu vreo doua zile, un gazetar fara renume de la cotidianul "Il Tempo" s-a apucat sa scrie despre romani ca despre niste lifte pagane, scursorile Europei, "natie inferioara", punand pe hartie si alte expresii, pe care nici un ziarist occidental care se respecta nu si le-ar ingadui. Ma rog, "Il Tempo" nu-i nici "La Repubblica", nici "Corriere della Sera", nici "La Stampa". Cat despre rabufnirea autorului, tocmai pentru ca a fost provocata de niste parliti de emigranti, aceasta isi are originea intr-un complex de inferioritate intors pe dos. Si iata de ce:
Dintr-o perspectiva identica - mai putin limbajul truculent -, nu mai departe de anii '50 si inceputul deceniului urmator, erau priviti emigrantii italieni din Elvetia, Germania sau tarile scandinave. Din acea perioada dateaza si cunoscutul tablou "Emigrantul", pictat cu un realism visceral de Renato Guttuso. Pe atunci, terifianta si vasta infractionalitate din jurul Romei, orasul in care apare "Il Tempo", nu era gestionata de albanezi, ucraineni sau romani, ci exclusiv de autohtoni. Prostituatele, invertitii, "pestii" erau exclusiv italience si italieni. Ferentarii, Mandravela sau Damaroaia puteau trece drept statiuni de odihna in comparatie cu borgatele, adica mahalalele de pe centura Romei. Ambianta lor de sangeroasa delincventa si saracie lucie a redat-o magistral, intre altii, Pier Paolo Pasolini, scriitor din care am tradus in tinerete. Romanele sale sunt celebre: "Ragazzi di vita", "Accattone" (Cersetorul), "Una vita violenta". Pasolini insusi a sfarsit in imprejurari trase parca din poemul sau, "Sex, mangaiere a saraciei". Incercand in noiembrie 1975 sa sodomizeze un adolescent, acesta din urma a trecut cu masina peste trupul sau. Dar iata-i pe lumpenproletarii Romei de-acum cateva decenii, exclusiv italieni, infatisati de Pasolini: "Daca muncesc - munca lor e de casapi mafioti,/ lustragii ai sangelui, curlangii trapasi,/ tramvaisti janghinosi, ofticosi ambulanti, salahori buni la toate,/ se intampla sa aiba toti acelasi aer de borfas/ aceeasi smecherie atavica prin sange sa le curga." (Am cautat sa redau, in traducere, toata virulenta originalului). Asadar, clanul Camatarilor ar fi putut lua lectii de la "il bassofondo romano"; de la drojdia societatii capitalei Italiei. Neorealismul s-a oprit cu o necrutare naturalista asupra acestor realitati. Sa nu fi vazut gazetarul roman filme precum "Noptile Cabiriei", "Rocco si fratii sai", "Mamma Roma"?...
Cu ajutorul decisiv al Planului Marshall, dar si prin munca staruitoare a locuitorilor sai, Italia s-a redresat si chiar a inflorit economiceste in anii '60. Au urmat apoi cumplitele episoade ale terorismului rosu, culminate cu asasinarea lui Aldo Moro in 1978. Astazi, Italia este o tara prospera, mandra de specificul ei national si de fermecatoarele sale varietati regionale. A avut si sansa istorica - care noua si altor tari europene ne-a lipsit - de a nu ajunge in sfera de influenta a Moscovei, desi avusese si inca mai are comunisti fanatici.
Ziaristul de la "Il Tempo", intr-o iesire lesne de psihanalizat, se poarta precum ciocoiul ajuns boier. Isi ignora trecutul recent; vrea sa-l uite. Se simte egal cu francezii, germanii, englezii, ca si cum ar fi avut o istorie contemporana identica cu a lor. Au trecut vremurile cand nu avea dupa ce sa bea apa. Acum are si el pe cine sa puna la colt. Intrucat a fost umilit, vrea la randu-i sa umileasca. Scrie despre romani in registrul in care - mai putin limbajul incalificabil - scriau presa elvetiana sau cea germana despre compatriotii lui in anii '50-'60 ai secolului trecut.
In fata unei asemenea iesiri, demne cel mult de atentia psihiatrului Florin Tudose, noi intram in panica. Este ecoul anamnetic al vremurilor cand ne temeam sa fim vorbiti de rau la Stambul, Paris ori la Moscova. Ne speriem de parca ne-ar fi desconsiderat Regina Marii Britani ori George Bush!
S-ar fi cuvenit sa ne reamintim ca mai intai, adica spre sfarsitul secolului al XIX-lea si mijlocul anilor '30 ai secolului trecut, italienii au emigrat in Romania; in numar de ordinul zecilor de mii. I-a manat si pe ei nevoia. Pietrari, constructori, antreprenori, cofetari, mezelari s-au dovedit oameni de isprava; ne-am inteles de minune cu ei. Mai au si astazi comunitati aici. De aceea, in virtutea afectiunii si admiratiei pe care le nutresc pentru Italia, pentru oamenii si pentru cultura ei, ma intreb: sa fie autorul pamfletului din "Il Tempo" italian get-beget? Nu prea imi vine sa cred, pentru ca textul sau defuleaza mai degraba frustrarile si amarul unui tigan dezrobit. Adevaratii italieni sunt cu totul altfel.

---

Despre autor: