Iulia POPOVICI: Ce inseamna sa fii roman?

Pentru multi dintre cei interesati de campania "Mari Romani" a TVR-ului, prezenta in Top 10 a lui Richard Wurmbrand, evreu convertit la crestinism, devenit pastor luteran si unul dintre marii militanti impotriva comunismului, s-a dovedit o surpriza. Iar pentru un ziarist din presa centrala, care scria despre Wurmbrand saptamana trecuta, a fost chiar o mare revelatie. Iata ce spunea el pe 8 octombrie 2006: "Surpriza a fost dubla: pe de o parte, pentru ca pastorul Wurmbrand este astazi ignorat de opinia publica din Romania, iar pe de alta parte, pentru ca pastorul nu este propriu-zis roman nici prin nationalitate, nici prin confesiune".
Ideea ca evreii n-ar fi "propriu-zis romani", si, la fel, nici crestinii protestanti, romano - sau greco-catolici pare a fi un automatism de gandire de care cei mai multi dintre noi (si, mai mult ca sigur, nici jurnalistul in cauza) nici macar nu suntem constienti. Intr-o pura retorica de secol XIX, altoita cu national-comunismul lui Ceausescu (locul 11 in ierarhia "Mari romani"), societatea romaneasca a fost spalata pe creier pentru a-si forja o imagine de sine extrasa "tale quale" din imnul national: Acum ori niciodata sa dam dovezi in lume/Ca-n aste mani mai curge un sange de roman,/Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/Triumfator in lupte, un nume de Traian!/Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,/Romana natiune, ai vostri stranepoti,/.../Preoti, cu crucea-n frunte! caci oastea e crestina...". O imagine contemporana cu 1848; intre timp, a venit eliberarea tiganilor, desprinderea Bisericii de Stat, emanciparea si apoi naturalizarea evreilor, s-au facut uniri, razboaie si constitutii si s-a inventat statul cetatenilor. Iar ca un cetatean din secolul XXI poate spune despre un evreu/un protestant ca nu e "propriu-zis roman" tine aproape de halucinatie (ce-i drept, una colectiva). Cum sa nu halucinezi afland ca "propriu-zis romani" n-au fost nici David Rosenthal (autorul tabloului "Romania revolutionara"), nici Max Blecher, nici Victor Brauner, nici Mihail Sebastian, nici N. Steinhardt? Si ei erau aici tot de doua mii de ani...
Am o veste pentru adeptii romanismului crestin ortodox: nici Carol I (locul 1, in septembrie, in topul "Mari romani") nu era "propriu-zis roman"; era un prusac, var cu Napoleon III al Frantei, convertit la ortodoxie din respect pentru tara pe care a fost ales s-o conduca. Si inca o veste "trista": nici Stefan cel Mare (candidat serios la titlul de "Cel mai mare roman al tuturor timpurilor") nu era "propriu-zis roman": la urma urmei, daca iesim din schema protocronista care ne-a facut sa-l nominalizam si pe dacul Decebal printre personalitatile noastre nationale, domnitorul Stefan e moldovean, nu roman. Contrar afirmatiilor din manualele de istorie din gimnaziu (pre- si post-decembriste), care-l crediteaza pe Mihai Viteazul (alta prezenta in primii zece "Mari romani") drept unificatorul Tarilor Romane, cand, de fapt, omul era un cuceritor in cautare de putere si teritorii, ideea nationala a aparut pe aceste meleaguri in secolul XIX. Tehnic, "teoria" romanismului apartine Scolii Ardelene (ai caror membri erau greco-catolici...), dar romanii "propriu-zisi" au aparut odata cu Romania, in esenta la anul de gratie 1859, cand si Stefan, si Mihai erau de mult oale si ulcele (sa nu mai vorbim de Decebal).
Din pacate, si istoriografia scolara pare, la noi, contemporana cu Unirea, si nu multi romani il citesc pe Lucian Boia (nici macar printre istorici: la "Zece pentru Romania", alt proiect televiziv, "breasla" nu-l desemneaza in topul celor mai competenti in domeniu...). Altfel, am fi aflat cu totii ca e bine sa ne valorizam stramosii, considerandu-i "mari romani", atata vreme cat nu ne batem in piata cu mitologiile trecutului glorios si nu ne scriem in CV filiatia directa din Traian si Decebal.
Zilele acestea, Romania comemoreaza victimele Holocaustului. Un bun moment sa ne amintim, fara patima, dar onest: acum 60 de ani, cateva mii de "nu propriu-zis romani" au fost deportati sau au murit in chinuri groaznice, din ordinul sau cu acordul tacit al "marelui roman" Ion Antonescu (locul 3). Restul romanilor inca au probleme sa accepte tragica realitate a celor intamplate.

---

Despre autor: