Primul si, din nefericire, cel mai important efect pe care pare sa-l fi avut anuntul intrarii Romaniei in UE asupra clasei politice autohtone este demararea unui nemaivazut si dramatic proces de migratie politica bezmetica.
Fapt fara precedent in scurta dar zburdalnica noastra istorie politica post-1989, politicienii nostri (daca mi se permite folosirea unui eufemism aproape total neadecvat) s-au hotarat ca e vremea sa lase jos mastile si sa iasa la produs. Fara jena. Nici macar cu pret fix, caci negocierile se duc rapid, sub presiunea momentului si dorintei arzatoare, cu neputinta de ostoit.
Gata cu ranjetul de protocol si costumul al bun de pus pentru intalnirea cu oficialii europeni, pierdere de timp necesara pentru realizarea obiectivului national in bune conditii. Gata, s-a facut, haida acuma sa ne ocupam si de vietisoara noastra ca, vorba cantecului, "vine toamna si bate vantul si n-am palton!!". Si, brusc, au inceput negocierile pe baza de cine da, ce da, cand da si, mai ales, ce scaun asigura. Stiti cum merge smenul? La intrebarea: "vii, ma, la noi?", primul raspuns e: "da scaunu'tau cate picioare are?". Adica patru avea si ala de dinainte, de la cifra asta in sus merge lucrarea. Adica ce e un picior in plus la scaun? Pai, sa zicem, ca esti director general la un minister. Afli ca daca te duci la aia, piciorul in plus la scaun s-ar putea sa fie seful tau direct. Dar daca te-ai duce la ailalti, piciorul suplimentar la scaun ar fi seful de la revizia contabila interna... ca, de, om esti si mandatul e scurt. De-abia apoi se discuta amanuntele celelalte ale pachetului, cum ar fi asigurarea de loc eligibil pe liste, cuantumul "contributiei de campanie" pozitiile date in administratia de stat prietenilor si rudelor apropiate etc.
Am vazut zilele trecute un episod, pe cat de jenant, pe atat de stupefiant prin linistea cu care purtatorul de cuvand al unui partid politic din arcul guvernamental anunta cu un zambet triumfator ca, in perioada urmatoare, mii de membri ai unui alt partid sunt gata sa emigreze. Si ca-i va primi. Punct culminant al unei nerusinate miscari de racolare ce acum atinge punctul paroxistic, pentru care se inventeaza peste noapte titulaturi si functii, demnitati si birouri cu secretare in mai multe ture si smenul, caci smen ordinar este, se face acum pe fata, in vazul si auzul prostimii tratate ca atare: masa indiferenta care, cel mult, se hlizeste satisfacuta daca vreunul dintre protagonisti isi suceste usor piciorusul, asa, de fason, la coborarea din limuzina.
De ce-ar trebui sa afle prostimea mai multe? Pai n-are televizor, adica programele fiecaruia dintre protagonisti, ca sa se sature de manipulari, nici macar profesionist facute, si sa uite de pretul gigacaloriei? Caci, in rest, ca prostime intrata in UE, ce-ar mai trebui sa afle?
Sa vorbim cumva despre ideologii de partide, despre drame de constiinta care au agitat maretele spirite ale migrantilor de partid si i-au facut sa-si lase convingerile inceputurilor si, de grija binelui tarii, sa se duca la adversarii politici de pana mai ieri? Sa mai amintim inflacaratele discursuri din campania pomenilor verbale electorale (cea de care ne apropiem din nou, pentru anticipate) unde platforma ideologica a partidului era idealul sfant pentru care urmau sa-si sacrifice firavele lor fapturi? Mai va amintiti cumva de campaniile de afurisenii lansate de vajnica noastra societate civila impotriva "mercenarilor de partid" si a indemnurilor tovarasesti inflacarate in favoarea legii care urma sa interzica migratia politica?
Miscarile de acum, atat de murdare cum sunt ele, transmit primul semnal real inspre Bruxelles: toate socotelile dvs. privind distributia de forte pe scena politica sunt, mai draga, cam apa de ploaie. Stati asa, sa se incheie sezonul de transferuri, si apoi sa vedeti cu cine mai aveti de discutat. Cine, cu un suras la fel de suav, va rasari de partea cealalta a baricadei, tot sacrificandu-se pentru natie, tot patriot si cu exact aceeasi cerere de fotolii in viitorul guvern. Oricare ar fi culoarea sa politica, noi sa fim la guvernare, dupa cum spunea dl. Dan Voiculescu, in felul sau, cel mai onest politician in traditia lui Agamita Dandanache.
Bine, dar Europa? Pai, doamnelor si domnilor, daca veti astepta de la ai nostri acest raspuns, geaba speranta! I-ati auzit cumva, dincolo de certurile si izmenelile zilnice, sa discute, macar o singura data, una dintre marile probleme care agita acum Uniunea Europeana si modul in care Romania ar trebui sa se relationeze la ea? L-ati auzit pe unul dintre sefii de partide comentand ceva asupra noilor reglementari europene privind imigrarea, transferul de date personale, experimentele pe celule vii, grilele de recunoastere a calificarilor profesionale, noua legislatie REACH privind industria chimica? Nu, fiindca nimic din toate astea nu intra, ca obiect de negociere, in pachetul de transfer. Nimanui nu-i trece prin cap ca stiinta despre Europa sau spatiul euro-atlantic ar trebui sa fie criterii de evaluare a animalului politic autohton.
Acestea, nefiind luate in calcul, raman cele traditionale: pielea de toval, gatul de tabla si matul de fier. Pe acestia, stimat electorat, veti avea in fata si peste cateva luni, poate-i veti trimite sa lucreze si la Bruxelles. Poate insa, cine stie, veti dori altceva. Pentru ca, dincolo, in acest domeniu al jocurilor, actioneaza profesionisti. Poate macar se va cere o limba straina, sau macar zece propozitii din care sa se inteleaga cum ca n-ar fi vorba despre cersetori la produs, ci demnitari ai unui stat membru in UE. Poate. Sau poate nu.