Stagiunea muzicala 2006-2007 se deschide la "Societatea Romana de Radiodifuziune" cu concerte extrem de interesante. Ceea ce ni se pare de bun augur. Un festival "Mozart - 250", avandu-i ca protagonisti pe cunoscutii si indragitii maestri Horia Andreescu si Dan Grigore, cat si "Orchestra de Camera Radio" si un simfonic cu "Orchestra Nationala Radio", dirijata de un pretios oaspete, precum Christian Badea, cu majestuoasa "Simfonie nr. 9 in re major, " de Gustav Mahler. Un debut de stagiune plin de promisiuni si tentatii. Cu toate ca, deja dupa concertul Mozart de la "Sala Radio", putem conta pe certitudini. Caci prestigiul cuplului Dan Grigore-Horia Andreescu este bine conturat in viata muzicala romaneasca. Desigur, si internationala, de multi ani cei doi muzicieni s-au impus si pe podiumurile de concert din intreaga lume. Poate ca aceste succinte accente nu si-ar avea rostul, ci doar bucuria de a consemna o seara minunata Mozart, intr-o minunata seara de toamna bucuresteana. Tandra, calma, cu o anume dulceata indemnand la meditatie si variate reverii, asa cum de multi ani, parca, nu am mai avut parte. Sau se pare ca au si disparut cu totul acele seri de toamna care sa aminteasca de feeria de culori timbrale din "Amurg de toamna" al delicatului Alfred Alessandrescu. Am prelungit aceste impresii si consemnari nemuzicale pentru ca publicul meloman, dar si numerosii consumatori/ practicanti/ invatacei ai muzicii si degustatori ai fenomenului muzical bucurestean au umplut pana la refuz primitoarea sala de pe Nuferilor/ Berthelot. Si daca tot am poposit in acest loc si moment amical, sa o spunem, "sotto voce", dar cu fermitate, ca poate n-ar strica o mica renovare a salii de concert. Tinand cont de atasamentul si fidelitatea atator iubitori ai muzicii.
Concertul a debutat cu "Simfonia nr. 28 in do major, KV 200 ", o lucrare de tinerete a lui Mozart. Maestrul Horia Andreescu, aflat in prag de ceas aniversar, a fost in mare verva si cu o remarcabila buna dispozitie de a face muzica. Disponibilitate de a trai muzica. Orchestra, care este si ea o "fiinta umana", vie si vibranta, simte imediat o astfel de stare de gratie. Si rezultatele "se aud", ca sa nu spunem ca sunt vizibile si se transmit intregii sali. Cu o gestica bine strunita si o energie adaptata la cerintele partiturii, simfonia scrisa in adolescenta salzburgheza a rasunat, mai ales in "Menuet"-ul final, plin de noblete si vitalitate. Horia Andreescu stie bine sa gaseasca tempourile potrivite si sa imprime culoare, chiar si in pasajele mai sterse. S-a vazut asta si in "Concertul nr. 23 in la major pentru pian si orchestra, KV 488", una dintre paginile de glorie ale autorului "Nuntii lui Figaro", dar si din intreaga literatura pianistica. Dan Grigore a fost la inaltimea emotiei momentului, dar si al prestigiului care l-a consacrat. Dincolo de simpatia si dragostea cu care-l inconjoara melomanii bucuresteni - sau de aiurea - de ambe sexe si toate varstele, dincolo de naturaletea, farmecul, serenitatea si eleganta tuseului cu care a abordat pianul si interpretat concertul lui Mozart. Dan Grigore se dovedeste stapan deplin pe mijloacele sale de expresie, domina pianul cu o suverana intelegere a muzicii. Buna conlucrare cu dirijorul Horia Andreescu si "Orchestra de Camera Radio" oferind momente de reala gratie. Emotie. Dublate de o rafinata arta a frazarii, dialogul dintre pian si orchestra, mai ales in acel trist-amar-melancolic "Adagio" a fost exemplar. Arta lui Dan Grigore este deja la apogeu, iar bis-ul oferit, tot cu o piesa de Mozart, cantabilul jucaus "Mars turc", n-a facut decat sa entuziasmeze o sala si asa entuziasta. Nu vrem sa notam aceste impresii "en fanfare", tot am fost in plina francofoneala zile in sir, dar, realmente, au fost momente de sublim. Intr-o viata anosta si meschina de zi cu zi, unde isteria vanzolelilor politice se amesteca exploziv cu infinitele tribulatii ale cotidianului, concertul/ seara Mozart oferita de cei doi muzicieni romani a fost o binevenita rupere de contingent. Ar fi frumos sa reinvatam sa ne bucuram. Prin arta, prin meditatie solitara, prin muzica, de ce nu, tocmai ca sa pricepem si sa apreciem mai bine virtutile estetice ale acestor minunate creatii, cum sunt cele ale lui Mozart.
Seara s-a incheiat cu "Simfonia Haffner, nr. 35 in re major", o lucrare de maturitate, cand deja Mozart este Mozart-ul care l-a depasit pe echilibratul "papa Haydn" si-l prefigureaza pe navalnicul Beethoven. Dirijorul Horia Andreescu a stiut bine sa valorifice forta timbrala si armonica a partiturii, ca si relationarea cu o orchestra bine reglata intre compartimente. In "Andante" si "Menuet"-ul median au fost momente de rasfat sonor, coarde si alamuri "jucandu-se" tensionat, pentru ca in finalul viforos din "Presto", plin de vivacitate si har, Mozart si Andreescu sa dea contur sonor bine articulat partiturii. Un respectuos "Bravo!" a sunat din toate colturile "Salii Radio", atat pentru Dan Grigore, cat si pentru Horia Andreescu. Care ar merita un concert omagial aparte, nu doar un elegant cos cu flori, pentru cei 60 de ani pe care-i va implini, nu este o informatie clasificata, pe 18 octombrie.