Stelian TANASE: Buricul & nimicul

Nu prea am apucat sa ne bucuram de vestea - proasta pentru unii - ca la 1 ianuarie 2007 ajungem, dupa o cursa cu obstacole - membri UE. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, strambatorii profesionisti din nas au emis judecati sceptice, c-o fi si-o pati. Ne-au livrat contra cost ingrijorarea lor. Eu unul recunosc spasit, am frisonat aproape ca la 22 decembrie 1989, data care inchidea al doilea ev mediu romanesc. Romania a parcurs perioada de tranzitie dintre 1821/1866, intr-o oglinda rasturnata. La 1 ianuarie se termina formal vorbind, calvarul prin no man's land. Am trecut de la rosul proletar la cenusiul coruptiei, facut din bani negri si discursuri moralizatoare albe. Ca sa ajungem la bleu-ul instelat al Bruxelles-ului. Bun, vor zice unii, dar lipsesc Carol I si Bratianu, Barbu Catargi, Ion Ghica, CA Rosetti, Manole Costache Epureanu. Stati calmi, nici Europa aia nu mai exista. Absenta unei elite politice capabila sa modernizeze tarisoara mea a fost si este spre paguba noastra. Sleahta de reactionari si dinozauri dedata gustului banului si salvgardarii "mostenirii comunismului" care face pui prin institutiile bucurestene, nu e ce ar trebui sa fie.
Zic criticii fericiti la auzul oricarei vesti proaste. Si cand nu au, o inventeaza. Totusi daca am fi avut personalul politic necesar acum vreo 15-16 ani, ne-ar fi costat mai putin intoarcerea la capitalism. Am fi trecut la pas prin tunelul fara luminita, dupa o expresie de acum zece ani. Binele public atat de clamat ar fi fost servit nu spoliat. E adevarat, elita politica de acum un secol si jumatate era scolita in Occident, nu la academiile de partid si scoli serale. Nu si-a dat examenele la fara frecventa, carand profesorului, una jumatate porc si una damigeana cu vin. Sau apeland la telefonul unui prim-secretar, colonel sau smecher. Diplome dintr-astea sunt cu zecile de mii in Romania de azi.
In plus, acea clasa politica avea bani de acasa, nu venea in Parlament ca sa se capatuiasca. Cand un boier pleca ambasador, vindea cateva mosii, ca sa faca amenda onorabila la Londra, Berlin, Paris. Merita sacrificiul pentru ca voia sa arate strainilor fata unei tari civilizate, scolite, avute, si nu pe cea a prafului de la Lehliu Gara. Mirosul de picioare nespalate ramanea in urma. Boierul din povestea asta nu voia sa stea cu mana intinsa ca un pomanagiu la bugetul statului si nu facea afaceri profitand de pozitia avantajoasa pe care i-o dadea un minister. Alta generatie, alte moravuri, sa zicem intelepteste. Adica, cei de altadata, mai si dadeau, nu numai luau. Ca luau si ei, sa fim limpezi. Nu idealizez acea Romanie. Eliad Carciumarescu, patronul Pasajului englezesc, de pe Podul Mogosoaia, vizavi de Teatrul National, in dosul hotelului Continental, s-a imbogatit cam cum se face azi, in complicitate cu administratia. Intr-un proces, intrebat ce meserie are (era analfabet de altfel) a raspuns "milioner". Judecatorul i-a atras atentia ca "asta nu e o meserie". Eliad Carciumarescu a raspuns plin de duh: "Da, dar e buna!" Diferenta e ca el ramanea prin birourile camatarilor si negustorilor, nu intra in Guvern, nu pleca ambasador. Isi stia interesul, dar mai ales lungul nasului. Se ocupa de banii lui si atat. Nu sfida, stand cu bucile pe fisicurile de bani, nu tinea discursuri ipocrite.
Cum-necum, uite ca mai se intampla ceva de bine cu tara asta. Europaaaa, ca sa nu zic un cuvant mare, nu ne-a intors inca o data spatele. Nu ne-a povatuit, cu cinismul ei obisnuit, sa ne facem lectiile. Nu ne-a moralizat cu betigasul, cerand sa inghitim rabdari prajite inca un an. A zis hai in casa, ca vin vremuri grele. Rude sarace, nu mai stati in frig si zloata, la mijloc de rau si bine. Putini au observat importanta momentului, dincolo de euforia mediatica a acelei zile. Adica, am intrat in randul lumii. Mai bine zis, suntem la faza stergerii talpilor pe presul de la intrare. Cum suntem naraviti rau, ca tot ne-am vazut cu sacii in Logan, ne cautam sub unghii. Ah, sfanta preocupare a coteriilor dambovitene. Am cazut iar in basmul cu cocosul rosu de pe epoleti. In aceasta ordine, faptul ca aterizam, ne bruxelesizam, ne debalcanizam, e mult mai putin important decat scenarita de ultima ora. Vezi Doamne ca vom avea un guvern minoritar. Daca nu, cadem la niste alegeri anticipate. Si daca nu si nu, fie ce-o fi, tot ramanem cu ceva: schimbam premierul. Ne place sa ne privim buricul. Zvonurile prefera sa ignore chestia cu raportul de tara si verdictul: gata, tre' sa intram pe parchetul de dans. Diversiunile fac legea pe piata politica. Apar coalitii sui generis, intre PD si PNL sau intre PD si PSD. Unii vad liberalii in opozitie, altii pe pedistii retrasi din guvern. Halal... mai stiti vorba asta veche? Lumea pare prinsa de o fervoare periculoasa. Ne-a tampit comunismul si coada lui imbarligata, tranzitia. Am uitat sa ne luam in serios si din cauza asta am uitat sa ne bucuram. Puradeilor, ciupiti-va de obraze. E adevarat. Ni se intampla ceva. Sonorul mai tare, va rog. "Societatea cioclopedica romana" nu mai ia fiinta in targusorul nostru, grupul "inteligent, independent si inteligent" e pe dos. Catavencu nu se mai impaca cu Trahanache. Coana Joitica nu e amureaza lui Tipatescu. In schimb, cetateanul turmentat stie perfect cu cine voteaza.

---

Despre autor: