Vicepresedintele PD Radu Berceanu a declarat ieri, la Oravita, ca PNL este foarte suspicios fata de propunerile PD si se comporta ca o pisica care nu face deosebirea dintre copac si burlan. "PNL se comporta precum o pisica care nu face distinctia dintre copac si burlan. Pisica mica incearca sa se agate cu ghearele de burlan, dar aluneca in jos si nu mai stie ce sa faca", a spus Berceanu, referindu-se la atitudinea PNL fata de propunerile PD. El a spus ca, inca de la inceputul guvernarii, PD a facut toate eforturile "care i-au trecut prin cap" pentru o buna colaborare cu PNL. "Am venit cu o propunere de fuziune, care a fost respinsa, apoi am propus realizarea unei federatii, in care fiecare partid sa aiba mai multa libertate, care a fost, de asemenea, respinsa. Am venit apoi cu propunerea de a realiza un calendar de apropiere intre cele doua partide, care a fost si el respins", a spus Berceanu, conform Mediafax. El a adaugat ca aceste initiative au fost tratate de catre PD ca semne de amicitie, insa PNL intelege altfel aceasta notiune. "Cand spunem cate ceva care sa ne mai limpezeasca in Alianta, suntem considerati niste hoti care vrem sa bagam cutitul in spate cuiva. Nu reusim sa-i convingem, pentru ca au patura pe cap si ghearele infipte in burlan", a continuat Berceanu. Liderul pedist declarase, joi, ca in incercarea de a-i convinge pe liberali sa accepte declansarea de alegeri anticipate, PD a propus PNL ca actualul prim-ministru, Calin Popescu Tariceanu, sa conduca Guvernul inca doi ani dupa alegeri. Ieri, Berceanu a explicat oferta, aratand ca daca liderii PNL nu ar avea "capul incetosat de ura fata de PD si fata de Traian Basescu" si ar accepta alegerile anticipate, Alianta D.A. ar obtine singura majoritatea in Parlament si ar putea fi evitate UDMR si PC. "Daca vom face alegeri anticipate, vom putea evita Partidul Conservator, care in zilele pare se retrage de la guvernare si in zilele impare revine si UDMR, care scoate de la naftalina autonomii teritoriale si tot felul de ghidusii, ca in prag de aderare la UE", a spus Berceanu.
Pisica zgarie
Si liberalii au aruncat ieri sageti catre parteneri. Aflat la Constanta, senatorul PNL Puiu Hasotti a criticat atitudinea ministrilor coalitiei care lipsesc sistematic de la sedintele Senatului si i-a indemnat sa-si dea demisia fie din Parlament, fie din Executiv, "daca nu sunt in stare sa-si faca datoria", referindu-se in special la democratul Radu Berceanu. La randul lor, liberalii din Alba au intocmit un comunicat in care infiereaza decizia lui Traian Basescu de a-l propune pe George Maior la sefia SRI, spunand ca acesta incearca sa introduca PSD la guvernare. "Practic, suntem martorii configurarii unei noi coalitii intre PD si PSD, pentru edificarea unui mega-partid prezidential. Pentru presedintele Basescu, PSD nu mai este acum <<raul absolut>> si <<coruptia intruchipata>>, asa cum a declarat in campania electorala din 2004. Mai nou, PSD s-a transformat intr-un potential partener de guvernare", se arata in comunicatul PNL Alba. In replica, vicepresedintele PD Ioan Oltean a declarat, la Bistrita, ca sustinerea de care au avut parte sefii serviciilor de informatii din partea PSD "nu a creat, nu creeaza si nu va crea o prima premisa a unei colaborari intre PSD si PD". (O.B.)