In aprilie, Dunarea le-a luat casa, le-a distrus ogoarele, i-a lasat la mila statului. La schimb, a lasat in urma multe balti. Sinistratii doljeni au o nelamurire: desi baltile sunt pe terenul lor, pescuitul e interzis.

Mihail Voinea locuieste in comuna Negoi. Are 69 de ani si e ceferist pensionat. La inundatiile din aprilie a avut mai mult noroc decat vecinii din Rast: Dunarea i-a luat doar 33 de ari de vie si un hectar de pamant arabil. In fosta vie nu mai e acum bob de strugure, insa se gasesc pesti. ""Am zis sa ma duc sa prind niste peste, cu cosul"", povesteste Voinea. Cosul e, de fapt, un butoi fara fund, un soi de capcana pentru pesti. ""Am fost odata, cativa cetateni din comuna, iar a doua oara cand ne-am dus a venit Politia de Frontiera. Au fost foarte politicosi, ce-i drept, si ne-au zis sa plecam. Noi le-am zis ca e pamantul nostru. Ei, nimic si nimic: degeaba e pamantul nostru, ca apa si pestele sunt ale statului. Ne-au si explicat ca, daca la noi in curte vine cerbul, nu avem voie sa-l impuscam."" Pensionarul ne explica insa de ce, in opinia lui, carasul nu e ca cerbul. ""Acolo e o groapa. A baltit-o Dunarea si s-a umplut cu peste. Dar ea va seca in timp si pestii aia nu au nici o sansa sa traiasca. Ori ii prindem noi, ori mor singuri"", spune Voinea.

DEGEABA, TAICA! Cosul lui nea Voinea, absolut inutil