Am asistat saptamanile trecute la primul mare spectacol de sovinism cultural din ultimii 17 ani: cu o indarjire care imi depaseste nu doar capacitatile analitice, ci si umorul, mass-media a luat peste picior, a criticat, a contabilizat defavorabil, a rastalmacit si a batjocorit fara crutare sommet-ul francofoniei. Am citit randuri de-a dreptul obscene despre presupusa raportare a guvernantilor nostri la posteriorul presedintelui Chirac; am citit randuri de-a dreptul rasiste despre negritudinea unei parti a participantilor la sommet. Ca sa nu mai vorbesc de avalansa refrenelor cu banii vaduvei si orfanului aruncati pe fereastra francofona. Dl. Basescu a raspuns dealtfel corect acestei acuze, explicand ca vizibilitatea pe care Romania a obtinut-o cu acest prilej nu are pret.
Nu sunt o impatimita a francofoniei, chiar daca stiu ca franceza a reprezentat nu doar cel mai important vehicol in modernizarea Romaniei in sec. XIX si XX, ci si forma specifica a libertatii de gandire si de optiune in anii sumbri ai democratiei populare in lupta cu cosmopolitismul; chiar daca pentru mine, ca si pentru multi colegi de breasla si de generatie, franceza ramane a doua patrie lingvistica si culturala. Cel mai ostil observator al faptelor ar trebui - daca le cunoaste - sa recunoasca macar avantajele materiale importante pe care participarea la Organizatia Francofoniei le-a adus atat tarii in intregul ei: daca s-ar osteni sa afle sumele cu care OIF a finantat proiectele cele mai diverse, de la regularizari de cursuri ale raurilor la echipamente radio si TV, manuale, sustinere pentru predarea limbii franceze, filiere universitare finantate, burse de cercetare, specializari in mari firme, poate ca valul de recriminari ar fi ceva mai rezervat.
Una din cele mai importante experiente intelectuale mediate de Agentia universitara francofona ramane scoala Doctorala francofona in stiinte Sociale de la Bucuresti, al carei director am avut onoarea de a fi in primii ani de la fondare, si care continua sa fiinteze si azi sub directia prof. dr. Dolores Toma. Agentia a finantat prima scoala doctorala in Stiinte sociale din Romania, care a reunit tineri doctoranzi din toate tarile din Europa Centrala si de est. Scoala de inalte Studii in Stiinte Sociale, scoala Normala Superioara si Institutul de Stiinte Politice de la Paris, Universitatea Bordeaux II, Universitatea Libera din Bruxelles, Universitatea din Neuchatel - Elvetia si Universitatea Laval-Canada, si-au trimis an de an cei mai cunoscuti profesori in stiinte sociale la Bucuresti, iar studentii - romani, bulgari, maghiari, polonezi, moldoveni - care au incheiat cu succes acest an pregatitor au devenit doctoranzi, apoi doctori in istorie, stiinte politice, antropologie, sociologie politica si culturala, filosofie politica, ai institutelor de studii superioare francofone din consortiu.
Ce-i drept, intr-o logica de contabil peremist, astea nu conteaza. Un sef de cadre care se opunea indarjit recunoasterii specializarilor in mari universitati ale lumii mi-a spus odata ca tinerii in cauza n-au vechime in munca; daca ar fi fost electricieni la Bucuresti, aveau, dar dumnealor le-a trebuit Parisul...
Francofonia s-a incheiat, a inceput alt scandal: statisticile UE ne jignesc si ne lezeaza demnitatea constatand ca romanii consuma prea putin sapun si prea mult detergent. Din convingere proprie sau ca sa fie pe plac cititorului-baza, mass-media se lasa leganata in taina de dulcea presupozitie ca, de vreme ce suntem oricum geniali ca popor - si, pe cale de consecinta, ca indivizi - nimeni nu are a ne invata nici cum sa vorbim, nici cum sa ne spalam pe dinti.
Adevarul crud, pe care azi ne cam ferim a-l recunoaste, este ca n-am fi fost ce suntem daca, odinioara, n-am fi invatat latineste ca membri ai acelei Organizatii latinofone care a fost Imperiului Roman, cel mai important promotor al bailor publice din istorie. In comparatie cu aceasta traditie fondatoare, care ne-a dat identitatea de limba, cultura si credinta crestina, obiceiurile din strabuni ale Ignatului si spalatului minimal - "fata toata, gatul tot, si mainile pan-la cot" - reprezinta o biata aluviune recenta. Ar fi ilogic ca, in preziua integrarii europene, in loc sa ne amintim cum am devenit odinioara bilingvi, sa ne revendicam de la traditia luptei contra cosmopolitismului ori de la protocronismul ceausist ca sa ramanem, cu indreptatita mandrie patriotica, si nespalati, si monogloti.