Gabriel ANDREESCU: Mai bine musulman decat mort

Ca sa nu existe vreo confuzie, amintesc de la inceput ca "mai bine rosu decat mort", adica "mai bine comunist decat mort", era unul dintre sloganurile demonstrantilor care protestau, la inceputul anilor '80, impotriva instalarii pe teritoriul german a rachetelor americane Pershing cu raza medie de actiune. Miscarile pacifiste, care nu suflasera o vorba in momentul instalarii rachetelor sovietice SS-20 ce amenintau tarile europene, cereau, prin aceste cuvinte, capitularea in fata santajului nuclear al URSS. Titlul editorialului de astazi reprezinta deci o metafora a capitularii unei anumite parti a populatiei occidentale in fata amenintarii islamiste. Intamplator, am descoperit ca aceasta analogie a fost facuta si de ziarista americana Ann Coulter.
La formula "mai bine musulman decat mort" m-a dus cu gandul hotararea conducerii Operei de Stat din Berlinul de Vest de anulare a spectacolelor programate cu opera "Idomeneo" a lui Mozart. In spectacolul pus in scena de regizorul Hans Neuenfels, regele Idomeneo apare la un moment dat cu un sac din care scoate, pe rand, capetele lui Poseidon, Isus Cristos, Buddha si Mahomed. Evident, preocuparea nu era legata de capetele primilor trei, ci de al ultimului, in numele caruia islamistii au taiat atatea beregate. In prezentarea facuta cazului in Ziua din 30 septembrie a.c., William Totok a citat argumentul directoarei Operei de Stat: dorinta de "a evita periclitarea salariatilor si a publicului" de atacuri teroriste. Totok a enumerat si comentariile critice fata de aceasta forma de "autocenzura". Unele venite din lumea politica (cancelara Angela Merkel, presedintele Bundestagului, Norbert Lammert, vicepresedintele Parlamentului, Wolfgang Thierse), altele din lumea presei. Amintesc doar comentariul din Der Spiegel: anularea spectacolului este "un simptom socant al capitularii preventive".
La scurt timp, televiziunea publica germana, ARD, a reprogramat la o ora tarzie un film al carui subiect este violenta unui elev musulman turc. Alaturi de timiditatea generala cu care a fost intampinat scandalul caricaturilor, aceste mici gesturi defetiste sugereaza ca autocenzura s-ar putea raspandi cu forta unei maladii contagioase. Daca artistii capoteaza la scena absolut benigna din "Idomeneo", cum vor mai aborda ei subiectele fierbinti ale islamismului? O veche experienta arata ca astfel de lasitati nu fac decat sa-i incite si mai tare pe fundamentalisti.
In acelasi timp, pot fi intelesi autorii care isi pun botnita la gandul ca intr-o zi cineva le-ar taia capetele. Atata timp cat fanaticii islamici sunt lasati sa ceara, incolonati pe strada, omorarea caricaturistilor, cum sa te simti in siguranta? Pana la urma, cuvantul decisiv il are atitudinea autoritatilor. Nu critici la adresa celor intimidati sunt de asteptat de la Angela Merkel, ci forte de ordine. Oare de ce oamenii de cultura germani nu sunt deloc inspaimantati sa caricaturizeze ideile naziste? Inchipuiti-va un mars nazist pe strazile Berlinului in care s-ar striga "Moarte lui Gunter Grass"! Cum s-ar simti oare antinazistii daca adeptii lui Hitler ar aparea pe micul ecran ca sa justifice atacurile impotriva celor care batjocoresc zvastica?
Nu fac nici un fel de echivalenta intre Mohamed si zvastica nazista. Exista insa o echivalenta intre amenintarea cu taierea gaturilor a celor care il privesc pe Mohamed altfel decat vor fanaticii islamisti si amenintarea cu moartea adresata unui adversar al zvasticii. Faptul ca statul german ii trateaza cu manusi pe islamicii fundamentalisti reprezinta, mai intai de toate, o tradare a celorlalti cetateni. Dar este si o pozitie cinica, cata vreme Germania legitimeaza de decenii un control sever al libertatii de asociere si exprimare in numele democratiei militante. Ce democratie militanta este aceea care are doua viteze? Una pentru nazisti, alta pentru islamisti?
Paradoxal, traditia germana a avut merite in privinta punerii demnitatii individuale la egalitate cu demnitatea religiilor. Doua decizii ale Curtii Constitutionale germane, din 1960 si 1968, au stabilit ca libertatea de constiinta acopera o categorie mai larga de convingeri. Pana atunci, protectia internationala a libertatii de constiinta insemna protectia credintelor religioase. Odata cu deciziile amintite, orice "hotarare luata de o fiinta umana din motive morale, implicand o alegere intre bine si rau" a capatat demnitatea constiintei si garantarea ei ca atare. Altfel spus, opinia unui nemusulman privind sacralitatea imaginii lui Mohamed cantareste la fel de greu cat opinia, in aceasta chestiune, a unui musulman. Or, statul german cel mandru de a pune politia sa apere valorile democratiei se comporta astazi ca si cum, in anumite chestiuni, cetatenii ei nu mai sunt egali unii cu altii.

---

Despre autor: