Who's Who?

Nichita Danilov a ajuns, ca atatia confrati optzecisti, la ora romanului si nu oricum. Caci ambitiosul autor a debutat in 2004 in genul acesta cu Sotron (editura Polirom), prima parte a unei trilogii, Talpi.
Cele trei parti care alcatuiesc acest prim volum (Asfaltul, Sotronul si Hua-hua) aduc in prim-plan un personaj situat la limita incerta dintre firesc si straniu, dintre normal si paranormal, uneori fiind dificil de precizat cu prudenta ce anume sta sub semnul fabulosului si ce este rodul unei psihologii care se burzuluieste chiar la personajul fata de care tinde sa-si castige independenta. Nu epicul propriu-zis constituie liantul romanului, caci faptele, atatea cate sunt, exista mai curand prin prisma rezonantelor pe care ele le produc in psihologia pictorului Bikinski, care pare el insusi mult mai dispus sa se increada in propriile fantasme, sa se lase prins, cu delicata satisfactie, in capcanele pe care mintea sa reprobabila i le intinde.
Adevaratul erou al cartii este, asadar, Bikinski, un pictor ratat, parazit social, care se autoexileaza in propriul autism, alcatuindu-si un univers compus din halucinatii, seducatoare fete morgana, in care se increde intorcand spatele contingentului. Situatia este oarecum paradoxala, daca ne gandim ca ciudatul personaj, jumatate cersetor, jumatate artist ataraxic, este dependent de cele mai concrete coordonate ale realitatii, el strabatand, cat tine ziua, un Iasi recognoscibil in toate amanuntele sale. Nimic hiperrealist aici, caci autorul isi plaseaza din motive strategice personajul-fantosa intr-un cadru cat se poate de verosimil, dar pe care il obliga sa gazduiasca, intr-un registru al perfectei normalitati, fapte, gesturi, fenomene care depasesc obisnuitele ocurente. De fapt, spatiul devine si el simpla proiectie a psihicului alambicat al pictorului, care percepe, dincolo de coordonatele cuminti ale cetatii, intruziuni ale miraculosului, ale fantasticului, creand, astfel, puternica impresie a unei conjuratii a lumii impotriva sa.
Bikinski se crede, in lucida sa schizofrenie, un inamic al sistemului si, prin urmare, o virtuala victima a acestuia, cu toate ca el este totusi un inofensiv caraghios. Astfel de piste laterale ale textului sunt menite sa intregeasca silueta unei persoane care nu reuseste s-o dea la pace cu strafundurile propriului psihic, incapator precum o pubela. De fapt, intregul roman isi tese urzeala in jurul unei acute crize a identitatii.

---

Despre autor: