Simfonic versus forta decibelilor

Umbrita oarecum de numeroasele intamplari culturale prilejuite de Sommet-ul Francofoniei, deschiderea stagiunii la Filarmonica din Bucuresti l-a avut la pupitru, ca de obicei, pe Cristian Mandeal director general si principal dirijor al orchestrei. Datele prevedeau, asadar, un concert reusit, dar nu neaparat un eveniment. Dar pentru ca nu intotdeauna previziunile se confirma, aveam sa asistam la un adevarat concert-eveniment.
Aplicand in politica repertoriala ceea ce a afirmat public de mai multe ori in ultimul timp, Cristian Mandeal a marcat primele acorduri ale stagiunii printr-o lucrare de Constantin Silvestri Preludiu si fuga (Toccata) op. 17 pe care o putem interpreta si ca pe un gen de semnatura muzicala a unui legamant privind reimpunerea muzicii romanesti in fata publicului simfonicelor Ateneului, printr-un filtru al calitatii, si nu al cantitatii. Speram ca acest filtru nu va functiona ca o scuza si ca un adevarat stimulent intru varietatea muzicii romanesti si contemporane care ni se va prezenta iata si la Filarmonica.
Sala arhiplina a celor doua concerte s-a datorat, fara indoiala, programarii Concertului nr. 2 pentru pian si orchestra de Rachmaninov, intr-o interpretare de top, apartinandu-i pianistului de origine rusa Konstantin Scherbakov. O versiune nesurprinzatoare a arhicunoscutului concert si totusi foarte bine controlata stilistic, asa cum, de altfel, pianistul rus ne-a mai oferit, fiind un oaspete constant al Ateneului. Inca din acompaniament, orchestra si-a pus in valoare calitatile si mai ales o admirabila pofta de a canta, soloul clarinetistului Emil Visenescu din partea lenta a concertului fiind unul dintre varfurile emotionale ale lucrarii.

---

Despre autor: