Caucazul nu se potoleste. Si asa situatia era complicata, nenumarate interese divergente nu reusesc sa fie conjugate intr-o strategie comuna. Situatia din Georgia devine pe zi ce trece mai fierbinte. Arestarea a patru ofiteri rusi de catre autoritatile de la Tbilisi a pus toata lumea pe jar. Cu toate ca cei arestati pentru spionaj au fost predati "Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa" pentru a fi repatriati in Rusia, o serie de masuri dure ale Moscovei nu prevestesc nimic bun. Ministerul rus al Transporturilor a suspendat toate legaturile terestre, aeriene si maritime cu Georgia, in timp ce ambasadorul rus la Tbilisi si membrii corpului diplomatic au fost si ei la randul lor rechemati. Moscova ameninta cu interventia militara, ceea ce face ca tensiunea sa creasca la cote maxime. Stiind bine cat de repede si cat de tare se inflameaza caucazienii. Washington-ul, prin presedintele Bush, a avut deja un un contact cu presedintele Putin, pentru a incerca o dezamorsare a conflictului. Nedorit de nimeni. S-au discutat "situatiile din Iran si Georgia", dar si faptul ca autoritatile ruse nu ar fi dispuse asupra "oricarei actiuni a unei terte tari" pentru a sprijini Georgia. Aluzia este mai mult decat evidenta. Faptul ca americanii se implica din ce in ce mai mult in afacerile caucaziene nu este privit cu ochi buni de catre Moscova. Faptul ca americanii s-au plasat intr-o pozitie privilegiata in Azerbaidjian si au acces direct la resursele - uriase - de petrol din Caspica, creeaza, de asemenea, nemultumirea Kremlinului. Nici la Baku situatia nu este foarte asezata. Aflati in conflict cu autoritatile de la Erevan pe tema Naghorno-Karabagh-ului si a celor peste un milion de refugiati, azerii trebuie sa gaseasca o solutie de compromis care se lasa asteptata. Bazele militare rusesti din Georgia urmeaza sa fie evacuate in Armenia, proces stopat in aceste zile, cand trupele rusesti au fost puse in stare de alerta si pregatite pentru interventie. Ceea ce creeaza iar alte complicatii pentru azeri, caci un sprijin militar direct rusesc pentru Armenia, in cazul unui conflict major, ar avea implicatii nebanuite. Nici in Cecenia nu e liniste, dar daca petrolul continua sa fie pompat, investitiile curg in toate partile, ca si traseele conductelor ce duc spre Europa. Si in acest valmasag, presedintele Frantei, Jacques Chirac, dupa ce a onorat "sommet"-ul francofoniei de la Bucuresti, aterizeaza la Erevan. Emotie mare, nu doar politica. Ne-am amuzat cand am aflat la Bucuresti ca Armenia a devenit si ea membra a francofoniei, chiar daca cu statut de observator. Toata lumea Levant-ului a utilizat limba franceza ca "lingua franca" pe tot conturul Mediteranei si pana la tarmurile marilor Egee, Marmara si Neagra. Sute de ani fetele de pension si cuconetul saloanelor din Plovdiv si Salonic, Alep, Alexandria si Constantinopolul vechiului Bizant au utilizat franceza lui Racine si Voltaire ca limba de comunicare. In timp ce tatii si sotii lor negociau in mult mai multe limbi, franceza fiind, evident, tuturor la indemana. Astazi situatia s-a schimbat, engleza si computerul tind sa inlocuiasca franceza. Si totusi, de ce nu, influenta Frantei si francezei pot sa redevina esentiale intr-o lume multipolara, plurietnica si multiculturala. De aici si importanta primei vizite de stat a presedintelui Republicii Franceze in Armenia. Pentru prima oara un sef de stat francez, tara care a jucat un rol important si in istoria armenilor, a pus piciorul pe pamant armenesc. Incurajand eforturile de a se gasi o solutie rezonabila pentru stingerea chestiunilor litigioase zonale. Nu putine.
Franta a recunoscut oficial Genocidul din 1915. Presedintele Frantei a depus o coroana de flori la monumentul de la Tzitzerganaperd, de la Erevan, unde arde o flacara vesnica in memoria victimelor tragediei din 1915. In 1915 cuvantul genocid nu exista. Masacrarea si deportarea unui numar urias de armeni - cifrele sunt contestabile, dar ele insele, ca ar fi 300.000 sau 1,5 milioane tot o tragedie si crima de razboi impotriva umanitatii au fost - a dus la schimbarea destinului unei intregi natiuni. Nu intram in amanunte care, in mare parte, sunt cunoscute. Sau mai putin. Apreciem insa demersurile oficiale ale Frantei si ale presedintelui Jacques Chirac de a se implica in rezolvarea chestiunilor fierbinti ale zonei. Intre interesele rusesti si cele americane, implicarea Frantei, prin cea mai autorizata voce, nu poate fi decat binevenita. In alocutiunea lui Chirac de la inaugurarea pietei Frantei, de la Erevan, s-a spus, printre altele: "Cred in pace. A trecut vremea cand ne puteam gandi ca forta poate sa rezolve conflictele (...) Singur dialogul, cu demnitate si respect mutual permite angajarea viitorului cu incredere".
Suna bine. Ar fi frumos ca in tot acest paienjenis de drame si tragedii, conflicte si interese, intinse pe multe secole, initiativa Frantei sa dea bune rezultate.