Atentie: himera se sparge!

Vraja se destrama in acordurile unei armonii celeste (compuse de Cari Tibor). Iubitii isi reocupa vechile locuri in cuplu, efectul ierburilor smecherite de un Puck multiplicat in mai multe intrupari zboara acum. Cu miscari lente, abia perceptibile, cei patru iubiti se desprind de lumea fermecata, unde maya le-a cotropit toate straturile fiintei. Acum, in "Visul unei nopti de vara", in regia lui Victor Ioan Frunza, la Teatrul "Maria Filotti" din Braila, in cateva momente de tranzitie, la marginile celor doua lumi, cheagul de iluzii cu granite oricand si oricat extensibile se dezghioaca, himera se sparge, iar cei patru indragostiti se desprind literalmente de vraja: sub picioarele lor, straturile iluziei se fac sul. Suluri care, pe nesimtite, vor fi impinse in indefinit. Intai yin si yang in alb si negru, apoi cercuri concentrice fara strop de culoare, dupa aceea o suita de ochi mari si expresivi pe care cei patru iubiti calca nonsalant, pentru ca mai tarziu sa fie indepartate si covoarele de fantasme aprins si frumos colorate (scenografia ii apartine Adrianei Grand). Ultimul strat il reprezinta imaginea fiecaruia. Unul cate unul isi culege de pe jos imaginea ca sa se invaluie cu ea. Personajele raman, asadar, imbracate cu propriul sine, in ultima iluzie in care vor aluneca pana ce va veni sfarsitul.
O scena pe scena, in rampa, imaginata de Adriana Grand, ingreuneaza miscarile, rupe spatiul, il tensioneaza, si, pe masura ce intamplarile se adauga, se incarca de semnificatie. Bucata aceasta, ridicata putin, care reproduce scena mare, cand intunecoasa, cand luminata, uneori incandescenta, adanceste ruptura in mersul firesc, asezat si banal al lucrurilor.
Pana aici, nici ideile pe care le dezvolta regizorul Victor Ioan Frunza, nici spatiul care le incarneaza nu se abat de la spiritul shakespearian. Totusi, in 2006, orice regizor cu aderenta la zilele noastre nu are cum sa eludeze actualizarea. Semnele updatarii se vor mentine pe tot parcursul spectacolului de la Braila. In modalitati actoricesti, in atitudini, in costume, in limbaj. Oberon isi pune casca de sudor si taie panglica de inaugurare. Luna din spectacolul mesterilor e imbracata in costum de cosmonaut si face gesturile tipice ale celui care aselenizeaza. Daca la inceput actorii apar imbracati civil, odata cu izbucnirea pasiunilor, costumele indragostitilor se vor colora: fetele poarta fustite mini sau pantaloni scurti verzi si portocalii. Adaptarea la lumea de azi datoreaza mult si nivelului lingvistic (unul dintre mesteri se teme de "violenta explicita", fetele isi spun: "vor-besti aiurea" sau "esti confuza", Puck-ii multiplicati ureaza: "Sa fii obedienta si inhibata, Hermia, da?" sau "Fii linistita, ca viata asta o sa te murdareasca din cap pana in picioare. O sa fii un sac de vicii.

---

Despre autor: