Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu va fi una de rangul doi, ci una in care guvernantii isi cunosc foarte bine sarcinile si si le asuma, a declarat ieri presedintele grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat Ger
Daniela Baragan
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana nu va fi una de rangul doi, ci una in care guvernantii isi cunosc foarte bine sarcinile si si le asuma, a declarat ieri presedintele grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat German (SPD) din Parlamentul landului Bavaria, Franz Maget, vicepresedinte al grupului parlamentar al SPD si membru supleant in Comisia pentru Afaceri Europene, la finalul unei intrevederi cu ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu. In opinia demnitarului german, Romania poate sa devina "o mare surpriza" pentru Europa, in sensul ca nu va deveni un stat membru ce aduce cu sine probleme, ci un stat care, constient de eforturile pe care trebuie sa le intreprinda, este dornic sa le faca. "Din acest punct de vedere, incheiem aceasta vizita in Romania optimisti ca tot ceea ce trebuie rezolvat va fi rezolvat la timp", a afirmat Franz Maget. Aflat intr-o vizita in Romania in contextul in care Bundestag-ul german va demara, in aceasta luna, dezbaterile asupra ratificarii Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, Franz Maget a calificat convorbirile purtate cu oficialii romani drept "cordiale si "foarte deschise", fiind abordate inclusiv chestiuni legate de imaginea uneori negativa pe care Romania o are in Europa si motivele ce au determinat-o. "Important este ca guvernul roman este constient de toate problemele si isi asuma sarcinile ce ii revin pentru indeplinirea obiectivelor formulate in ultimul raport al Comisiei Europene si nu trateaza aceste exigente ca pe o exagerare, ci ca fiind o descriere concreta a tuturor aspectelor care necesita in continuare intensificarea eforturilor, pentru ca provocarile aflate in fata Romaniei sa se transforme in rezultate pozitive", a spus el. La randul sau, ministrul roman al Integrarii Europene, Anca Boagiu, a subliniat ca Germania si landul Bavaria au fost pentru Romania"prieteni in demersurile pentru aderarea la UE" si, in egala masura, "prieteni severi", care intotdeauna i-au aratat tarii noastre care sunt exigentele carora trebuie sa le faca fata in perioada urmatoare.
"Insa eforturile noastre abia acum incep, iar perioada urmatoare va fi cel putin la fel de importanta ca perioada de pregatire pentru aderare", a precizat Anca Boagiu, adaugand ca tara noastra va fi un partener solid in UE, "care a invatat atat din propriile greseli, cat si din experienta celorlalte state".
Hartmut Nassauer lauda Romania
"Am avut impresia de la inceput ca Romania este o tara de baza a Europei, cu traditia, cultura si istoria face parte din Europa Centrala, incat deficientele nu cantaresc atat de greu ca sa nu luam aceasta decizie favorabila Romaniei. Mi se pare corect ca Romania sa faca parte din UE de la ianuarie 2007", a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, europarlamentarul german, Hartmut Nassauer. Potrivit acestuia, Grupul social democrat din Parlamentul European va sustine, in continuare, aderarea Romaniei la UE din 1 ianuarie 2007. Europarlamentarul german atrage insa atentia ca Romania mai are doua probleme de rezolvat pana la integrare, si anume combaterea coruptiei la nivel inalt si platile in agricultura. "Inca mai exista obstacole: justitie si afaceri interne. Exista progrese in lupta impotriva coruptiei, dar in ceea ce priveste combaterea coruptiei la nivel inalt nu exista inca realizate condamnari. Exista, de asemenea, probleme la agentiile care trebuie sa faca plati in domeniul agriculturii", a mai spus Nassauer.
Anca Boagiu, in vizita de lucru la Paris
Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, se va afla astazi la Paris, la invitatia presedintelui Senatului francez, Christian Poncelet, pentru a participa la dezbaterea Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana in acest for, informeaza un comunicat al MIE. Dupa cum se stie, guvernul francez a adoptat, la 23 mai a.c., proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare, documentul fiind transmis birourilor celor doua camere ale Parlamentului francez: Adunarea Nationala si Senatul. Documentul a fost votat cu unanimitate de voturi in Adunarea Nationala a Frantei, la 27 iunie, dezbatere la care ministrul Integrarii Europene a fost, de asemenea, invitat de catre demnitarii francezi. Tratatul de Aderare a Romaniei si Bulgariei la UE a fost ratificat pana acum de 21 din cele 25 de state membre ale Uniunii. Franta, Germania, Belgia, Danemarca inca nu au finalizat procedurile de ratificare, dar au dat asigurari ca vor ratifica la timp documentul pentru ca aderarea tarii noastre sa aiba loc la 1 ianuarie 2007.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro