Precum in cer, asa si pre pamant

Era un cer de cristal care ne promitea drum calm, fara "hartoape" si, mai ales, fara emotii. Plecam la "Festivalul zilelor Bucurestiului la Varsovia", "Corul Madrigal" condus de maestrul Marin Constantin, domnul Amza Saceanu, actualul director al Teatrului de Opereta "Ion Dacian" si subsemnatul, cu expozitia personala de grafica.
Traiam in suflet bucuria unei calatorii aeriene dintre cele mai placute. Dar n-a fost sa fie asa. La intrarea in munti (urma sa facem o escala la Budapesta), am intalnit un infricosator front de furtuni care ne-a purtat prin labirintul unor stari sufletesti de nedescris. In stanga mea, o doamna din "Corul Madrigal" a intrat intr-o stare vecina cu lesinul, motiv care ne-a sporit emotia.
Totusi, nu s-a intamplat nimic deosebit. La Budapesta am coborat sa fumam cate o tigara si sa simtim pamantul sub picioare. Era parca o necesitate organica. Eram tulburati. Dupa noi a descins si o parte din echipaj, dar, mare surpriza: doi barbati stapaniti de un calm care contrasta cu nelinistea noastra, a calatorilor, comandantul aeronavei IL 62, Ilie Mircea si vechiul meu prieten si coleg in ale radioamatorismului, operator radio navigant Costel Constantinescu - YO3ACX. Doamna aceea, din stanga mea, s-a apropiat de ei si, cuprinsa de uimire, i-a abordat cu sinceritate.
- Mai departe pana la destinatie, oare, tot asa va fi?!... Dumneavoastra nu v-a fost frica?!...
- Frica, de ce? Mie mi-e frica numai cand merg cu caruta, si asta o fac foarte rar. De altfel, despre restul drumului sa n-aveti nici o grija si nu uitati: drumul de azi il faceti cu avionul unei companii dintre primele patru, cinci din lume. Uitati-va la colegul meu din echipa, dupa cum vedeti pe pieptul sau este o insigna. Stiti ce inseamna asta?! Ca de 27 de ani este zburator si a navigat peste 14.000 de ore deasupra planetei. Intrebati-l, i s-a intamplat vreodata ceva?! Nimic!
Dupa treizeci de minute am plecat mai departe spre Polonia. Toti eram mai veseli, drumul admirabil. Cand am coborat la Varsovia, am asteptat echipajul la scara avionului. Doream sa-i mai vedem inca o data pe cei care, cu atata siguranta, ne-au condus prin singuratatea cerului, doream sa le multumim.
Doream sa-l mai vad, o data pe "zburatorul", pe Costel Constantinescu YO3ACX, cu figura sa celtica, dinamica, cu ochii lui negri, patrunzatori, iscoditori, scrutand neincetat atat vazduhul, cat si pamantul, cu graiul sau baritonal, barbatesc, in care fiecare cuvant curge telegrafic, dar lizibil, mereu nemultumit de realizarile sale, dar mai ales ale altora. Stirpe de perfectionist, gata sa se sacrifice pe sine pentru a da un punct de sprijin celor mai putin familiarizati cu aplicatiile tehnico-stiintifice.
Timpul a trecut, a devenit istorie.
Instrumentele, aparatura de radio-emisie si antenele minutios asezate asteptand ca "Marele Pescar" sa comunice, intr-un fel stiut numai de el, cu oceanul infinit al vazduhului strabatand meridianele si paralele lumii, luptand nedomolit cu stihiile cuvantului pana la desavarsire pentru a pescui "marii rechini" ai eterului.
Un liric, care va sa zica, atat noaptea cat si ziua, precum in cer, asa si pre pamant.

---

Despre autor: