Din cele mai vechi timpuri, comunitatile - formate din indivizi care se ciondaneau tot timpul - au fost nevoite sa-si aleaga un Batran Intelept care sa faca pace si sa imparta dreptate. La fel procedau si popoarele formate - la randul lor - din
comunitati care se ciondaneau
mai tot timpul.

Batranul Intelept isi datora respectul si intelepciunea nu varstei (nu era neaparat foarte batran), ci simbolului magic al puterii sale de necontestat: un ciomag gros si vioi desprins cu mestesug dintr-un maslin, un cedru, un arbore exotic sau, pur si simplu, dintr-un gard.

Prin fata lui se perindau, zi de zi, oameni de rand, randuri de oameni, de fapt grupuri de interese aflate in galceava. Stand linistit si mereu zambitor la umbra unui pom secular, Batranul ii asculta rabdator pe toti, uneori parea uimit, alteori izbucnea in ras sau dadea din cap in semn de adanca intelegere. Pe urma se lasa tacerea si toti stiau ca venise momentul ca Inteleptul sa imparta dreptate. O facea temeinic, ritmic, cu mare grija, sa nu lase uitarii pe nimeni. Vanataile lasate de ciomagul dreptatii pe umerii celor in cauza pot fi considerate, poate, prima forma de scriere omeneasca. Foarte des, Batranul lovea, cu echidistanta, pe vinovati si pe nevinovati, pe martori si pe gura-casca. Toti cei care treceau prin preajma sceptrului o faceau cu grija, sa nu intoarca niciodata spatele pentru a se putea feri, cu agilitate, de miscarile rapide pe care le putea face mitologica faptura. (De aici a aparut, poate, traditia care cere sa nu intorci niciodata spatele unui personaj important).

Citeste si:

Unii din cei care venisera dupa dreptate erau prieteni cu Inteleptul. Altii lucrasera indelung la un subtil trafic de influenta. Altii trimisesera caravane intregi cu bunuri pe care societatea civila si procurorii de azi ar scrie fara ezitare ""mita"". Toate astea nu mai aveau nici o importanta in momentul final al impartirii dreptatii, Batranul umplea de vanatai pe oricine, indiferent cine era, din partea cui venea sau ce anume adusese ca ofranda. Consecinta era pozitiva: comunitatile si popoarele acelea nu mai erau preocupate de altceva. Se certau luni in sir, dupa care luni in sir isi oblojeau vanataile dreptatii ca sa poata relua cearta de la capat. Si istoria si geografia treceau pe langa ele. Veneau lacustele si nimeni nu le baga in seama. Veneau apele si ei continuau disputele bolborosind. Veneau soli cu cereri de alianta sau amenintari de razboi si nu se gasea nimeni sa discute cu ei.

Seamana toate astea cu ce se intampla azi in Romania? Eu stiu... Ce-i drept, ciomegele pot fi desprinse nu numai din gard, dar si din Constitutie. Multi oameni si chiar multe partide poarta pe spinare vanatai suspecte. Galceava interna e atat de mare, incat comisarii europeni trebuie sa vorbeasca prin semne si sa ne arate ingroziti degetul mare, care ar putea insemna ""unu ianuarie"". Sau poate altceva. Iar atunci, cand cei care nu vor vota niciodata stanga se ocupa de reformarea stangii, facand-o sa piarda jumatate din electorat in numele modernitatii si europenismului, incepem sa intelegem si mai bine de ce europenii sau americanii ne arata uneori si alt deget, denumit popular degetul licuricilor.

Candva, in vechime, un catren, bazat pe sperante deja tradate, vorbea despre unii romani care doreau sa pribegeasca in Congo. Se pare ca astazi am reusit sa aducem Congo la Bucuresti. E mai practic. Desigur, nu ma refer la recent incheiatul Sommet (!)