3 Octombrie 2006
La finele primului razboi mondial, premierul britanic Lloyd George spunea, referindu-se la Germania invinsa, ca unui popor i se pot impune si el poate accepta conditii de pace oricat de grele daca are sentimentul ca acestea sunt drepte. Altfel dorint
La finele primului razboi mondial, premierul britanic Lloyd George spunea, referindu-se la Germania invinsa, ca unui popor i se pot impune si el poate accepta conditii de pace oricat de grele daca are sentimentul ca acestea sunt drepte. Altfel dorinta de revansa se va redestepta odata cu disparitia generatiei in inima careia teama de razboi s-a sadit cu sabia. Invingatorii de atunci nu au stiut sa ofere invinsilor o pace dreapta si asta a costat omenirea un alt razboi mondial urmat de un la fel de dureros razboi rece.
Pe 20 septembrie 2006, la New York, ministrii de externe ai statelor formand Grupul international de contact pentru fosta Yugoslavie, intruniti impreuna cu reprezentantii UE, NATO si ONU, au dat publicitatii o declaratie legata de mersul negocierilor privind statutul Kosovo. In declaratie se spune ca Grupul de contact sprijina "o solutie realista care asigura stabilitatea regionala, este acceptabila poporului kosovar si pastreaza caracterul multietnic al Kosovo". Declaratia avertizeaza ca "nici una din parti nu poate bloca unilateral progresul procesului de reglementare a statutului" provinciei si cere Trimisului Special ONU "sa pregateasca pe aceste baze o propunere cuprinzatoare".
Asadar, vorbind in numele comunitatii internationale, Grupul de contact afirma ca solutia "realista" de propus trebuie sa fie "acceptabila poporului kosovar", nu insa si - se subintelege din omisiunea oricarei referiri la Serbia - poporului sarb. Cum nici uneia din parti nu ii este ingaduit sa opreasca unilateral procesul - lucru care se poate face, evident, refuzand propunerea de reglementare avansata de Trimisul Special ONU sau de kosovari - rezulta ca Serbiei i se cere sa accepte fara discutii o solutie acceptabila pentru cealalta parte, dar inacceptabila pentru ea.
Fata de acest mod de gandire, daca Grupul de contact ar fi calificat solutia realista ca una acceptabila si poporului sarb, am fi avut de a face cu un act de ipocrizie. Daca Grupul ar fi spus clar si raspicat ca, tinand seama de raportul de forte, Serbia trebuie sa accepte fara nici o compensatie si fara nici un regret ruperea unei bucati din teritoriul ei, ne-am fi aflat in fata unei expresii de cinism. Asa, textul citat (impreuna cu subtextul sau) este o combinatie sublima de ipocrizie si cinism.
Pot fi, insa, ipocrizia si cinismul temeliile unei "solutii realiste"? Criteriul realismului unei formule politice este nu doar fezabilitatea ci si durabilitatea; iar aceasta din urma se bazeaza pe echitate. Cum oare poate fi durabila o solutie declarata a priori ca indiferenta fata de interesele uneia dintre parti? Ce stimulent spre o negociere rationala si responsabila constituie o asemenea declaratie pentru cealalta parte?
Identitatea celeilalte parti merita si ea un moment de reflectie. Grupul de contact vorbeste despre "poporul provinciei Kosovo" care ar avea un "caracter multi-etnic" ce trebuie pastrat. Cuvantul popor are doua intelesuri. Unul indica un grup de indivizi locuind un anumit teritoriu; altul se refera la un grup vorbind aceeasi limba si avand traditii culturale comune. Dreptul la autodeterminare internationala apartine popoarelor in ultima acceptiune a termenului. Or, "poporul multi-etnic kosovar" al Grupului de contact constituie o entitate civica (avand ca nucleu cultural comunitatea albaneza). Pe ce principii de drept se poate baza pretentia la autodeterminare internationala - adica la independenta - a unui asemenea "popor"? Unei astfel de pretentii i se opun principiile integritatii teritoriale si inviolabilitatii frontierelor. Poate fi calificata invocarea acestor principii de catre Serbia ca obstructionare a negocierilor?
Este adevarat ca acolo unde au ajuns lucrurile in relatiile sarbo-kosovare, ramanerea Kosovo, chiar si cu o autonomie extinsa, in componenta Serbiei este daca nu imposibila cel putin extrem de costisitoare pentru Belgrad. In realitate problema cea mai dificila nu este obtinerea independentei Kosovo fata de Serbia, ci obtinerea independentei Serbiei fata de Kosovo. Asemenea lui Francisc I la Pavia, sarbii sunt gata ca in acest ciudat "razboi de independenta" sa piarda totul cu exceptia onoarei. De aceea, o solutie impusa din afara pare a fi singura posibilitate. Poporul sarb trebuie sa isi asume istoria si sa plateasca pentru greselile liderilor sai. Pretul trebuie sa fie, insa, drept. Dupa cum si albanezii kosovari trebuie sa plateasca pretul independentei dorite, dar pentru care progresul lor democratic nu ii califica inca. Concursul dintre autodeterminare si inviolabilitatea frontierelor poate fi transat in acest caz numai in favoarea unui al treilea principiu: al securitatii globale europene, implicand respectul egal pentru aspiratiile sarbilor si albanezilor kosovari si compensarea limitelor puse agendei lor nationale prin garantarea unui destin european de prosperitate si demnitate.
O atare formula, desi impusa, ar fi acceptabila tuturor. O alta poate fi suportata, dar nerecunoscuta. Or, daca razboiul cel mai nedrept are un sfarsit, o pace nedreapta isi poarta consecintele nefaste la nesfarsit, de la un razboi la altul.

Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.