Programul de prevenire si depistare precoce a cancerului de san sustinut de Fundatia Renasterea a implinit 5 ani. Cu aceasta ocazie, ieri au avut loc o serie de manifestari sub sloganul ""5 ani cu fundita"". In cadrul Policlinicii Serban Voda, Fu
Programul de prevenire si depistare precoce a cancerului de san sustinut de Fundatia Renasterea a implinit 5 ani.

Cu aceasta ocazie, ieri au avut loc o serie de manifestari sub sloganul ""5 ani cu fundita"". In cadrul Policlinicii Serban Voda, Fundatia Renasterea a prezentat un bilant al activitatii sale, de care au beneficiat 90.000 de femei. La eveniment au fost prezente: Mihaela Geoana, presedintele fundatiei, prof. dr. Rodica Anghel, de la Institutul Oncologic Bucuresti, Cristiana Copos, Tora Vasilescu, Ruxandra Sararu, ziarista Corina Dragotescu, care a relatat experienta sa in lupta cu cancerul de san.
MANIFESTARI. A devenit deja o traditie ca la 1 octombrie o cladire monument din Bucuresti sa fie iluminata in roz, devenind astfel un simbol al luptei impotriva cancerului de san. Anul acesta, cladirea care a imprumutat culoarea roz a fost Muzeul National de Arta.
Simultan, in intreaga tara, cladiri reprezentative din orasele Brasov (Centrul Cultural ""Reduta""), Targu-Mures (Palatul Administrativ), Constanta (Muzeul de Arta), Bacau (Teatrul ""George Bacovia"") vor imprumuta culoarea roz a sperantei.
Cancerul de san este principala cauza de deces la femeile cu varste cuprinse intre 40 si 55 ani. 70% dintre cazurile de cancer de san sunt descoperite prin autoexaminare. Important este ca, odata descoperit un nodul, sa se apeleze la medicul specialist, deoarece atunci cand cancerul de san este diagnosticat timpuriu, rata de supravietuire in urmatorii 5 ani este de 96%. Cancerul de san poate fi depistat precoce cu ajutorul ecografiei mamare sau al mamografiei. (Andrada Floria)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.