Maine, la Sfantu Gheorghe, liderii autonomistilor secui se intalnesc pentru a stabili faza finala a unui drum care se va incheia, dupa cum au indicat deja reprezentantii politici autorizati ai comunitatii maghiare din Romania, cu un referendum pentru autonomie, inclusiv pentru cea teritoriala. Totul in contextul in care Romania mai are de indeplinit doar cateva etape formale pentru a intra cu drepturi depline in Uniunea Europeana. Si in conditiile nerespectarii pe fata a Constitutiei Romaniei, transmitand aceleiasi Europe care a recunoscut existenta la noi a statului de drept functional ca, stati sa vedeti, lucrurile nu stau chiar asa si s-ar putea sa va fi inselat...
Chiar ca s-ar putea, caci trist-celebra Proclamatie de la Ditrau este documentul programatic al acestui referendum anuntat. Si aduce in fata Europei anului 2006 tocmai spaimele vechi impotriva carora constructorii Uniunii Europene au incercat sa lupte prin formarea spatiului unei noi vointe de cooperare. Spaime vechi, am spus? Gresit, pentru ca spaimele acestea, cu vechi radacini in timp, au ramas mereu prezente in memoria colectiva, iar agitarea spectrului unor revendicari de autonomie teritoriala este cea mai grava si neacceptat provocare pentru politicieni atat la Bruxelles, cat si in capitalele nationale.
Ce se anunta, intr-un spirit complet anti-UE, in proclamatia respectiva? Se da un ultimatum prin revendicarea adresata presedintelui, Parlamentului si Guvernului Romaniei cu CNS pentru a incepe tratativele vizand "infiintarea Tinutului Secuiesc ca regiune autonoma administrativa si semnarea tratatului, avand ca obiect recunoasterea autonomiei Tinutului Secuiesc pana in data de 30 septembrie 2006". Veni termenul, n-au inceput tratativele. In consecinta, se trece la faza a doua: "in cazul nerealizarii acestui tratat, cheama CNS sa convoace in toamna anului 2006 ADS in scopul stabilirii masurilor de exercitare a dreptului la autodeterminare a poporului secuiesc, sa revendice de la Marile Puteri semnatare ale Tratatului de la Trianon refacerea dreptului colectiv al maghiarilor din Transilvania si al secuilor de care sunt privati de 86 de ani, sa faca demersuri pe langa Natiunile Unite, pe langa Uniunea Europeana pentru garantarea printr-un tratat international a statutului autonom al Tinutului Secuiesc, ca mod de recunoastere a dreptului la autodeterminare a poporului secuiesc". Si ca totul sa fie complet, punctul urmator al Proclamatiei spune ca "Se adreseaza Guvernului maghiar dintotdeauna sa-si exercite rolul protector asupra revendicarilor la autonomia Tinutului Secuiesc".
Daca nici aceasta nu este formularea oficiala de ultimatum, atunci ce-ar mai trebui pentru a trezi din amorteala clasa noastra politica? Ce ar mai trebui spus pentru ca Guvernul sa reactioneze conform legilor in vigoare si Constitutiei pe care voios jurat-au membrii sai? Inclusiv domnul Marko Bela, ministru de stat, vice-prim ministru insarcinat cu probleme europene, primul si cel mai vajnic sustinator, acasa si peste hotare, al revendicarilor privind automia teritoriala a Tinutului Secuiesc. Fara sa se fi ales, din partea prim-ministrului, decat cu o molateca replica privind asertiuni "neadecvate". Si, cel putin pana in acest moment, fara nici un fel de reactie din partea presedintelui Romaniei, nu-i asa, garantul Constitutiei.
N-au zis nimic pentru ca n-au timp, ocupati cum sunt cu treburi importante de politichie: francofonia, datul profesionist la gioale, care pe cine numeste, batalia pentru privilegii si functii. Intre timp, dupa cum se vede, celalalt program merge linistit mai departe.
Cat de departe? Daca lucrurile sunt lasate sa se dezvolte si vor fi tratate in continuare ca "fapt divers" si irelevant, cartoful fierbinte va putea fi repede transferat in mod oficial responsabililor nostri politici, forurilor europene si internationale in formula rezultatului unui referendum. Noi, cu indignare, nu-l vom recunoaste. Insa e posibil ca altii sa fie deja pregatiti s-o faca. Altfel ar trebui sa credem ca Marko Bela este un naiv jucator neprofesionist si balanseaza singur pe o panza de paianjen. Nu e cazul sa-l desconsideram.
Oricum, asa cum apar acum lucrurile, suntem in fata celui mai complet program de revendicare politica si teritoriala din istoria Romaniei contemporane. Si el se leaga de un proces mai larg, aflat acum in evolutie in spatiile geografice din jurul nostru. A inceput cu referendumul din Transnistria, pe criterii foarte asemanatoare cu cele propuse de secui. Va continua oare sa se extinda?
La vest am fi noi, cu explozia posibila a problemei Tinutului Secuiesc. Apoi? Altii ne-au luat-o inainte cu ingrijorarile: "Dezmembrarea Republicii Moldova, a Ucrainei sau a Azerbaidjanului va atrage automat dupa sine si dezmembrarea Federatiei Ruse", a declarat politologul Grigori Trofimciuk, consilier al Comitetului pentru aparare din Duma de Stat de la Moscova. "Intr-o forma sau alta, problemele legate de separatism exista practic in toate tarile din spatiul asa-numitului CSI, dar Rusia, avand in vedere dimensiunile teritoriului sau si caracterul fragmentar al constructiei sale interne, este mai expusa pericolului separatismului decat restul republicilor" (Agentia Novosti Moldova, 25 septembrie 2006). In opinia deputatilor din Rada Suprema, "recunoasterea de catre Kiev a referendumului transnistrean poate ameninta Ucraina cu destramarea teritoriala, deoarece, in perspectiva, regiunile Crimeea, Donbas si Galicina pot ridica problema independentei si a separarii de Ucraina".(Site-ul Nistru.org, 25 septembrie 2006).
Presedintele nostru are ceva de spus? In general, care institutii ale statului nostru de drept ar trebui sa aiba ceva de spus si nu spun?