Doua evenimente, in acelasi timp (30 septembrie, seara), la aproape 1000 km distanta: la Bucuresti, mai multe organizatii non-guvernamentale (printre ele, Centrul pentru Jurnalism Independent si Fundatia Accept) au programat un concert de protest impotriva unor prevederi din viitoarea Lege a Cultelor care limiteaza libertatea de expresie, la Arad, are loc premiera montarii lui Mihai Maniutiu cu "Iubirile Fedrei", pe care autoritatile ameninta c-o cenzureaza, pentru ca presedintelui Consiliului Judetean nu-i plac "agresivitatea si violenta" (desi inca n-a vazut spectacolul).
Precedente cu iz de cenzura au mai fost in ultima vreme in cultura romana: edilii Iasiului au vrut sa interzica "Evangelistii" Alinei Mungiu de la Ateneul Tatarasi (iar daca Legea Cultelor ar fi fost deja aprobata in actuala forma, ar fi si putut-o face linistiti), iar publicarea piesei "Fuck you, Eu.ro.Pa!" in "reader"-ul pavilionului romanesc de la Venetia a dus la o interpelare in Parlament. Asta, in ce priveste situatiile in care lucrurile au mers pana la capat: realitatea e ca, pe tacute, cenzura se aplica zi de zi in tara noastra. De obicei, ia forma cenzurii economice: cartea nu se mai publica, spectacolul nu se mai face... pentru ca cel care are banii (de multe ori, bani publici, fiind vorba de directorii unor teatre de stat sau de diverse notabilitati cu putere locala) nu impartaseste viziunea artistica, de regula critica, a creatorului.
Pe de alta parte, "atentate" la libertatea de expresie nu au loc numai in Romania: Comedia Franceza si-a "cenzurat" in mai un spectacol, refuzand sa monteze o piesa a lui Peter Handke cu argumentul ca autorul (care neaga purificarea etnica din Serbia) a participat la inmormantarea lui Slobodan Milosevic (intre timp, directorul artistic Marcel Bozonnet, care a luat aceasta decizie, a trebuit sa-si paraseasca postul). Numai ca in Franta, ca si in alte locuri europene unde teatrul naste dispute de legitimitate, niciodata nu autoritatile publice sunt cele care intervin intr-un proces artistic.
Acolo, conducatorii au inteles ca una din misiunile artei e nu sa se supuna neclintit legilor, ci sa le chestioneze valabilitatea. Arta e un alter-ego al constiintei interogative a societatii, iar daca societatea are ceva de spus despre limitele legilor - juridice, religioase... - care-o guverneaza, de cele mai multe ori o face prin vocea artei.
In conditiile in care, dupa ani de presiuni inclusiv institutionale, Bucurestiul a eliminat ofensa si calomnia de pe lista infractiunilor, Legea propusa a Cultelor prevede ca: "In Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase". Ceea ce, pe de o parte, e bine: e un bun punct de plecare pentru condamnarea antisemitismului si a manifestarilor anti-islamice, dar, pe de alta parte, e inca o manifestare a pasiunii romanesti pentru supra-legiferare. Asta e problema cu democratia: e un sistem imperfect, pentru ca ea, democratia, a inteles ca excesul legal ajunge sa incalce tot atat de multe drepturi si libertati individuale cate apara. In formularea legii romanesti, orice spectacol sau opera de arta in care apar simboluri religioase sub alta forma decat cea acceptata de forurile Bisericii poate fi o ofensa (asta, in conditiile in care "Mein Kampf", o adevarata ofensa adusa evreilor si altor minoritati, se vinde la liber in Romania). Cam cat le va trebui oamenilor publici din tara noastra sa inteleaga ca totul, chiar si religia, poate fi pus artistic sub semnul intrebarii, ca sa nu se mai ia, macar in prag de UE, de gat cu libertatea de expresie?
Cat despre "Iubirile Fedrei", mai nimeni n-a vazut deocamdata despre ce e vorba (un alt spectacol pe un text al radicalei Sarah Kane, de care presedintelui CJ Arad nu-i place deloc, se joaca la Cluj - dar acolo numele regizorului, Andrei Serban, apara spectacolul de orice tentativa de cenzura), stim doar ca textul, deloc comod, discuta, printre altele, despre manipularea politica. La Iasi, amenintarea cu interzicerea a functionat mai bine decat orice campanie promotionala: un spectacol slab s-a transformat intr-un mare succes de casa. Pentru ca, vrem-nu vrem, si asta e democratie.