Studiile americane spun ca cei draguti castiga mai bine decat cei urati. Cei inalti ajung mai devreme departe (sau mai sus) decat cei scunzi. Cei care zambesc sfarsesc prin a zambi unui numar in crestere de subalterni. Iar cei care vorbesc mai tare ii acopera cu volumul si cu functia pe cei mai discreti. Vorbe, spune angajatul roman, convins ca promovarea prin pile e preferabila asteptarii ca studiile sa se adevereasca. ""Doma€™le, dumneata te-ai uitat in sala, la sedinta cu sefii de compartimente? E vreunul nu frumos, daa€™ macar asa, marginal atragator?"" Adevarul e ca nu e. Si nici inalt. Dar asta dintr-un motiv simplu: oamenii astia n-au ajuns sefi intr-o perioada concurentiala. Si nici intr-un mediu in care sa convingi e mai important decat sa raportezi.
Insa lucrurile se schimba, iar angajatul premium a inceput sa-si faca aparitia si in vitrinele agentiilor de head-hunting. Nu e productie pe stoc: marfa asta umana se vinde tot mai bine, tocmai pentru ca sunt patroni carora le-a intrat in cap ideea aia cu omul, cel mai valoros capital... Adevarul e ca merita sa te pregatesti pentru asa ceva. Diferentele dintre un venit de executiv (5.000 de dolari) si unul de sofer (10 milioane) sunt cu mult mai impresionante azi decat acum un an si de-a dreptul faraonice in comparatie cu deceniul trecut. Asta chiar daca nivelurile de varf n-au ajuns sa infiga steagul in milionul de dolari.
Deci, e bine sa fii angajat premium. Cum sa ajungi acolo? Calea clasica e cu MBA si toate cele ale cartii - insa nimic nu-ti garanteaza ca treaba are sa mearga. Tocmai pentru ca ""premium"" e in egala masura in atribut de branding, nu unul de calificare. E bine sa fii competent, insa ideal e sa si pari. Cum faci asta? Cu argumente din showbiz. Cravata de anul asta. Zambet de om hranit la Hilton. Muschi usor tradat de haina, construit cu mari eforturi la sala de la Mariott. Zambet albit in nopti de nesomn, cu aparatul de tortura al dentistilor. Ceas de firma de ceasuri, nu de la firma ta, care a luat 100 de bucati si si-a tras logo-ul pe ecran. Costum din aeroport, cel putin. Si nu aeroportul Baneasa. Adaugati la asta esentialul: aerul dezinvolt pe care ti-l da sentimentul romanesc al contului din banca. Cu un usor aer de mitocanie bine tinuta in frau, de amuzament.
Dincolo de toate, angajatul premium n-are o problema cu timiditatea. Asta e esentiala nu doar in intamplarile de business de fiecare zi, ci si in momentul mult mai dramatic al negocierii salariului.
Face banii? La fel ca si o masina scumpa, angajatul de lux e bun din doua motive: te duce dintr-un loc in altul si te poti da mare in parcare. Aduce sau nu business? Asta conteaza, insa nu esential. Important e sa dea bine in cadru. Si, la fel ca momeala pusa in padure sa vina ursul, atrage animale (citeste clienti) si mai mari.
Pregatiti pusca. Si carnetul de cecuri.