Programul de modernizare a celor doua aeronave Airbus A310 aflate in conservare la TAROM va costa intre 20 si 46 de milioane de euro, volumul cheltuielilor fiind influentat de nivelul viitoarelor dotari, a declarat, ieri, pentru Mediafax, directorul
Programul de modernizare a celor doua aeronave Airbus A310 aflate in conservare la TAROM va costa intre 20 si 46 de milioane de euro, volumul cheltuielilor fiind influentat de nivelul viitoarelor dotari, a declarat, ieri, pentru Mediafax, directorul general al Romavia, Adrian Goleanu. El a spus ca, la initiativa Ministerului Transporturilor, Ministerul Apararii Nationale a solicitat companiei Romavia intocmirea unui "program de revitalizare" a celor doua aeronave Airbus A310 si a unei fise financiare, care a evaluat nivelul cheltuielilor pentru finantarea acestui program. "Ulterior, cele doua documente au fost transmise Ministerului Transporturilor, care a intocmit un proiect de lege privind trasferul celor doua aeronave din patrimoniul TAROM in proprietatea statului. In cazul aprobarii actului normativ, cele doua aeronave vor intra in administrarea Romavia urmand ca programul sa se deruleze pe o perioada de 11 luni", a afirmat Goleanu. Reprezentantul Romavia a mai spus ca, dupa aprobarea actului normativ, Romavia va prelua aeronavele de la TAROM in 15 zile si, dupa alte 15 zile, va prezenta Executivului posibilitatile de modernizare in limita finantarii aprobate prin proiectul de lege. Cele doua Airbus A310 au fost cumparare de TAROM in 1992, cind compania a inceput modernizarea flotei. Ulterior, operatorul aerian a achizitionat doua aeronave Boeing 737-300, in 1993, si alte trei aparate de acelasi tip, in 1994. Din 1998, flota TAROM contine si sapte avioane ATR 42-500, pentru curse interne si regionale. In 2001 si 2003, Tarom a cumparat patru aeronave Boeing 737-700, iar in acest an a incheiat un contract de achizitie pentru patru Airbus A318, care vor fi livrate in 2006 si 2007. Incepand cu anul 1992, valoarea investitiilor pentru achizitionarea de noi aeronave si echipamente se ridica la peste 350 de milioane de dolari. Infiintata in aprilie 1991, Romavia se afla in subordinea Ministerului Apararii Nationale (MApN) si are ca obiect de activitate, printre altele, executarea de zboruri speciale pentru Presedintie, Guvern si Parlament. (C.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.