Povestitorul scapa bucuros din ghearele colonelului Vasile Muresan de la Gherla, cel ce-i fusese pana nu demult prieten si protector. Dupa ce isi viziteaza vechi amici la Jilava, poposeste la Poarta Alba. Aici, Dogaru se invarteste ca de obicei si-si recupereaza o parte din privilegiile pierdute. Percepe dijma din alcool si ii vindeca pe detinuti de raie.

Am facut tranzitul la Jilava, dar a venit un vechi prieten si m-a luat in camera cu el, pe acest prieten il chema Fieraru Vasile, dar noi ii spuneam Vasile Roata, si eu i-am povestit ce se intamplase la Gherla, si Roata il cunostea foarte bine pe Vasile Muresan, pentru ca ei doi mancasera impreuna la puscarie vreo trei luni de zile, si, dupa ce securistul s-a liberat la 20. 12. 1990, a tot venit in vizita la Vasile Roata si i-a adus mancare si tigari. Si Roata mi-a zis ""vezi, Petrule, daca il lasai sa-l taie parnaiasii la Margineni, nu mai avea cine sa-ti rupa oasele la Gherla"". Dar am plecat si de la Jilava si am ajuns la Poarta Alba la data de 9.04.1887, chiar si acolo imi scriau multi prieteni de la Gherla si stiam absolut tot. Muresan se tinuse de cuvant si le daduse drumu in intrerupere de pedeapsa celor patru detinuti, lui Proica Ion, Haralambi Pavel, Vasile Olteanu si Florin Tamplaru. Vasile Olteanu a plecat la Comarnic, pentru ca de acolo era. Celorlalti trei, Muresan le-a inchiriat un apartament plus o casa la curte, unde le-a deschis atelier de sculptura. Florin era baiat cuminte si a ramas in libertate mai mult timp. Ceilalti doi, insa, au comis o talharie la o casa de schimb, au stat la panda si au asteptat persoana care ducea noaptea banii acasa, iar Haralambi si cu Proica l-au talharit pe patronu de la schimb valutar, chiar cand acesta intra in scara blocului unde locuia. Haralambi si cu Proica aveau executati doar noua ani din pedepsele de 25 de ani, iar dupa ce au fost prinsi instanta i-a condamnat la cei 16 ani, ce mai ramasesera de executat, plus un spor de 3 ani. Vasile Olteanu, insa, dupa ce a stat in intrerupere de pedeapsa, s-a dus cuminte inapoi, sa ispaseasca restul de pana la 23 de ani. Cui se mira ca Muresan le daduse drumul in libertate la oameni cu fapte grele si pedepse mari eu ii mai spun o data ca acest securist avea multa putere si cunostinte sus-puse.

La Poarta Alba, fabrica de tuica
In cele din urma, Muresan a avut ghinion si l-au arestat din nou, pentru mita. Ulcioru nu merge de multe ori la apa, zice proverbu. In vremea lui Ceausescu, acest om a fost spion in Germania, sau sa-i spunem agent, ca sa fim mai manierati, el lucrase 17 luni in Germania ca agent fara acoperire, cum sunt majoritatea celor care se ascund sub paravanul firmelor sau al ambasadelor, deci el fusese spion fara acoperire, de unde trag concluzia ca era un om capabil, un geniu al raului. In decembrie 1989, Muresan a fost arestat pentru ca ii ramasese credincios lui Ceausescu, in decembrie 1990 a fost eliberat, iar in iunie 1995 venea comandant la Gherla, dupa care el si un nenorocit de maior pe nume Moraru au fost arestati din nou si bagati iar la puscarie. Dar eu imi vedeam de ale mele si cautam sa supravietuiesc la puscaria Poarta Alba.

Denumirea acestui penitenciar venea de la comuna Poarta Alba, pe vremuri Dobrogea fusese pasalac turcesc, turcii ii pusesera acest nume comunei, de aici i-a venit si numele puscariei, suna frumos, dar pe dinauntru se vedea cu totul altfel, puteai sa-i spui fara teama ca gresesti Poarta Neagra. Regimul de detentie era bun, dar inauntru era insuportabil din cauza mizeriei si a paduchilor, si a igrasiei de pe pereti si a bubelor de pe detinuti. Libertate era suficienta, si mancare era destula, si bautura era multa, dar era mizerie si mizeria e cel mai rau lucru posibil intr-o puscarie. Cum am ajuns acolo, m-am si internat in spital, bineinteles ca m-am internat la misto, cu spaga, ca sa pot ajunge la Sectia de inapti. Aveam un prieten foarte bun, un brailean pe nume Popa Marian, acest Marian se putea duce oricand pe la spital pentru ca era sef pe Sectia a 7-a de inapti, unde voiam sa ajung si eu. Marian s-a dus la Doctoru si eu m-am prefacut ca-mi era rau de la stomac si am fost dus pe spital, pentru ca vorbele erau deja facute, am stat o saptamana in spital, dupa care am fost trimis pe sectia unde dorem eu, in camera cu Marian. Dupa o saptamana, la o camera s-au certat mai multi detinuti, iar unul dintre ei l-a taiat pe seful de camera, in urma celor intamplate, eu am fost trimis ca sef in camera numaru cinci, cea mai mizerabila si mai aglomerata din cate am vazut eu vreodata. Dar se petreceau acolo si lucruri interesante, de pe urma carora aveam sa profit din plin.

Citeste si:

In camera 5 se facea tuica de zor, erau trei cazanele de tuica, nu vazusem pana atunci asa ceva la puscarie, bautura am vazut peste tot, dar cazane de tuica inca nu avusesem ocazia sa vad. M-am dus la unu dintre cei care aveau cazanele si l-am intrebat cata tuica faci tu intr-o saptamana, iar proprietaru cazanelului m-a informat, ""intre 18 si 20 de litri, ca le mai dau si altora cazanelul, sa mai faca si ei"". I-am cerut detinutului sa-mi dea doua cartoane de Viceroy in fiecare saptamana, altfel ii arunc cazanelul, lui i-a convenit si mi-a oferit in plus si un litru de tuica pe saptamana, la fel am procedat si cu ceilalti doi, dar mai erau inca cinci detinuti care faceau tuica la cazanelele celor trei, le-am spus si acestora ca au sa-mi dea cate un carton pe saptamana, si tuturor le-a convenit intelegerea. Militienii de pe sectii stiau si ei ca se face tuica, dar isi primeau si ei dreptul lor, plus ca-si luau spaga si de la sefii de camere, deci conducerea nu era prea mult deranjata de tuica noastra, caci in acea puscarie era corupta chiar toata lumea, cu totii primeau spaga, indiferent ce le ofereai, luau si bagau in buzunare sau in genti, spaga era urmatoarea: valuta, bani romanesti, bijuterii, tigari bune, ness, cafea, tot felul de lucruri, de la incaltaminte si pana la ciorapi si chiloti. Puteai sa cumperi orice cu bani sau tigari, puteai sa cumperi carne proaspata de porc sau de vita, un kilogram costa un pachet de Viceroy sau de LM, puteai sa cumperi oua, cartofi, ulei, bulion, absolut tot ce vrei, din acest punct de vedere Poarta Alba era cea mai buna puscarie din Tara Romaneasca. Dar erau si multe inconveniente, si dintre toate mizeria era cel mai mare, cu tot ce aducea dupa sine, paduchii, bubele, raia sau scabia, cum i se mai spune. La camera 5, unde eram eu sef, erau 90 de detinuti si numai 54 de paturi, dar nu lipsa paturilor era cea mai grava, ci faptul ca detinutii insisi nu se ingrijeau, iar conducerea era in mare parte vinovata. In camera 5 erau internati detinuti sanatosi tun care figurau drept bolnavi, iar Doctoru lua spaga si-i tinea pe Sectia de inapti. Detinutii dadeau spaga, pentru ca aveau avantaje, puteau sa stea si o jumatate de zi pe teren, adica la curtea de aer, bucataria era chiar langa acea sectie, si de la bucatarie cand nu curge pica, apoi, in aceasta sectie se juca pe scara larga barbut si pocar, toti erau barbugii, Sectia de inapti era un fel de tripou. Doctorilor le-ar fi convenit sa mai scape de bolnavii inchipuiti de pe sectie, ca sa mai ia spaga si de la alti detinuti, dar unii n-aveau bun-simt si, daca Doctoru ii externa, incepeau sa guite ca ei au dat spaga Doctorului si au fost tinuti numai doua luni de zile la Inapti. Or fi vrut ca pentru o spaguta sa stea internati un an sau doi, dar asa sunt unii oameni, fara masura si fara rusine.
Razboiul
contra bubelor
In fiecare camera, lupta cu bubele continua cu mijloace rudimentare. La noi, in camera 5, detinutii primeau in fiecare zi doua kilograme de alifie cu sulf, pentru a scapa de raie si de bube, eu ma gandeam ca unii se codesc sa se unga si o faceau doar cand ma vedeau pe mine, si m-am hotarat sa ii mai bat pe cei care nu se ungeau de trei ori pe zi cu alifie cu sulf, sa-i bat spre binele lor. Intr-o zi, un batran a venit la mine si mi-a spus: ""mai Petrica, degeaba ii bati, ca tot nu or sa scape de raie"". Pe batran il chema nea Ion Manescu si eu l-am intrebat, cum adica, nea Ioane, nu exista nici o metoda sa scapi de raie, ""ba da, Petrica, dar trebuie facut asa cum spun eu"", cum, nea Ioane, ""ii pui pe toti din camera sa se dea cu apa cu soda caustica amestecata cu sare, si sa repete imbaierea asta pana spun eu ca e gata"". I-am pus pe doi baieti sa umple un bidon de 60 de kile cu apa calduta, am bagat 7-8 kile de sare si vreo 10 kile de soda caustica, si i-am pus pe fiecare sa de dea unu pe altul cu bidineaua, timp de vreo sase zile, si s-au tot dat cu bidineaua, iar dupa sase zile nea Ion Manescu mi-a zis, ""gata, Petrica, acu pune-i sa faca un butoi cu var si sa se dea iar cu bidineaua, inca patru zile"". Nea Ion m-a invatat sa-i pun sa duca saltelele afara, pe teren, sa scoata caltii din ele, sa le duca la centrala si sa le opareasca, asa au facut, in doua ore s-au uscat si pana seara erau si cusute cu caltii inauntru, iar dupa cele patru zile de cura cu var le-am spus tuturor baietilor sa arunce hainele de pe ei si sa mergem la baie, i-am raportat lu domnu maior Besliu si el a aprobat, si asa i-am dus, cireada pe toti, la baie. Am adus zugravii si au zugravit camera asa cum le-am cerut eu, bineinteles ca nu pe gratis, ca nimeni nu venea sa faca ceva pe degeaba, dar am strans cheta in tigari de la baietii din camera, iar zugravii si-au facut datoria, iar vanzoleala a durat vreo trei saptamani de munca si de bataie de cap, dar eu eram foarte mandru de ce reusisem sa fac, la povata lui nea Ion Manescu, si am starpit focarul de raie si de paduchi.

Cand focaru a fost stins, m-am dus la doamna doctor Trufasu Mari, la cabinetu medical, si am poftit-o sa vina la noi in camera sa numere paduchii si raia si bubele si ea a spus mai intai, razand, ""lasa-ma Dogarule, ca eu nu am timp de glume proaste, raia si bubele si paduchii nu au cum sa dispara, le-am dat sute de kilograme de alifie cu sulf si tot degeaba"". Eu am poftit-o totusi la camera 5, i-am promis ca daca gaseste un singur detinut cu paduchi eu il mananc, nu pe detinut ci pe paduche, Trufasu s-a uitat la mine cum ii era obiceiu, neincrezatoare si trufasa, dar a venit, si ea s-a plimbat prin camera nevenindu-i sa creda, a controlat prin sondaj cativa detinuti, dupa care si-a facut cruce, pur si simplu, si a iesit in mare graba, mormaind si dand din cap. Dupa vreo 30 de minute, Trufasu s-a intors insotita de Directorul spitalului si de Comandantul puscariei si de domnu maior Besliu, care era sef pe sectie, dupa ei mai topaiau si trei asistente medicale, iar Trufasu a dat ordin ca toti detinutii sa se dezbrace pana la brau, i-au controlat mai mult asa din priviri, se uitau dupa raie, pentru ca raia era dusmanul cel mare, cel mai greu de nimicit, si dupa ce au studiat in tacere, cu sprancenele incruntate, Trufasu a decis ""Domnule Director, aici nici un detinut nu are raie, paduchi sau bube!"". Directoru spitalului a intrebat cine este seful de camera, eu sunt, domnule Director, detinutul Dogaru Petre, ""cine te-a numit pe tine sef de camera?"", doamna doctor Trufasu si cu domnu maior Besliu, ""bravo, mai Dogarule, de sefi de camera ca tine avem noi nevoie, nu de panarame"", si Directoru a poruncit catre Besliu si Trufasu sa caute sefi de camera care sa faca exact ca mine, daca nu vede in doua saptamani toate camerele de inapti la fel, toti sefii de camera vor merge sa se racoreasca la izolare. ""Eu tot nu pot sa inteleg, a rostit Trufasu catre Director, cum a reusit detinutul acesta"", iar eu i-am spus ca tot meritul il are nea Ion Manescu, pentru ca el m-a invatat, nea Ion era un om foarte modest si a spus la randul lui ""Doamna, eu i-am dat ideea, dar meritul este al lui Dogaru, pentru ca pe mine nu m-ar fi ascultat nimeni"". Directoru a dat ordin sa ni se faca si mie si lui Manescu o evidentiere, sincer sa fiu, pe mine ma interesa sa stau in curatenie, nu sa mi se faca evidentiere.
Am lasat in pace paduchii de la Poarta Alba in februarie 1998, cand am fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava, sa fiu operat de sinuzita, am stat trei zile sa-mi faca analizele si dupa aia m-am trezit la sectia de TBC, imi vazusera la raze cele doua coaste rupe la Gherla, din ordinul lui Muresan. Eu am cautat sa spun ca nu am probleme la plamani, dar am fost internat la TBC, nu am vrut sa fac nici o injectie, dar eram nevoit sa iau hidrazida si Etambutan, de frica sa nu ma imbolnavesc de la altii.
L-am certat
pe Dumnezeu
In luna aprilie, 1998, am primit un plic de la sora mea, Doina, in care imi scria ca mama noastra mai are foarte putin de trait. Eu sunt genu de om caruia nu-i place sa fie mintit, tin minte ca ii spuneam cu ani in urma surorii mele ca, orice se intampla in familia noastra, eu trebuie sa stiu, ea imi promisese ca nu imi va ascunde niciodata nimic. Si cand primisem scrisoarea si am citit ca mamei noastre i se innegrisera unghiile de la maini si de la picioare, stiusem deja ca mama noastra nu mai are mult. Imi scria sora mea ca mama noastra si-a dorit atat de mult sa ma vada pe mine liber, se ruga la Dumnezeu zi si noapte sa traiasca macar o zi dupa ce eu voi fi liber, pe urma poate sa moara cu sufletul impacat, dar mama mea a murit cu sufletul neimpacat si cu numele meu pe buze. Intr-o dimineata am fost chemat la vizita, a venit si m-a luat un nepot de-al meu. Da, aveam un nepot militian acolo, la Jilava, avea gradu de sergent major, mergand pe alee, l-am intrebat, spune, Gabi, asa-i c-a murit mama, dar el nu spunea nimic si tot in pamant privea, era clar ca mama murise, iar Gabi ma anuntase doar ""o sa iti spuna la vorbitor Diana si Fausta"". Am intrat la vorbitor, nepoatele mele purtau doliu, deja nu mai puteam sa vad nimic, decat negru in fata ochilor, nepoatele mele stiau ca au un unchi care este tare din toate punctele de vedere, de la mama mea stiau acest lucru, asa ca nu mi-am aratat nici o slabiciune, m-am despartit de ele si m-am intors in camera, am dat de pomana la toti, asa cum se obisnuieste, apoi m-am pus in pat si, cu privirea in tavan, cautam sa-i vad chipul, chipul care-mi era mai drag decat orice, nu voiam sa plang, dar lacrimile nu ma ascultau, nu aveam sa o mai vad niciodata pe mama, l-am certat pe Dumnezeu ca nu este cinstit cu mine si l-am acuzat ca m-a parasit, vreme de doua luni am vegetat ca o leguma si l-am urat pe Dumnezeu, dar in cele din urma m-am rusinat ca durerea imi luase mintile de tot, si mi-am revenit si m-am intors iarasi cu fata catre Dumnezeu si I-am cerut iertare pentru ca gresisem fata de El.