Ca si alte lucruri si intamplari pe care le-am tot asteptat in viata si nu au prea venit ori au sosit prea tarziu, cand ni se acrise de asteptare, si Sommet-ul Francofoniei a venit cand nimeni nu-l mai astepta si, oricum, nu mai tremura din toti rarunchii pentru el.
Zeci de delegatii, una mai colorata decat cealalta, si la propriu, si la figurat, democrati adevarati sau prefacuti, dictatori ""da verro"" sau cosmetizati, prime doamne reale si ""madamme acompaniatrice"" garla, politeturi, fineturi, pupaturi, frantuzisme, manierisme - ca€™este la vie! Ca€™est la francofonie!
Si o mare dezbatere, daca ne trebuia asa ceva, daca ne va ajuta, daca ne va relaxa, daca ne va face bine sau vom fi priviti mai bine, in plan extern, dupa aceasta aglomerare de cititori ai lui Voltaire. De dragul lui Eugen Ionesco ar trebui sa spunem ca da, orice festivitate, fie si doar simbolica, legata de ei ne maguleste. Acum, dilema este: la ce bun micul nostru fariseim francofon, cand suntem cu totii conectati la incultura - pardon! - cultura americana?
Cand ne dam in vant dupa mall, cola, hamburger, avem meeting, setam probleme, ne impunem backup-uri si cerem buyback-uri... mai tragem cate un brainstorming, ca sa ne vada CEO-ul sau supervisorul. Ah, cat de francofoni suntem, cat de francofona a tara mea! Si as putea continua! Copilul ma intreaba daca-i cumpar Ipod, sotul downlodeaza muzica de pe net, vecina scaneaza curtea vecinilor...
Noi n-am dus dragostea de francofonie atat de departe, incat sa-i zicem calsculatorului - ordinateur, mouse-ului - souris, mail-ului - courrier electronique sau delete-ului - supprimer.
Ca si in alte momente ale istoriei, cand a trebuit sa transam, am facut-o comod. Cu ce era mai la indemana. Din acest punct de vedere, suntem perfect integrati in marea globalizare lingvistica, in mimetismul generalizat la nivel mondial, in conectarea la tot ce este nou si viu, adica se da la CNN si MTV.
Americancele suspina dupa haine, parfumuri si fason frantuzit, iar frantuzoaicele adora cola, povestea Monicai Lewinski si pe Jack Nicholson.
Fiecare cu puterea sa de simbol, fiecare cu marca si cu originea sa. Placerea nu a tinut niciodata cont de valorile estetice sau de universul, mult mai prozaic decat ni-l imaginam noi, al filosofiei de masa si de grup.
Iar noi, romanii, ca natiune demna, mandra, cu o gandire matura si aspirationala, vanam oportunitati. Adica opportunit...s! Pardon, opportunities! Merde, care-i diferenta?