Dan CIACHIR: Basescu - afinitati cu Dej si Carol al II-lea

Gazetari, oameni politici, intelectuali au fost si sunt surprinsi de faptul ca seful statului, Traian Basescu, frecventeaza restaurante, bodegi, discoteci. Penultimul nostru monarh, Carol al II-lea, i-ar fi putut da puncte inainte.
Dupa domniile a doi regi sobri, Carol I si Ferdinand, primul fiind chiar auster, opinia publica romaneasca din anii '30 constata ca Regele Carol al II-lea petrece in localuri de consumatie si se urca apoi la volan. Atunci cand Petru Dumitriu il descrie in volumul al doilea al trilogiei sale, "Cronica de familie", intrand intr-un bar de noapte de la subsolul unui bloc in compania Elenei Lupescu, metresa-i binecunoscuta, scriitorul pleaca de la fapte concrete. La fel si Pamfil Seicaru, intr-un roman ramas neterminat.
Atat Carol al II-lea cat si fratele sau mai mic, Printul Nicolae, erau automobilisti patimasi. Viitorul rege mergea la restaurant inca de pe cand era principe mostenitor. In refugiul de la Iasi, in timpul primului razboi mondial, lautarii ii cantau cantecul preferat, "Cararuie care duci la Bucuresti", povesteste Mihail Manoilescu in memoriile sale. Mai mult: acest cantec a fost interzis in perioada Regentei, cand principele renuntase la calitatea de mostenitor al Coroanei, devenise cetateanul Carol Caraiman si se stabilise alaturi de Elena Lupescu in Elvetia.
Daca nu ma insel, intr-unul din interviuri Traian Basescu a spus ca juca uneori carti in timpul lungilor sale calatorii pe mare. Nu stiu daca a specificat despre ce joc era vorba. Toata Romania interbelica stia insa ca Regele Carol al II-lea avea patima foitelor. Era un pocherist pasionat.
La inceputul anilor '30, lumea romaneasca avea simpatie pentru un rege tanar - Carol avea 37 de ani la urcarea pe tron -, care sofeaza, ia masa in localuri de consumatie, nu neaparat dintre cele selecte, are un comportament neprotocolar si chiar popular. Putea fi vazut si la manifestari sportive, in tribuna pe stadion. In mod paradoxal, acest rege cu comportament direct si limbaj colorat (domeniu in care il intrecea Printul Nicolae) a instituit, dupa ce pulverizase partidele politice, un regim autoritar pe care istoricii l-au calificat "dictatura regala". Nu intamplator, Carol al II-lea acorda mare insemnatate servicilor secrete si se bizuia pe Mihail Moruzov, care conducea Serviciul de Informatii al Armatei si care avea agenti infiltrati atat in Uniunea Sovietica cat si in emigratia rusa din Occident.
Oamenii mai tineri care au trait sub Ceausescu nu si l-ar putea imagina pe acesta trecand pragul unei bodegi sau al unui restaurant, fie el si de lux. Inaintasul sau insa o facea. Gheorghiu-Dej mergea la sfarsitul anilor '50 si la inceputul deceniului urmator cu predilectie la restaurantul "Pescarus" de pe malul Lacului Herastrau, local proiectat in 1938 de arhitectul Horia Creanga. Uneori, drumul de la vila in care locuia, pe malul altui lac, Gheorghiu-Dej il strabatea pe jos, impreuna cu insotitorii lui. Ceea ce spun este rezultatul lecturii unor memorialisti, inclusiv al unuia dintre fostii sai secretari (Cf. Paul Sfetcu, "13 ani in anticamera lui Dej", Ed. Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000).
Un alt restaurant in care mergea Gheorghiu-Dej era cel de la Padurea Baneasa, "Parcul privighetorilor", unde arhitectura nationala se imbina cu calcio vecchio si unde toamna, de pe terasa, era o priveliste minunata. Sosind aici sau la "Pescarus" cu cei din anturajul sau, dictatorul nu golea localul de musterii, intrucat voia sa aiba o atmosfera autentica de restaurant. In paranteza fie spus, atat Carol al II-lea, cat si Gheorghiu-Dej aveau ca bautura preferata coniacul.
Dictonul "Tel maitre, tel valet" s-a verificat si la o parte din oamenii politici apartinand generatiei lui Dej sau formati de el. In anii '60 ai destinderii, Corneliu Manescu, ministrul de Externe de pe atunci, putea fi vazut trecand prin Bucuresti la volanul unui Ford Mustang. Tot la volanul masinii conduse de el mergea uneori la restaurantul de la Saftica. Cu ochii mei l-am vazut in 1972, inca ministru fiind, asezat la masa lui Eugen Jebeleanu din restaurantul Uniunii Scriitorilor, unde a stat cateva ceasuri. La aceeasi masa aveam sa-l vad ulterior pe Gogu Radulescu, a carui nevasta scria poezii sau nuvele in ceasuri pierdute. Gogu Radulescu venea si la 2 Mai cu Mercedesul sau negru - si regret ca nu mi-am amintit de lucrul acesta atunci cand am evocat 2 Mai-ul.

---

Despre autor: