Deficitul determinat de introducerea fondurilor de pensii administrate privat asupra bugetului de asigurari sociale se va ridica, in 2007, la 150 milioane euro, reprezentand 0,1 - 0,2% din PIB, a declarat, ieri, senatorul Varujan Vosganian, presedint
Deficitul determinat de introducerea fondurilor de pensii administrate privat asupra bugetului de asigurari sociale se va ridica, in 2007, la 150 milioane euro, reprezentand 0,1 - 0,2% din PIB, a declarat, ieri, senatorul Varujan Vosganian, presedintele Comisiei Buget, Finante si Banci a Senatului. "Pentru 2008, calculele estimative arata ca deficitul se va ridica la 300-400 milioane euro. Suma va fi acoperita fie prin cresterea gradului de colectare a contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, mai ales din zona gri a economiei, fie prin contractarea de imprumuturi de stat", a afirmat Vosganian, citat de Mediafax. Potrivit legislatiei, introducerea ca fondurilor de pensii presupune salariatul sa plateasca 2% din venitul sau in contul pensiei administrate privat si 6% catre asigurarile sociale. Potrivit lui Vosganian, pensiile facultative vor putea inregistra, pana in 2010, un milion de potentiali participanti. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemulului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, a afirmat ca introducerea fondurilor de pensii administrate privat depinde de acoperirea prin bugetul de stat a deficitului creat de transferul a 2% din CAS in administrare privata si crearea sistemului informatic necesar pentru realizarea sistemului de plati. "Practic, in acest moment nu exista dotarea tehnica la nivelul ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala, n.r.) si CNPAS pentru realizarea platilor individuale pentru fiecare contribuabil la bugetul de asigurari sociale. Speram ca pana la jumatatea anului viitor sistemul informatic sa intre in functiune", a mai spus Oancea. Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Angela Toncescu, a afirmat ieri ca asiguratorii vor desfasura si activitatea de administrare de fonduri de pensii private dupa ce legea societatilor de asigurare va fi modificata. "Modificarea va fi posibila printr-o ordonanta guvernamentala. In acest sens, exista un proiect de act normativ aflat intr-un stadiu destul de avansat de avizare. Credem ca, in scurt timp, documentul va fi adoptat si va incepe sa isi produca efectele", a adaugat Toncescu. Viitorul act normativ va permite asiguratorilor sa administreze direct fonduri de pensii facultative, asa-numitul pilon III al sistemului de pensii. Legislatia actuala impune firmelor de asigurari sa constituie societati distincte pentru a administra fonduri de pensii private. (C.S.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.