Am admirat mereu politica "pasilor marunti" practicata consecvent de UDMR. Si trebuie sa recunoastem: dintre toate partidele post-decembriste, formatiunea maghiara a avut programul cel mai coerent; mai mult, cu exceptia hiatusului cand, vremelnic, la putere a fost ceea ce atunci s-a numit "patrulaterul rosu", UDMR s-a aflat mereu la guvernare sau in imediata ei apropiere. Moderatii partidului au avut mereu grija sa-l trimita la inaintare, in probleme mai delicate, pe inflamatul Tökes, izolandu-l, de fapt, in acest fel si transformandu-l intr-un soi de Vadim de Balaton, in vreme ce ei si-au vazut de treburi, mai ales economice.
Acum insa, taman cand se va anunta, dupa toate probabilitatile, primirea noastra in UE, iese la rampa insusi Marko Bela, presedintele partidului si viceprim-ministru al guvernului Tariceanu, si anunta infiintarea unei "Uniuni pentru Tinutul Secuiesc", pentru care cere autonomie teritoriala si ca limba oficiala - maghiara. Sa-mi fie cu iertare, dar in imprejurarea de fata cred ca n-a vorbit politicianul Marko, ci poetul Bela, in speranta ca-si va spori tirajul. Pentru ca inainte de a vorbi, politicianul si-ar fi dat seama nu numai ca le ridica mingea la plasa extremistilor nostri, dar si ca-i pune intr-o situatie cvasi-imposibila pe aliatii de la Palatul Victoria.
Ca orice ungur care se respecta, Marko Bela e un bun calaret; 16 ani s-a tinut bine in sa, chiar daca patrupedul o lua cand hais, cand cea; de data asta insa, a sarit peste cal.