La primul meu roman, scris trudnic si cu sentimentul ca e un lucru destept, editura a facut atatea observatii si m-a obligat la atatea taieturi si completari, incat numai un naiv putea sa creada ca, operandu-le, volumul mergea la tipar.

Am luat manuscrisul negru de insemnarile puchinoase ale redactorului, un ins in felul lui binevoitor, dar marginit si mai zelos decat un cenzor, si l-am azvarlit in primul cos de gunoi. Imi era sila de mine, de lumea in care ma nascusem si de tot ce avea sa urmeze. Locuiam in cartierul Balta Alba si, pana la jumatatea drumului spre casa, n-am constientizat toate consecintele momentului de furie care ma impinsese sa ma lepad de munca mea de trei ani. Nu aveam un al doilea exemplar, deoarece scrisesem cartea direct la masina. Brusc, m-a cuprins panica, in acelasi chip in care ma coplesise si furia. Am schimbat autobuzul intr-un soi de transa, sperand sa nu se fi golit cosul de gunoi in care abandonasem pachetul cu cele cateva sute de file dactilografiate, iar cand, prin jocul sortii, l-a gasit tot acolo unde il surghiunisem, am simtit, pentru intaia oara, ca fericirea nu e doar un cuvant. N-aveam nici un motiv sa ma socotesc un invingator, aveam toate motivele sa ma consider un refuzat, totusi eram fericit. Pricina aveam s-o aflu cateva zile mai tarziu, dupa ce i-am dat unei dactilografe sa-mi bata trei copii dupa manuscrisul ingalat de mana editorilor. ""Doamna - i-am zis - nu tineti cont de mazgalelile dobitocilor alora. Copiati doar textul meu, cel dintai si neprihanit. Si, cu Dumnezeu inainte!""
Expresia ""cu Dumnezeu inainte!"" voia sa insemne ca intentionam sa-i inapoiez editurii cartea fara nici una dintre interventiile bigote ale politrucilor ei, ceea ce de altfel am si facut. ""Vezi, maestre - mi-a zis ironic, dar nitel complice redactorul, ca si cum nu-l mai avea in fata lui pe recalcitrantul de la primele convorbiri, ci pe omul care intra in rand, care se convertise firesc la un mod de lucru nu tocmai demn, dar rentabil - vezi c-ai putut? Ziceai ca asa si pe dincolo, ca nu tai un rand, ca mai bine arunci cartea la primul cos de gunoi decat sa ti-o cioparteasca altii, si uite ca te-ai mai calmat."" Desi nu modificasem un cuvant, l-am aprobat ipocrit: ""La rece, toate se judeca altfel"".
Mai tarziu mi-am dat seama ca toata povestea avea o ratiune paralela, pe care nici eu, pe vremea aceea, nici bietul slujbas, cu ifose de stapan si minte putina, al editurii nu o realizam. Copiat, cum s-ar spune, ""pe curat"", romanul avea o cu totul alta prestatie emotionala decat in conditia dintai de manuscris cu sute de interventii de toate naturile. Proverbele saracilor, care ne marcau tineretea, erau contrazise din cand in cand de viata: haina il face pe om. Cu alta asezare in pagina, textul devenea si el altul. Aceeasi oameni, cand se muta in casa
noua devin altii. Li se lumineaza privirea, desi ochii raman la fel de obositi cum au fost, pe chip li se asterne un soi de lumina, oricat de mohorata ar fi ziua, care face ca ridurile sa se vada mai putin. Uneori, se poate si invers: intervii radical la efecte si, ca prin minune, dispare cauza.