Printre cele mai vandute obiecte, potrivit anticarilor ambulanti, s-au numarat diversele insemne amintind de fostul regim comunist. Astfel, o insigna de soim al patriei sau de pionier putea fi cumparata cu 1,50 lei iar daca vanzatorul era mai generos, doar cu un leu. Pretul unor ordine precum Meritul Militar, clasa a III-a, sau al unor medalii precum "Eliberarea de sub jugul fascist" pornea de la 20 lei, dar ele puteau fi negociate si cumparate chiar cu 10-15 lei. Distinctiile dinaintea perioadei comuniste aveau insa un pret mai ridicat. Primul ordin aviatic al Romaniei, "Carol I", se vindea cu 80 lei, cu panglica intacta, sau cu 50 lei, fara panglica. De un real succes s-au bucurat insa chipiurile uniformei militare a fostilor ofiteri de Securitate. Un singur anticar a reusit sa vanda noua astfel de sepci, cu sume variind intre 50 si 80 lei. Ultimul chipiu de "securist" pe care il mai avea putea fi cumparat cu 50 lei. Nu doar doritorii de suveniruri "comuniste" au avut ce gasi insa la targul anticarilor. Cu preturi relativ mai mici decat ale anticariatelor de pe Covaci, puteau fi cumparate diferite ilustrate sau carti postale de la inceputul secolului trecut. Pretul acestora varia in jurul a 10 lei, in functie de valoarea si vechimea lor. Un exemplar din cunoscuta revista interbelica "Dimineata copiilor" se vindea cu 50 lei iar o cascheta de de tanchist, din piele, din timpul razboiului, putea fi cumparata cu 100 lei.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Adelina Pestrițu, scandal uriaș chiar de ziua fiicei sale. Un șofer Uber a...
Sursa: kudika.ro