Pentru a nu afecta stocurile de sange, conducerea Centrului de Transfuzie Sangvina Bucuresti a sugerat ca, in perioada reuniunii Francofoniei, interventiile chirurgicale, care nu reprezinta urgente, sa fie reprogramate.

Cu aproximativ o luna inainte de reuniunea Francofoniei, Institutul National de Hematologie Transfuzionala s-a ocupat de realizarea unui stoc de sange. Comparativ cu rezerva destinata unei singure delegatii, acum, dat fiind numarul foarte mare de personalitati, nu numai Centrul de Transfuzie Sangvina Bucuresti (CTSB), ci toate cele 41 de centre din tara au participat la formarea acestei rezerve, in asa fel incat sa nu fie afectat stocul de sange rulat zilnic"", ne-a precizat dr. Hoinarescu.
CIFRE. In acest sens, directorul CTSB ne-a declarat ca a facut doar o sugestie ca, in zilele Francofoniei, interventii chirurgicale care nu constituie urgente, cum ar fi o proteza de sold, mamoplastie, hernie, sa fie reprogramate. Intr-un an, la nivelul municipiului Bucuresti se consuma peste 30.000 de unitati de sange. La nivelul tarii, se recolteaza 350.000 de unitati, iar necesarul ar fi de aproximativ un milion de unitati, a precizat dr. Mihaela Hoinarescu. La CTSB se recolteaza zilnic in medie intre 140 si 150 de unitati de sange pe zi, necesarul fiind insa dublu. Conducerea CTSB avertizeaza ca de mai multi ani ""oferta de sange nu acopera cererea, realitate valabila si in alte tari europene"". Principalele cauze sunt interventiile chirurgicale in regim de urgenta impuse de cresterea numarului accidentelor grave de circulatie, dar si operatiile de transplant de organe, care solicita cantitati foarte mari de sange.
CONSUMATOARELE. In prezent, in Bucuresti, spitalele Fundeni, Floreasca, Ortopedie sunt cele mai mari consumatoare de sange. Conducerea CTSB este de parere ca pentru a face fata solitarilor, Spitalul Fundeni, plasat in topul consumatorilor de sange, ar putea sa-si completeze necesarul de sange prin propriul punct de recoltare.