Din momentul in care Theodor Stolojan a devenit consilierul presedintelui Basescu si, impreuna cu trei liberali proeminenti - Stoica, Musca si Boureanu - sustinatori ai fuziunii dintre liberali si democrati, a inceput sa se vorbeasca de incompatibilitatea intereselor Partidului Liberal cu interesele disidentilor.
Liberalii nedorind sa se lase absorbiti - cu exceptia celor trei disidenti - democratii incercand sa-i absoarba cu partid cu tot. De ce tin democratii atat de mult sa absoarba istoricul Partid Liberal? Din dorinta de crestere, se pare. Dupa unele ezitari initiale, liberalii au aratat insa clar ca doresc sa-si pastreze identitatea. Divergentele dintre disidentii liberali si conducerea partidului nu au incetat totusi sa se ascuta. Unii evocau libertatea parerilor, ceilalti disciplina de partid... S-a invocat precedentul Partidului Laburist britanic, cu remarca noastra, insa, ca dezbaterile admise in acest partid nu pun in cauza existenta lui. In disputa dintre conducerea liberalilor romani cu Calin Popescu Tariceanu si disidenti s-au dat avertismente de care dizidentii n-au tinut seama. Pe de alta parte, Mona Musca a iesit din lupta din motivele cunoscute. Faptul intarea pozitia sefului partidului.
Treptat au crescut indiciile ca Tariceanu era "lucrat" de Cotroceni, cu toate ca erau aliati. Majoritatea partidului s-a solidarizat cu el. In acest timp, liderul liberal a acumulat puncte prin iminenta primire a Romaniei in UE. Momentul pentru a da disidentilor o lectie, excluzandu-i din partid, a fost deci bine ales. Propunerea de excludere este statutara: ea se intemeiaza pe articolul 17 din Statut, care prevede sanctiunea excluderii pentru declaratii publice impotriva hotararilor adoptate prin vot de conducerea sa.
Concluzia: Calin Popescu Tariceanu este deocamdata invingator; doar un esec la viitoarele alegeri parlamentare ii poate zdruncina pozitia... Disidentii sunt perdanti.