In conditiile in care cel de-al doilea razboi rece s-a declansat si in care marile puteri si-au dovedit, pana una-alta, neputinta in a stinge focarele de instabilitate pe care tot ele le-au alimentat, negocierile dintre ele fiind semi-inghetate, state precum Romania pot juca un rol neasteptat. Acela de mediatori. Aceasta speranta se intrevede in urma ultimei reuniuni de la Organizatia Natiunilor Unite si a impasului major in care lumea unipolara a ajuns la Consiliul de Securitate. Periplurile Condoleezzei Rice in statele arabe par condamnate la esec. La fel si eforturile de a identifica o solutie viabila, pe termen mediu si lung, in raporturile Statelor Unite si Europei cu puterea temeinic instalata in Iran. Ca sa nu mai vorbim de Kosovo, care in curand poate fi din nou in flacari. Nu sufera, oare, de un sindrom profund nationalist, de o "boala a buricismului" cei care afirma - iar eu ma numar printre acestia - ca, in conditiile succint descrise mai sus, Romania ar putea juca un rol important? De natura sa-i confere, in viitor, un mai mare prestigiu si mai multa putere?
In chestiunea palestiniana, marile puteri au suferit un esec total. Hamas, venit la putere prin negarea dreptului statului Israel la existenta, nu va ceda. Pur si simplu, luptatorii Hamas se tem ca, prin recunoasterea statului Israel, insasi ratiunea acestei miscari care, dupa multi ani, a ajuns la putere, ar fi pusa sub semnul intrebarii. Pe de alta parte, este clar ca prea curand nu vom avea in Palestina un guvern de uniune nationala. Singura formula tolerabila pentru Israel, Statele Unite si Uniunea Europeana. Din nou, ratiuni profunde de politica interna impiedica Hamasul sa renunte la o parte din puterea castigata in alegeri. In consecinta, conflictul in zona se acutizeaza. Pana la exacerbare. Israelul va lasa din nou armele sa vorbeasca. Sustinut masiv si neconditionat de Washington. In timp ce Uniunea Europeana nu va mai avea argumente pentru a impune o cale de mijloc. Dimpotriva. Tinand cont de faptul ca nu s-a ajuns nici macar la realizarea premiselor indispensabile unui consens si evaluand amploarea coruptiei din Palestina, este greu de presupus ca Uniunea Europeana se va mai arata dispusa in viitor sa arunce, intr-o veritabila gaura neagra, zeci si sute de milioane de dolari sub forma de ajutor pentru palestinieni. Lipsiti de acest balon de oxigen, palestinienii vor da si mai mult castig de cauza Hamasului, ingrosand randurile acestuia, iar dependenta fata de Teheran si, eventual, Damasc, va creste. Dar Teheranul este si el in corzi. Iranul a demonstrat ca nu va renunta, sub nici o forma, la programul sau nuclear. Si nici la modernizarea, in ritm accelerat, a armatei sale terestre si aeriene. Are mijloacele de a deveni o putere de prim rang. Statele europene nu-i pot oferi la schimb garantiile de securitate solicitate. In absenta unui arbitraj al UE, Teheranul se poate adresa oricand Moscovei, pentru a construi, impreuna cu Rusia, un parteneriat strategic. Cu o Rusie care devine, din nou, hotarata si agresiva pe plan international, conform programului anuntat, in termeni lipsiti de orice echivoc, de catre Vladimir Putin. Noile tendinte hegemonice, de tip imperialist, ale Federatiei Ruse nu au decat de profitat de pe urma tensiunilor intre Iran si lumea libera. La o scara mai redusa dar, din punctul nostru de vedere, prezentand un pericol chiar mai mare, prin simpla vecinatate, este conflictul din Kosovo. Daca Uniunea Europeana nu are ragazul necesar de a sprijini o constructie politica de tip prooccidental la Belgrad, pentru ca actiunile militiilor din Kosovo se precipita, atunci nu exista niciun fel de indoiala ca un guvern antieuropean la Belgrad va fi intens sustinut de la Moscova. Iar acesta isi va putea instala un fir scurt pana la Teheran.
In mod traditional, Romania a fost plasata undeva la confluenta acestor linii istorice de forta. Printr-o politica inteligenta la Marea Neagra, de natura a contribui la securitate si stabilitate, dar fara a determina Rusia sa-si intoarca spatele contactelor si negocierilor, prin exploatarea curajoasa dar inteligenta si echilibrata a unor relatii de incredere cu Teheranul si a recentei sale pozitii de partener privilegiat al Statelor Unite, dar si al marilor puteri din Uniunea Europeana, Romania ar putea sa faca un joc interesant. Cu rezultate notabile. Este un joc de sah in care victoria este asigurata. Prin miscari indraznete, dar bine calculate. Razboiul antiterorist declansat de Statele Unite in urma dramaticei sfidari din 11 septembrie 2001 tinde sa se transforme, din nefericire, intr-un razboi al civilizatiilor. Pentru ca lumea araba se ridica, devine din ce in ce mai puternica, mai coerenta si mai decisa sa-si apere, prin solidaritate, valorile in care crede. In timp ce Occidentul se vede neputincios in a-si implementa in spatiul islamic propriul sistem de valori. Generalizarea terorismului devine doar una dintre multiplele fatete ale unui conflict mai amplu si mai profund. Iata o conjunctura istorica in care Romania ar putea juca si un alt rol decat cel de spectator.