Zilele acestea si cele ce vor urma pana la sfarsitul lunii septembrie, romanii traiesc dupa ora franceza. La data cand va aparea acest articol, maratonul francofoniei este deja pornit la Bucuresti si el anunta participanti de prim - ordin, printre ei 60 de sefi de stat. Ca francofil si francofon trebuie sa spun ca ma bucur. Franta a fost pentru noi, romanii, un model cultural si, in unele privinte, ramane un model cultural in ciuda faptului ca de multa vreme auzim ca Parisul nu mai este un centru cultural indispensabil, ca francezii sunt efeminati si decadenti, ca Franta nu mai este o mare putere si ca limba lor a trecut pe locul patru sau cinci, dupa chineza, spaniola, engleza... Poate ca este asa, dar eu continui sa cred ca modelul cultural francez este inca viu, roditor si, fara el, lumea spiritului ar fi mai saraca.
Am discutat, zilele din urma, la Sinaia despre toate acestea in cadrul unui colocviu ("Penser l' Europe") organizat de Fundatia Nationala pentru stiinta si Arta in colaborare cu Academia Romana. Un colocviu care a ajuns, in fapt, la a V-a editie. Anul acesta tema lui a fost: Culturile francofoniei si Noua Europa. Au participat, ca si in anii precedenti, presedinti de Academie, oameni de stiinta, scriitori, oameni politici, antropologi din peste 10 de tari europene. Ce reprezinta francofonia in afara de ceea ce scepticii si alter-mondistii spun ca este, si anume un vechi vis gaullist (incercarea unei foste mari puteri mondiale de a-si recastiga pozitia intr-o lume dominata de americani)?. Dupa mine, francofonia este in afara de ceea ce in mod evident este, si anume un instrument international de comunicare (adica o limba cu 180 milioane locutori, o limba vorbita inca in cercurile intelectuale, predilect umaniste), francofonia este, zic, inainte de orice o stare de spirit, un mod de a intelege si de a te situa in lume. Aceasta se poate traduce prin: un mod specific de a cunoaste si de a te cunoaste, o stare de spirit sau, poate mai bine, cum ziceau romanticii: o stare de suflet pe care Paul Valéry o identifica, in buna parte, cu Psihea europeana: "o aviditate ardenta, o curiozitate ardenta si dezinteresata, un fericit amestec de imaginatie si rigoare logica, un anumit scepticism nepesimist, un misticism ne-resemnat"...
Francofonia reprezinta, apoi, un model cultural, in sens larg si in sens restrans (spiritual). Cu alte vorbe: un mod de a trai in cotidian, un numar de habitudini, o suma de mentalitati stabile si stabilizatoare, pe scurt: o filosofie de existenta care, in ciuda revolutiilor pe care tot ei, francezii, le pornesc si prin care incendiaza Europa, o filosofie, zic, care trece de la o generatie la alta. Ea asociaza sau exprima, nu stiu cum sa zic mai bine, o civilizatie a politetii si o civilizatie a curtoaziei, puternica chiar in epoca postmodernitatii unde totul este luat à rebours. Multe se schimba in lume, politetea, curtoazia raman. Franta "frivola", decadenta, schimbatoare, "neserioasa" (cum zic adversarii spiritului galic) si-a consolidat o extraordinara civilizatie (arta) a gastronomiei si o civilizatie superioara de ordin oenologic. E o banalitate sa spui, azi, ca francezii stiu sa manance si ca gastronomia lor, fina, bogata, extraordinar de diversificata, se insoteste armonios cu civilizatia vinului. Marele vedete ale Frantei de ieri si de azi nu sunt oamenii politici, ci artistii, bucatarii si marii oenologi. Bocuse, seful scolii gastronomice de la Lyon, sta de vorba, de la egal la egal, cu Presedintele Frantei. Am ascultat intr-o seara, la o receptie data de presedintele Chirac in onoarea unor sefi de stat si de guvern, discursul unui tanar bucatar care castigase un concurs: discursul lui era bine articulat, elocvent, "frumos", cu o retorica impecabila. Cine il educase pe acest tanar produs al scolii gastronomice pariziene sa foloseasca atat de bine o limba cu o gramatica imposibila, o limba in fine, cu atatea capcane?... Evident: familia, scoala, societatea (inclusiv media). El are toate sansele sa devina maine un veritabil guru ("maitre à penser") in lumea gastronomiei.
Francofonia reprezinta, evident, si o traditie spirituala, o cultura in sens restrans (intelectual, artistic), un numar de valori morale si spirituale care au format, in fapt, omul european. Spiritul de ordine al Romei, geometria greaca si crestinismul (care, tot dupa ValÈry, au modelat homo - europeus) stau la baza spiritului francez si, prin el, determina spiritul european... Nu are Franta filosofie, cum zic unii rauvoitori? Nu are acces cultura franceza la metafizica? Francezii n-au facut, in filosofia din ultimele doua secole, decat sa comenteze pe Hegel, Marx si Heidegger, cum spun, iarasi, scepticii? N-au "genii" ca Germania si Italia, au doar un "geniu colectiv, francezii sunt inguvernabili, sufera de "anomie", cum spune un sociolog contemporan?... Se poate spune orice despre spiritul francez si, in genere, despre modelul cultural francofon, dar, eu, unul, continui sa cred ca fara el lumea postmoderna ar fi trista, iar una saraca si cultura postmoderna ar pierde ceva esential: nu stiu daca ar fi "spiritul de finete" de care vorbesc filosofii, dar, oricum, o filosofie de existenta care se intinde de la gastronomie la modul de a judeca universul ce ne poarta.