"Statul in care conducatorii sunt cei mai nerabdatori de a guverna este condus cel mai zgomotos", scria acum 2400 de ani Platon. Cum vedem, n-am inventat mai nimic, nici macar vacarmul care insoteste, vulcanic si asurzitor ca o galerie de fotbal, inaintarea noastra cam buimaca si foarte dezordonata catre Uniunea Europeana. Poate ca e salubru sa consumam acum violenta frustrarilor pe care le purtam cu noi inca de pe vremea cand ne inghesuiam salbatic la coada pentru tacamuri de pui, injurandu-i cu sete pe cei care ne-o luau inainte. Lipsita de sportul national al statului la coada, societatea romaneasca a generalizat principiul imbrancelii, al trecerii peste rand, si s-a pulverizat intr-un fel de razboi al tuturor contra tuturor. Incercati sa circulati in Bucuresti la o ora de varf si veti vedea singuri.
Spontaneitatea acestor pulsiuni anarhice este insa in mare parte o iluzie. Nu am crezut niciodata ca exista o instanta supra-ordonata a raului care ne manipuleaza cum vrea ea. Cred insa ca exista multe si meschine instante ale raului care ne manipuleaza cotidian cum vrem noi. Care, "dintre noi, pentru noi", inteleg instinctiv ce au de castigat din furia care ne mana, si care o incurajeaza cu voluptate si cu infinit cinism. Asa s-a intamplat imediat dupa revolutie, cand toate defectele noastre mostenite si dobandite, de la inclinarea spre a ocoli legea mai degraba decat spre a o respecta pana la legendara noastra discordie, trecand prin invidie, trufie si alte cateva pacate capitale, au creat, vorba dlui Iliescu, o "sinergie a faptelor" care a tinut in loc pret de cel putin sapte vaci slabe progresul democratic al tarii.
Asa pare sa se intample acum, cand forte irational centrifuge dizolva orice structura de solidaritate politica rationala, cand fosti presedinti si lideri ai PNL consuma energii nebanuite pentru a-l destructura si pentru a-l face sa dispara (ca in zicerea din popor "eu te-am facut, eu te omor!"); cand presa ataca cu virulenta exact acele forte politice care i-au aparat libertatea de expresie, dand - a cata oara? - apa la moara tocmai acelora care le-o pun in pericol; cand voci, candva admirabile, ale disidentei - atata cata era ea - se intrec in a ne dovedi ca disidenta nici n-ar fi existat daca n-ar fi fost ei, singurii, unicii, asediati perpetuu de falsi disidenti - ceilalti. Cui prodest? Cine castiga din aceasta noua campanie de balacareala nationala lipsita de decenta, de criterii si de ratiune?
Asa cum doar hotii au castigat din lozinca "toti e hoti", asa cum falsii politicieni pusi pe capatuiala si aspirantii la dictaturi mai mult sau mai putin mascate au castigat din infierarea de-a valma a "clasei politice", tot astfel, infierarea la gramada, fara nuante si fara discernamant a tuturor celor care au supravietuit in trecut - cei mai multi taras-grapis, cativa, putini, cu demnitate - nu foloseste, in mod obiectiv, decat agentilor acestui trecut mizerabil. Celor activi, celor zelosi, celor pentru care delatiunea era, mai mult decat o profesie - o vocatie.
In acest vacarm, strabat catre opinia publica o groaza de calomnii, dar si nerozii cu duiumul. Ideea ca asa e democratic, sa existe ofiteri acoperiti in redactiile ziarelor, este doar una dintre acestea. Emisa de la cel mai inalt nivel, aceasta relicva a gandirii Sectiei de propaganda a CC se joaca iresponsabil cu confuziile. Nu am citit destule tratate si manuale savante pe aceasta tema, dar am citit destule romane de spionaj ca sa stiu ca, intr-adevar, si servicii de informatii respectabile isi plaseaza agentii printre jurnalisti: corespondenti care sunt de fapt ofiteri MI6 sau CIA abunda si in cartile lui John Le Carré, si in fluviul de best-sellers ale lui Tom Clancy. Deosebirea majora dintre aceste personaje rupte din viata si ofiterii acoperiti despre care vorbim noi consta in obiectul muncii. Jurnalistii - onorabili corespondenti spioneaza invariabil Kremlinul sau organizatiile teroriste, "ai nostri" isi spioneaza colegii.
Cu realism, sunt de acord cu dl. Dan Pavel cand sustine ca e nociv si absurd sa pretindem deconspirarea ofiterilor de contra-spionaj activi in prezent, indiferent de acoperirea, legenda sau identitatea multipla sub care opereaza. Dar a sustine, de-a valma, ca orice ofiter acoperit din presa, indiferent de misiunea lui, este un erou pozitiv si trebuie sa fie aparat cu piepturile noastre de orice indiscretie este un mic fragment din vacarmul menit sa ne asurzeasca - si sa ne infurie zadarnic.