Pensionarii care au conturi deschise la Bancpost vor putea sa-si ridice drepturile banesti de la banca si in luna octombrie, masura fiind luata in urma solicitarilor primite de la beneficiari, informeaza, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS). CNPAS va putea sa achite drepturile de pensii prin intermediul conturilor curente sau de card deschise de beneficiari la diverse banci - potrivit prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.69/13.09.2006 - numai dupa ce vor avea loc negocieri intre Casa de Pensii si bancile interesate. In ceea ce priveste plata pensiilor, in luna octombrie, prin conturi deschise la Bancpost, CNPAS precizeaza ca de luna viitoare, taloanele de plata nu vor mai fi distribuite de banca, aceasta operatiune urmand sa fie efectuata lunar de catre casele teritoriale de pensii, prin intermediul Postei, indiferent de modalitatea de plata pentru care s-a optat. Pana la data de 20 octombrie toti clientii Bancpost beneficiari de conturi curente, cu domiciliul pe teritoriul Romaniei, vor putea opta pentru plata drepturilor prin card Bancpost. Cei care nu opteaza pentru aceasta solutie urmeaza a se adresa caselor teritoriale de pensii pentru a alege varianta dorita de achitare a drepturilor, respectiv: mandat postal, conturi curente sau conturi de card deschise la alte banci cu care CNPAS urmeaza sa incheie conventii pentru plata pensiilor. (C.S.)