Cand eram mic si cascam gura la nori, fara prea multe tribulatii filosofarde, imi spuneam ca daca ar fi sa ajung vreodata artist, o sa pictez numai nori. Imi placea teribil sa urmaresc jocul de forme si culori al norilor pe cer: eram un copil cuminte
Cand eram mic si cascam gura la nori, fara prea multe tribulatii filosofarde, imi spuneam ca daca ar fi sa ajung vreodata artist, o sa pictez numai nori. Imi placea teribil sa urmaresc jocul de forme si culori al norilor pe cer: eram un copil cuminte si retras. Nu aveam nici jucarii, nici nu voiam bomboane sau dulciuri. De banane, nici vorba, de unde in acele timpuri: eram fericit sa privesc strada sau cerul. Si mai tarziu am ramas in bune relatii cu cerul, chiar si dupa ce am inceput sa mai deslusesc si ce ar putea fi si dincolo de nori. Cand deja eram mai mare, mergeam la scoala, si a fura deseuri de lemn de prin vecini, ca sa ne facem "arme", era mai interesant decat transparenta unor forme fara consistenta: nici azi nu stim bine ce sunt norii. I-am redescoperit in adolescenta, cand jocul nelinistilor sentimentale se putea lesne asocia cu teribilele fantasme create de imprevizibilele miscari de pe bolta cereasca. Tot asa cum l-am descoperit pe Radu Petrescu, un mare expert in "ce se vede", care mi-a imbogatit imaginarul si tehnica privitului. Iar apoi am dat peste minunata carte a lui Petru Cretia numita "NORII" : una dintre cele mai frumoase carti scrise vreodata in limba romana. Pacat ca nu a fost tradusa in vreo limba europeana, era numai buna sa ne prezentam cu ea la Bruxelles. Ar fi impresionat pana si nevestele ofiterilor de rang inalt din NATO, de la Cartierul General. Oare cu ce se ocupa ele, daca generalii specialisti in chestiuni geostrategice sunt atat de ocupati cu studiul norilor din cele patru zari? In fine, sa nu ratam esentialul: Dan Petrescu traduce doua carti din limba franceza de o neasemuita eleganta stilistica. Doua carti ale unor autori cu totul necunoscuti in tara in care ne lasam isterizati de televizor, dosare si Basescu, doi autori francezi de prima mana, plini de farmec, eruditie si o buna cunoastere a ceea ce indeobste numim "arta literara". Dar cu ce sa incepem aceste vagi aproximatii ? Cu amintiri si nostalgii legate de Dan Petrescu, Tess Culianu si "cottage"-ul lor din Iasi? Sau sa ne racordam la norii care, deja, nu mai inseamna decat "precipitatii abundente" sau "conditii slabe de ploaie"? Vorbe, "posibile averse dupa-amiaza".
Dan Petrescu propune cititorilor romani, "Teoria norilor " semnata de Stephane Audeguy. Dan Petrescu traduce cu atentie si fara improvizatii lingvistice, romanul "Sarinagara" al altui conational al lui Flaubert si Camus : Philippe Forest. Nu-i asa ca numele lor nu ne spun mare lucru? Si totusi - cam fortate aceste propozitii repetate cu "si totusi ", ar trebui retezate ! - "Teoria norilor " ne ofera sansa de a plonja peste timp, peste istoria si geografia lumii. N-o sa incepem sa povestim romanul. Vrem doar sa apreciem virtutile stilistice ale unui prozator de mare rafinament, trecut prin "arta privitului", nu doar a norilor, capabil si de excelente radiografii psihologice si analitice. "Teoria norilor" este o tesatura extrem de fina de nuante si detalii, despre trecutul lumii si al nostru insine: omul si oamenii nu s-au schimbat foarte mult in esenta lor. Oricat isi modifica "formatul" - ca sa plonjam in actualitatea cu ziare si programe de televiziune. "Sarinagara" este o alta "japonezarie", amestec de fictiune si "non-fiction " - autorul a trecut prin aceeasi drama ca si naratorul. Moartea unui copil devine greu de suportat si atunci fuge, pleaca, se ascunde, se refugiaza, incearca sa uite, stabilindu-se cativa ani intr-o Japonie, reala si imaginara. Care devine "norul" lui, perdeaua de nori care-l ajuta sa uite, sa-si depaseasca propria drama. Si descopera altele, precum bombardarea Hiroshimei, dar si tainicile frumuseti ale unei alte lumi si culturi. Intre Paris si Tokyo norii, avioanele si imaginatia circula extrem de rapid. Patru orase - Paris, Kyoto, Tokyo si Kobe - trei personaje reale, poetul Kobayashi Issa, romancierul Natsume Soseki si fotograful Yosuke Yamahata, cu biografiile lor redate ca in "new-jurnalism" si tribulatiile autorului-narator se ingemaneaza intr-o naratiune-confesiune de mare intensitate dramatica. Fara sa capete accente exterioare violente. Este buna scoala a clasicismului francez, a lui Racine," Pardon?", pe care-l pomenea adesea si Anton Holban. Ar fi apreciat, extrem de entuziast, aceste doua rafinate si dense in semnificatii romane, ratacite printre atatea carti si publicatii, de multe ori, insignifiante. Sa-i multumim lui Dan Petrescu, celor doi autori "francofoni" si editurii "Nemira", care le-a lansat fara prea mult tam-tam." Virginie Latour se gandeste de asemenea, pe mica ei insula alba, din mijlocul furtunilor, ca-si va trai viata ce i-a fost data", ne informeaza Stephane Audeguy in finalul cartii lui. Oare despre ce ar putea fi vorba ? Poate am afla daca ar fi sa faca o emisiune Robert Turcescu la "Adevar 1oo%" si Stelian Tanase "La zece fix": am surade si noi manzeste de dupa norii cumulus sau cirus din Bucuresti.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.