La Bucuresti, au venit din intreaga lume 200 de specialisti in istoria religiilor, disciplina stiintifica intemeiata in Romania si dusa la varful performantei in Franta si Statele Unite de savantul roman Mircea Eliade. Presedintele Romaniei Traian Basescu a propus infiintarea la Universitatea Bucuresti a unei Catedre de Istoria Religiilor care va purta, desigur, numele Mircea Eliade si primii vorbitori, ministrul Culturii Adrian Iorgulescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Oisteanu, Andrei Plesu si Mose Idel, seful Catedrei de gandire iudaica de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, au amintit de importanta lui Mircea Eliade si a discipolului sau, Ioan Petru Culianu, la edificarea Istoriei religiilor ca disciplina stiintifica si la dialogul religiilor si interconfesional. Considerat a fi cel mai important specialist in studiul kabalei si a misticismului antic evreiesc, profesorul israelian Mose Idel, originar din Romania, a subliniat interesul constant al lui Mircea Eliade pentru fenomenul iudaic, inca licean, viitorul savant se initia in misterele kabalei. Mose Idel a mai dezvaluit ca Nae Ionescu, mentorul spiritual al lui Mircea Eliade si al scriitorului Mihail Sebastian, a dorit la un moment dat sa renunte la filozofie in folosul cercetarii kabalei evreiesti. Prezenta acestui savant evreu la Congresul European de Istorie a Religiilor de la Bucuresti si faptul ca a tinut sa vorbeasca despre Mircea Eliade, are o deosebita importanta. Si vom vedea, in continuare, de ce. Cu certitudine, daca ar mai fi trait, l-am fi vazut la Bucuresti si pe profesorul israelian Ghershom Scholem, fostul sef al Catedrei de gandire iudaica de la Universitatea Ebraica din Ierusalim, un savant cu renume mondial. Romanul Mircea Eliade si evreul Ghershom Scholem au fost prieteni, se pretuiau unul pe celalalt enorm, corespondau si-si trimiteau unul altuia manuscrisele inainte de a fi publicate.
Prin anii '60, profesorul israelian Gershom Scholem l-a invitat pe profesorul Mircea Eliade sa sustina o conferinta la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Era firesc ca intemeietorul edificiului cercetarii civilizatiilor religioase ale lumii, savantul care se aplecase cu o daruire exemplara asupra fenomenului religios evreiesc si a scris sute de pagini despre Dumnezeul evreilor, care este si cel al crestinilor, despre civilizatia antica iudaica, despre miturile si folclorul antic evreiesc, intotdeauna cu acribie si generoasa daruire, sa impartaseasca profesorilor si studentilor israelieni din imensa sa experienta. Eliade si-a pregatit conferinta, care vorbea de "Dumnezeu, credinte si mituri biblice" si-a cumparat biletul de avion si se pregatea sa zboare la Ierusalim. Dar n-a fost sa ajunga acolo. Un grup de intelectuali israelieni, fosti militanti ai organizatiilor sioniste din Romania, multi dintre ei batuti si schingiuti in inchisorile Securitatii, si-au amintit de "trecutul legionar si nazist" al lui Mircea Eliade si s-au adresat mass-media: profesorul roman va trebui sa treaca cu masina peste trupurile lor, intinse pe pavajul din fata intrarii in Universitatea Ebraica, ca sa ajunga sa conferentieze. Mai mult ei au editat si o revista de istorie, "Toladot", in paginile careia au denuntat "pacatele" savarsite in tinerete de carturarul roman. A fost alertata si Politia si serviciile speciale, Ministerul de Externe si de Interne s-au sesizat, organizatii evreiesti amenintau cu demonstratii violente. Era atacat si respectabilul si celebrul profesor Ghershom Scholem, nu a fost suficient de vigilent, cum de si-a permis sa-l invita la Ierusalim pe "criminalul" Mircea Eliade. Eram un prea proaspat emigrant in Israel ca sa inteleg exact evenimentele. Ceva mai tarziu, subiectul era prea fierbinte ca sa nu devina un subiect de dezbatere la una din sesiunile culturale ale "Cafe-Teatrului" pe care il infiintasem la Tel Aviv. Timorat si bulversat, profesorul Ghersom Scholem a tradus din ebraica articolul din revista "Toladot" care il ataca violent pe "legionarul" Mircea Eliade, i l-a trimis prietenului sai, insotind materialul cu o scrisoare.
Atacul israelit asupra lui Mircea Eliade
La Ierusalim, istoricul evreu Theodor Loewenstein-Lavi era o personalitate bine cunoscuta in lumea cercetatorilor istoriei evreilor din Romania. Ca fruntas sionist, cunoscuse beciurile Securitatii, unde fusese anchetat cu salbaticie. El se aflase in fruntea grupului care se manifestase ferm si zgomotos, impiedicand astfel vizita lui Mircea Eliade in Tara Sfanta. Iata cum motiva dr. Lavi obstructionarea: "Acum doi ani, a aparut in Statele Unite un volum omagial consacrat lui Mircea Eliade, profesor de istoria religiilor la Universitatea Chicago ("Myths and Symbols - Studies in Honor of Mircea Eliade"). Pe lamga alte contributii, culegerea cuprinde si un studiu al profesorului Gershom Scholem de la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Prezenta profesorului de la Universitatea noastra ebraica in corul celor care-i aduc elogii lui Mircea Eliade este penibila, ca sa folosim un cuvant mai bland. Colegului d-sale de la Chicago nu i se cuvenea un salut venit de la Ierusalim. Mircea Eliade a facut parte din "Garda de Fier", organizatie extremista antisemita, a carei activitate de asasinate este inscrisa in istoria noastra cu sangele a mii si zeci de mii de victime din sanul evreilor din Romania. Intr-un studiu recent al profesorului Miron Constantinescu, presedintele Academiei de Stiinte Sociale si Politice din Romania, studiu intitulat "Garda de Fier sub judecata istoriei", il gasim citat pe Mircea Eliade-n fruntea listei "stagarilor ideologici ai acestei miscari" (Magazin Istoric, ianuarie 1971). Iar Lucretiu Patrascanu, fost ministru de Justitie, il caracterizeaza pe Mircea Eliade drept "un recunoscut sef de scoala gardista" (L. Patrascanu, Sub trei dictaturi, Nucuresti, 1970, p. 54). Mircea Eliade a dat crimelor acoperirea sa filozofica. El a fost inconntestabil seful spiritual al generatiei sale si tocmai de aceea adeziunea sa la "Garda de Fier" a avut o influenta covarsitoare. Prestigiul intelectual de care se bucura Mircea Eliade in epoca de ascensiune a "Garzii de Fier" se poate vedea in articolul lui Emil Cioran din acelasi volum omagial. Dl. Prof. Gershom Scholem nu poate fi scuzat ca a ignorat trecutul lui Mircea Eliade. Acum cativa ani, luase initiativa invitarii lui Mircea Eliade pentru a tine conferinte laUniversitatea Ebraica din Ierusalim. D-sa a fost prevenit atunci despre biografia politica a savantului de la Chicago, sar a crezut probabil ca ea face parte din greselile tineretii ce pot fi uitate. In realitate, Mircea Eliade e departe de a se fi retras in turnul de fildes al eruditiei. El colaboreaza si astazi la publicatiile diverse editate in exil de oamenii "Garzii de Fier" si in spiritul ei. De altfel, in volumul omagial participa cu o contributie si scriitorul Horia Vintila, cunoscut pentru scandalul provocat atunci cand i s-a acordat Premiul Goncourt in Franta in anul 1960 si care i-a fost retras dupa ce s-au dezvaluit in presa franceza trecutul sau de mebru al ėGarzii de Fieri si activitatea sa publicistica antisemita. Si totusi, dl. Gershom apare in aceasta vecinatate, sub coperta aceluiasi volum.
Si filozoful, astazi cunoscut in Franta, Emil Cioran, care-l omagiaza de asemenea pe Mircea Eliade in volumul pomenit, a facut parte din "Garda de Fier", a participat la asa-zisa ėrebeliune legionarai de la Bucuresti si fusese numit de seful "Garzii de Fier", Horia Sima, ca atasat cultural al Romaniei la Paris. Dupa caderea lui Sima, Emil Cioran a aderat la noul regim al lui Antonescu. E profund regretabil ca dl. Profesor Scholem apare intr-un astfel de anturaj. Spre a impiedica in viitor astfel de intamplari, deschidem in cele ce urmeaza "Dosarul Mircea Eliade". Incepem cu insemnarile din "Jurnal" inedite ale scriitorului Mihail Sebastian, pe vremuri prieten si coleg de redactie al lui Mircea Eliade. In numarul viitor al Buletinului nostru, vom punlica documente despre activitatea diplomatica a lui Mircea Eliade, pe cand indeplinea, ca trimis al guvernuluii legionar, functia de atasat cultural pe langa Legatiile Romane din Lisabona, Madrid si ulterior la Londra...Asistand la un spectacol francez cu Mircea Eliade, acesta ii declara criticului Petru Comarnescu ca e "revoltat de spiritul iudaic al francezilor". Cand incepe campania electorala pentru alegeri, Eliade pleaca sa faca propaganda pentru legionari intr-o echipa din care fac parte fruntasii miscarii, artista Marieta Sadova, Haig Acterian (facut sub legionari directorul Teatrului National) si Misu Polihroniade. Acasa la Mircea, mai noteaza Sebastian, se canta imnuri legionare. Sebastian citeaza si un extras dintr-un articol al lui Mircea Eliade intitulat "De ce cred in biruinta miscarii legionare", publicat in ziarul antisemit Buna Vestire (din 17 decembrie 1937), din care reproducem urmatoarele: "Poate neamul romanesc sa-si sfarseasca vieata supt de mizerie si de sifilis, cotropit de evrei si sfartecat de straini...Revolutia Legionara are drept tinta suarema: mantuirea neamului, cum a spus Capitanul...Cred in libertate, in personalitate si in dragoste. De aceea, cred in biruinta miscarii legionarei. Sebastian a fost la Mircea Eliade la 16 ianuarie 1938, sperand sa provoace cu el o explicatie, dupa ce nu se vazusera de multa vreme. Dar si-a dat seama ca intre ei totul s-a sfarsit. I-a spus ca are de gand sa plece din tara, si Mircea Eliade a aprobat ca si cum e un lucru de la sine inteles si nimic nu mai e de facut". La 30 octombrie, este asasinat Corneliu Zelea Codreanu, sub pretextul ca a vrut sa fuga din seb paza. Sebastian noteaza ca Mircea Eliade si sotia sa sunt dezolati si se considera in doliu. Totusi, cand scriitorii legionari se retrag de la Revista Fundatiilor Regale, creatie a regelui Carol al
II-lea, ca protest indreptat impotriva suveranului, din ordinul caruia a avut loc masacrarea legionarilor arestati, Sebastian, care facea parte din redactia acestei reviste impreuna cu Mircea Eliade, noteaza ca acesta nu si-a urmat colegii, declarand sa "intelege sa ramana scriitor si om de stiinta", ca vrea sa publice cat mai multe carti, vrea sa se ocupe de institutul de otientalistica ce ar urma sase infiinteze, prin contributia regelui, in cadrul Fundatiilor Regale.
In genere, despre caracterul prietenului sau, Sebastian nu avea pareri prea bune. Dupa izbucnirea razboiului contra Poloniei, gasim in "Jurnal" urmatoarea insemnare facuta la 29 septembrie 1939: "Mircea Eliade a devenit mai filogerman ca oricand, mai antifrancez si antisemit decat intotdeauna". Rezistenta polonezilor la Varsovia e o "rezistenta iudaica". Lui Sebastian, i se raporteaza urmatorul limbaj utilizat de Mircea Eliade in fata unui amic comun: "Numai jidanii sunt in stare sa santajeze cu femeile si copiii aruncati in prima linie, ca sa abuzeze astfel de scrupulele germane...Germanii n-au niciun interes sa distriga Romania. Numai o politica progermana ne poate salva. Numai un guvern George Bratianu-Nae Ionescu este o solutie...Ceea ce se intampla la frontiera Bucovinei este un scandal, caci noi valuri evreiesti patrund in tara. Decat o Romanie inca o data inundata de jidani, mai bine un protectorat german". In continuare, istoricul Theodor Loewenstein-Lavi reproduce insemnarile lui Mihail Sebastian privind premiera piesei cu "accente legionare" Iphigenia de Mircea Eliade, unde nu s-a dus, pentru ca ar fi avut impresia ca asista "la o sedinta de cuib legionar", vizita fostului sau prieten la Bucuresti si durerea resimtita la vestea mortii Ninei, sotia lui Mircea Eliade. "Totul e mort, disparut, pentru totdeauna pierdut, noteaza Mohail Sebastian. Iar istoricul Lavi comenteaza: "Nu credem ca e nevoie de comentarii prea multe la notele lui Sebastian. Atitudinea antisemita a lui Mircea Eliade este dovedita. Ea nu apare ca o adeziune temporara, oportunista sau strict teoretica. Devenita dusmanie fata de un fost prieten intim, atitudinea nu mai este doar manifestarea exterioara a unui carierist, ci dezvaluie o pornire de caracter launtrica mai adanca. "Infamia morala" de care vorbeste Mihail Sebastian poate fi acoperita de succesele si prestigiul lui Mircea Eliade - dar tot infamie morala ramane".
Ce-i scria savantul evreu lui Mircea Eliade
"Draga Eliade, ma adresez d-tale intr-o problema ce ne priveste personal pe amandoi. Includ aici copii ale catorva pagini dintr-un nou jurnal asupra "Istoriei evreilor din Romania", care a inceput sa apara la Ierusalim. Aceste pagini contin atacuri personale impotriva mea si a d-tale: impotriva mea pentru ca sunt "vinovat" ca te-am onorat prin contributiile mele la "Festschrift", impotriva d-tale pentru ca autorul te acuza de a fi fost o figura conducatoare a organizatiei antisemite "Garda de Fier" din Romania si pentru a fi exprimat idei antisemite in perioada activitatii lor si ai continuat in perioada lui Hitler, incluzand anii celui de-al doilea razboi mondial. Autorul, dr Lavi (Theodor Loewenstein), este un idtoric evreu din Romania; lucreaza la Institul Yad Vashem, care este un memorial al mortilor in holocaust, fondat special printr-o lege adoptata de guvernul Israelului...Oare autorul, a carui lucrare il citeaza pe Mihail Sebastian (vorbind despre contactele personale cu d-ta si prima d-tale sotie in acei ani), te acuza de a fi un nationalist roman, sau are cunostinta asupra activitatii d-tale in ceea ce priveste pe evrei in general? Sper ca vei intelege ca sunt preocupat de aceste probleme si as dori din partea d-tale sa reactionezi la aceste acuzatii,sa iti exprimi atitudinea in vremea aceasta si, daca este necesar, motivele pentru care ti-ai schimbat parerile. In lunga perioada de cand te cunosc, nu am avut niciun motiv sa cred ca ai fost antisemit, cu atat mai mult un conducator al antisemitismului. Te consider un om sincer si drept, pe care il privesc cu mult respect, de aceea mi se pare normal sa-ti cer sa-mi spui adevarul. Daca este ceva de spus asupra acestui lucru, sa fie spus, si atmosfera acuzatiilor generale sau specifice sa se clarifice...Cand ne-am intalnit pentru prima oara, te-am privit ca pe un coleg apropiat, iar mai tarziu ca pe un prieten caruia ii pot vorbi deschis, fara rezerve. Sper ca aceste relatii deschise ale mintii si oamenilor vor putea continua. Oricum, cred ca trebuie sa raspundem acestui atac, care, fara indoiala va largi posibilitatea in Israel, unde mii de necunoscuti, evrei romani, au amintiri despre "Garda de Fier" si activitatea ei. Sperand sa primesc cat mai curand raspuns de la d-ta, raman al d-tale cu cordialitate, Ghershom Scholem". Scrisoarea lui Scholem l-a pus pe ganduri pe Mircea Eliade. De obicei, el nu raspundea unor asemenea scrisori, evenimentele si trairile din trecutul sau erau destinate memoriilor pe care le va scrie mult mai tarziu. De aceasta data, la 23 iulie 1972, Eliade a raspuns.
Legenda "Eliade -ideolog al Miscarii"
"Draga colega, ii scria Eliade lui Scholem, sunt profund mahnit si prietenia pe care mi le-ati aratat va provoaca azi neplaceri si tin, inainte de toate, sa va exprim regretele mele. Lectura fragmentelor din "Jirnalul" lui Mihail Sebastian m-a mahnit profund, caci Sebastian era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar "raceala" care a marcat ultimii ani ai prieteniei noastre era consecinta unei suparatoare neintelegeri. Sunt in parte raspunszator de aceasta neintelegere. Tocmai de aceea, moartea tragica a lui Sebastian, in primavara anului 1945, a constituit pentru mine un soc aproape traumatic, caci ultima posibilitate de a lamuri neintelegerea a disparut. Sunt prea obosit (stiti ca am avut o criza de pericardita) pentru a va povesti amanuntit circumstantele care au subminat progresic prietenia noastra, prietene al carei ecou va putea fi resimtit in "Jurnalul" integral al lui Sebastian si in acelasi timp intr-al meu, atunci cand va fi publicat. Voi nota, pe scurt, elementele esentiale.
1. Mai intai, trebuie rectificate anumite erori de fapt. In articolul pe care mi l-ati comunicat, e scris ca am fost numit, "sub regimul legionar", atasat cultural la Lisabona si transferat la Madrid in primavara anului 1941. In realitate, am fost numit in aprilie 1940 atasar cultural la Londra de unul dintre ultimele guverne ale regelui Carol, adversar al ėGarzii de Firei, apoi transferat la Lisabona in februarie 1941, sub guvernul generalului Ion Antonescu, care i-a lichidat pe legionari. Am ramas in Portugalia pana im septembrie 1945, data la care m-am stabilit la Paris...
2. In timpul sederii mele in Anglia si in Portugalia (asadar, 1940-1945), n-am publicat niciun articol in presa romaneasca.
3. Intre 1942-1944 au fost editate la Bucuresti un volum de eseuri (Insula lui Euthanasius), doua monografii de istorie a religiilor si de folclor (Mitul reintegrarii, Comentarii la Legenda Mesterului Manole) si o carte despre Salazar. De asemenea, am publicat la Lisabona o mica lucrare despre istoria romanilor. Aceasta din urma, ca, de altfel cartea despre Salazar, avea drept obiectiv apropierea celor doua tari latine cele mai indepartate una de alta, Romania si Portugalia. Aceasta facea parte din politica "panlatina" a acelor ani. Nu o judec. Ea apartine istoriei si va fi judecata de istorie.
4. Nu-mi amintesc sa fi scris o singura pagina de doctrina sai propaganda legionare. Dar Sebastian citeaza cateva randuri dintr-un text aparut in cotidianul Garzii de Fier, "Buna Vestire" (14 decembrie 1937) si intitulat "De ce cred in biruinta miscarii legionare". Nu am colaborat niciodata la acest ziar. Totusi, acest text exista, pentru ca Sebastian il citeaza. Probabil era raspunsul, oral, la o anncheta, raspunsu "editat" de redactor. Mi-e imposibil sa precizeze mai mult. In epoca insa, colaboram la multe saptamanale importante, in care as fi putut expune in voie asemenea idei. De ce n-am facut-o?
5. Cu toate acestea, de multa vreme a fost acreditata legenda ca eram unul dintre "doctrinarii" Garzii de Fier. Daca aceasta poveste n-ar fi atat de neplacuta, as putea sublinia extravaganta cazului meu: unicul ėdoctrinarii caruia nu i se cunoaste nici o carte, nici o brosura, nici un articol, nici un discurs care sa se refere la partidul politic al carui ideolog este considerat! Mai multe fapte au contribuit la constituirea acestei legende:
a). printre prietenii comuni pe care ii aveam, Sebastian si eu, exista un anumit numar care erau legionari;
b). ziarul "Cuvantul", la care Sebastian a fost redactor pana la interzicerea aparitiei lui de catre regele Carol, in 1934, devenise un organ prolegionar, iar la reaparitie, in septembrie 1941, era chiar considerat organul "Garzii de fier". In aceea vreme, ma gaseam la Londra si nu am trimis nici un articol;
c). in fine, si mai ales, eram, Sebastian si cu mine, elevii si fidelii admiratori ai profesorului Nae Ionescu, diretorul ziarului ėCuvantuli. Mi-ar trebui pagini si pagini pentru a va prezenta figura complexa a acestui filozof pasionat de problemele religioase, dar si de probleme politice, si care a fost succesiv cel mai eficace suporter al lui Iuliu Maniu si al Partidului sau National-Taranesc, apoi prietenul si consilierul intim al regelui Carol, iar in final redutabilul sau critic, ceea ce l-a apropiat de Germania si de Garda de Fier. Nae Ionescu a fost adorat si defaimat cu o egala fervoare si chiar si azi, la 32 de ani de la moarte, numele sau continua sa provoace o furtuna de ura sau de exaltare. La fel cu mine si ca multi alti prieteni si elevi, Sebastian nu s-a indepartat de Nae Ionescu atunci cand acesta a devenit ideologul Garzii de Fier. Aceasta fidelitate i-a cauzat un mare numar de neplaceri, mai cu seama dupa dupa ce si-a publicat romanul "De doua mii de ani", cu o prefata de Nae Ionescu. Aceasta lunga prefata a fost socotita o justificare a antisemitismului, iar Sebastian a fost violent atacat de presa de centru si de stanga, in asa masura, incat a trebuit sa scrie, ca sa se apere, o carticica intitulata "Cum am devenit huligan". Am fost printre rarii autori care, in doua ample articole publicate in revista "Vremea" nu numai ca i-am luat apararea lui Sebastian, dar am criticat prefata, aratand ca argumentele lui Nae Ionescu nu se pot justifica teologic, asa cum gandea el. La rndul meu, am fost salbatic atacat de presa de dreapta. In emotionanta dedicatie pe care Sebastian a scris-o pe exemplarul daruit mie din "Cum am devenit huliogan", ma numea ėsingurul sau punct de sprijun in timpul furtuniii. Atunci cand "Jurnalul" lui Sebastian va fi publicat integral, se va gasi probabil o pagina datata 15 martie 1940, care ne va descrie pe amandoi, in lacrimi, la capataiul lui Nae Ionescu, care tocmai murise.
6. Am zabovit asupra raporturilor dintre Sebastian si Nae Ionescu, pentru a-mi explica fidelitatea fata de profesorul nostru. Cum eram asistentul sau la Universitate, colaboratorul sau lla ziarul Cuvantul si editorul unuia dintre volumele sale de eseuri (Roza Vanturilor), am fevenit intr-un fel "dublul" sau; pentru unii, asadar, in aceeasi masura doctrinarul Garzii de Fier. De altminteri, multi dintre prietenii nostri comuni erau legionari sau ėsimpatizantii. Iar cand guvernul lui Armand Calinescu a declansat ofensiva impotriva Garzii de Fier, am fost eu insumi trimis intr-un lagar de concentrare, impreuna cu Nae Ionescu si cateva sute de intelectuali si activisti. O serie de procese au avut loc, si inculpatii au fost condamnati de la cinci la zece ani de inchisoare; putin timp dupa aceea, cea mai mare parte dintre ei au fost impuscati. Imi inchipui ca a fost examinat si ėdosaruli meu si ca nu a fost gasit nimic, caci nu am fost implicat in niciun proces, iar la trei luni dupa aceea am fost repus in libertate - singurul de altfel care a obtinut acest privilegiu.
Cum era de prevazut, aceste aventuri nu au reusit totusi sa limpezeasca pozitia mea in fata unei anumite parti din opinia publica. Neintelegerea - "doctrinar al Garzii de Fier" - se prelungea. Faptul ca in aprilie 1940 am fost trimis atasat cultural la Londra, ca din februarie 1941 ma gaseam la Lisabona, ca nu am publicat nici un articol in presa romaneasca in timpul celei mai dramatice perioade (1940-1945) - toate aceste fapte nu contau.
7. Este adevarat ca, in anii 1938-1940, am constat de multe ori, Sebastian si cu mine, cat de diferite ne erau orientarile politice, caci eu eram "de dreapta" situam in traditia "nationalista" a lui Eminescu, Maiorescu, Iorga. Cu toate acestea, prietenia noastra s-a mentinut. De-abia acum, citindu-i fragmente din Jurnalul, imi dau seama cat suferea in urma anumitor discutii. Este adevarat, de asemenea, ca in cele cateva zile petrecute la Bucuresti, in august 1942, n-am cautat sa-l vad, dar pentru cu totul alte motive decat cele invocate, ca "fiind diplomat, cunosteam soarta care se pregatea evreilor". N-as fi incercat niciodata sa raspund scestei insulte, daca d-voastra, draga colega, n-ati fi citit-o...In timpul celor cateva zile petrecute la Bucuresti, am fost permanent supravegheat , motiv pentru care nu l-am cautat nici pe Sebastian, nici pe Rosetti, nici pe alti prieteni si colegi, caci i-as fi putut compromite. (Politia secreta, informata de SS, stia ca ėdeschiderii pentru un armistitiu aveau loc, sau se pregateau, la Lisabona, Stockholm si Ankara).
8. Nu-mi voi ierta niciodata prudenta exagerata, dictata de frica de atotputernica politie secreta. Era ultima oara cand mai puteam discuta cu prietenii, de arunci aproape toti morti: ultima oara cand puteam sa vorbesc cu Sebastian si sa-i explic ėpozitiai mea. Speram insa ca, o data razboiul terminat, ne vom relua relatiile. Vai! Un absurd accident i-a pus capat vietii in primavara anului 1945, in ajunul plecarii sale la Paris, unde tocmai fusese numit consilier cultural, si in momentul in care eu insumi ma pregateam sa ma duc acolo. Dupa moartea sa, n-am incetat sa ma simt vinovat din cauza stangaciei mele tragic agravate de nenorocire.
Alegand exilul, stiam ca neintelegerile create de fidelitatea mea fata de Nae Ionescu vor fi interpretate cu rea-vointa. Cu atat mai mult cu cat colaboram la numeroase publicatii ale emigratiei romtnesti, dar niciodata la cele ale legionarilor ("Tara si Exilul", "Stindardul" etc), in care de altminteri am fost titdeauna atacat si insultat. Majoritatea articolelor publicate dupa 1947 in presa exilului prezinta probleme culturale si inista asupra necesitatii libertatii culturii. Rarele texte "politicei imi exprima convingerile si sperantele actuale, in primul rand necesitatea unei Federatii a statelor Europei Orientale".
In incheiere, Mircea Eliade nu stie daca a reusit sa-i risipeasca profesorului evreu indoielile, dar spera cel putin ca acesta "sa inteleaga sursa numeroaselor neintelegeri" care l-au facut sa sufere. Cat priveste "adevarul intreg" Eliade are certitudinea ca va fi cunoscut abia dupa publicarea untegrala a Jurnalului lui Mihail Sebastian si a Memoriilor sale, adica dupa moartea savantului.
"Jurnalul" integral al lui Mircea Sebastian si "Memoriile" lui Mircea Eliade au aparut intradevar, dar "neintelegerea" persista. Acum, la catedra de la Ierusalim a lui Gershom Scholem oficiaza profesorul Mose Idel, iar presedinte al Asociatiei romane pentru istoria religiilor (RAHR) este carturarul Andrei Oisteanu, iata doi evrei de marca chemati sa risipeasca umbrele unei amare "neintelegeri" istorice.